Mc 9,30-37
Copii sunt alături de noi, ne sunt dați pentru un timp scurt, pentru ca noi să putem învăța de la ei înainte de a crește mari dar și ei să învețe să se poarte ca majoritatea adulților. De ce oare Isus, adesea dă copii de exemplu când îi învață diverse lucruri pe discipoli? Fiindcă copii nu știu că sunt copii, vulnerabili, fără ajutor și umili. Tocmai acestea sunt cele care îi fac atât de adorabili. Vulnerabili fiindcă nu dau ordine ci doar le execută. Dar noi adulți? Adevărata măreție se obține prin slujire. Fără ajutor fiindcă nu cunosc grijile din moment ce nu se preocupă de ziua de mâine. Dar noi? Deci nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăşi! Ajunge zilei 
răutatea ei, spunea Cristos la un moment dat.
Copii sunt și umili din moment ce își ridică capurile în sus pentru a privi la noi, fiindcă sunt prea mici ca să se uite în jos la noi. Dar noi? Noi îi putem cere Domnului umilință însă nu suntem capabili să îi și mulțumim pentru ea fiindcă am putea-o pierde. Cea mai puternică poziție pe care o putem adopta e cea de a sta în genunchi.
Suntem în același timp, atât copii cât și adulți. Vulnerabili și dependenți, fără ajutor și puternici, umili și mândri. Ceea ce trebuie să facem e să găsim o balanță, un echilibru între ele. În noi se află deja sămânța măreției, copilul ce trebuie să crească spre maturitate pe acest drum al credinței.
