Sâmbătă din săptămâna a 24-a de peste an

sâmbătă, 19 septembrie 2020

Sâmbătă din săptămâna a 24-a de peste an

Sf. Ianuariu, ep. m. *

Culoare:    verde (roşu)
Psaltire
:    IV

Liturghie la alegere,
prefaţă comună

1Cor 15,35-37.42-49
Ps 55
Lc 8,4-15

LECTURA I

Se seamănă în putrezire şi se învie în neputrezire.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 15,35-37.42-49
Fraţilor, însă va spune cineva: “Cum învie morţii? Cu ce trup vor veni?” 36 Nebunule! Ceea ce semeni tu nu prinde viaţă dacă mai întâi nu moare. 37 Şi ceea ce tu semeni, nu semeni trupul care va fi, ci doar un simplu grăunte, poate de grâu sau de altă plantă. 42 Tot la fel este şi învierea din morţi: se seamănă în putrezire şi se învie în neputrezire; 43 se seamănă în necinste şi se învie în glorie; se seamănă în slăbiciune şi se învie în putere; 44 se seamănă un trup fizic şi învie un trup spiritual, căci dacă există un trup fizic, există şi unul spiritual. 45 Aşa şi este scris: “primul om, Adam, a fost făcut cu suflet viu”, cel din urmă Adam, cu Duhul dătător de viaţă. 46 Dar nu cel spiritual apare mai întâi, ci cel firesc, apoi cel spiritual. 47 Primul om este făcut din pământ, este pământesc; al doilea om este din cer. 48 Cum este cel pământesc, la fel sunt şi cei pământeşti, şi cum este cel ceresc, la fel sunt şi cei cereşti. 49 Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, vom purta şi chipul celui ceresc.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 55(56),10.11-12.13-14 (R.: cf. 14c)
R.: Voi umbla înaintea Domnului, în lumina celor vii.

10 Vor da înapoi duşmanii mei,
în ziua în care te voi chema.
Am cunoscut că tu eşti Dumnezeul meu. R.

11 În Dumnezeu, al cărui cuvânt îl laud;
în Domnul, al cărui cuvânt îl laud.
12 În Dumnezeu mi-am pus încrederea şi nu-mi este teamă:
ce-mi poate face mie omul? R.

13 Dumnezeul meu,
îmi voi împlini voturile, voi cânta laudele tale,
14 căci ai eliberat sufletul meu de la moarte,
mi-ai ferit picioarele de cădere,
ca să umblu înaintea lui Dumnezeu în lumina celor vii. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE     cf. Lc 8,15

(Aleluia) Fericiţi sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu cu o inimă curată şi generoasă şi aduc roade în răbdare.  (Aleluia)

EVANGHELIA

Ceea ce a căzut în pământ bun sunt cei care
păstrează cuvântul şi aduc roade întru răbdare.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 8,4-15
În acel timp, pe când îl însoţea o mulţime mare şi veneau la el din fiecare cetate, Isus le-a vorbit printr-o parabolă: 5 “Semănătorul a ieşit să-şi semene sămânţa. În timp ce semăna, o parte a căzut de-a lungul drumului, dar a fost călcată în picioare şi păsările cerului au devorat-o. 6 O altă parte a căzut pe piatră şi, după ce a răsărit, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. 7 Altă parte a căzut în mijlocul spinilor, dar spinii, crescând în acelaşi timp, au înăbuşit-o. 8 Iar altă parte a căzut în pământ bun şi, crescând, a dat rod însutit”. După ce a spus acestea, a strigat: “Cine are urechi pentru a asculta să asculte!” 9 Atunci l-au întrebat discipolii săi ce ar putea să însemne această parabolă. 10 El le-a spus: “Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi misterele împărăţiei lui Dumnezeu, celorlalţi li se vorbeşte în parabole. Pentru ca «văzând, să nu vadă, şi auzind, să nu înţeleagă». 11 Această parabolă înseamnă: sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. 12 Cei de-a lungul drumului sunt acei care ascultă, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să fie mântuiţi. 13 Cei de pe piatră sunt acei care, când ascultă cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină: ei cred pentru un timp, dar în momentul încercării dau înapoi. 14 Ceea ce a căzut între spini sunt cei care ascultă, dar, cu timpul, sunt înăbuşiţi de griji, bogăţii şi plăcerile vieţii şi nu ajung să rodească. 15 Iar ceea ce a căzut în pământ bun sunt acei care, ascultând cuvântul cu inimă curată şi generoasă, îl păstrează şi aduc roade întru răbdare”.

Cuvântul Domnului

Sâmbătă din săptămâna a 24-a de peste an – 2

Lc 8,4-15

Parabola semănătorului

Un autor anume care ținea un discurs despre Comunicații și Conducere spusese ceva de genul, Oameni vorbesc cap 100 până la 175 de cuvinte pe minut, însă ei pot asculta inteligent cam 600 până la 800 de cuvinte pe minut. Din moment ce doar o parte a minții noastre acordă atenție, e destul de ușor să alunecăm cu mintea, adică să începem să ne gândim la alte lucruri în timp ce îl ascultăm pe celălalt. Medicamentul pentru aceasta este ascultarea activă care implică ascultarea cu un scop. Ar putea fi o dobândire a unor informații, obținerea unor îndrumări, înțelegerea celorlalți, rezolvarea problemelor, împărtășirea intereselor, sau să vezi cum se simte cealaltă persoană, să dai dovadă de susținere și multe altele asemenea. Presupune ca cel care ascultă să fie atent la cuvinte și la sentimentele celui care le trimite pentru a le înțelege. Presupune ca cel care le primește să audă diverse mesaje, să înțeleagă semnificația lor și apoi să verifice înțelesul prin oferirea unui răspuns, sau feedback.

Legat de ceea ce tocmai am citat, și Isus în textul evangheliei de astăzi ne-a vorbit prin parabola semănătorului. În primul secol în Palestina existau diverse metode de plantare. Una dintre acestea ne-a fost descrisă în textul evangheliei de astăzi, cea a plantării mai întâi și de a ara după aceea.

De fapt, această parabolă ne vorbește despre modul în care noi va trebui să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, cu propriile noastre inimi. Va trebui să reflectăm asupra a cât de departe suntem deschiși să înțelegem și să împărtășim cuvântul lui Dumnezeu, cu toți ceilalți din jurul nostru. Aceste tipuri de soluri ne ajută să înțelegem ce fel de inimi avem fiecare în ascultarea, trăirea și împărtășirea cuvântului său cu toți ceilalți.

Unu, o parte a căzut de-a lungul drumului… Drumul este acel loc pe unde calcă cu toți, e public. Nu e un loc de interes, ci duce în oricare altă parte. Drumul nu are interioritate și este impenetrabil. De aceea nu are nici un fel de deschidere.

Doi, o altă parte a căzut pe piatră… Inima poate fi asemenea unei pietre sau stânci: solidă, impenetrabilă, închisă în sine, separată, neiubitoare și ne-iubită…. De-a lungul anilor a existat o metaforă destul de comună pentru inimă. Voi îndepărta din trupul lor inima de piatră şi le voi da o inimă de carne (Ez 11,19). Reprezintă un nivel de suprafață a inimii unde există și puțină deschidere.

Trei, altă parte a căzut în mijlocul spinilor….  A avut o șansă să crească acolo, însă acolo mai crește și altceva. Atenția noastră este divizată într-o mie de părți, și doar una este disponibilă pentru cuvântul lui Dumnezeu. Reprezintă și o inimă nesigură care are o oarecare deschidere însă inima are și multe alte griji.

Patru, iar altă parte a căzut în pământ bun. Este acel pământ bun în care nici una din cele de mai sus nu se aplică. În acel moment inima este profundă, blândă și tăcută. Doar în acele momente vom fi capabili să îl auzim pe Domnul pe deplin. Ea reprezintă și o inimă generoasă și prea larg deschisă.

Așa că apare întrebarea, cât de bună este ascultarea noastră, mai ales cea față de cuvântul lui Dumnezeu? Iar înainte de a răspunde să nu uităm că fără Dumnezeu noi nu vom reuși să facem absolut nimic. După cum spunea și Oswald Chambers nu încrederea noastră e cea care ne ține, ci Dumnezeu în care ne încredem e cel care ne păstrează. Viața creștină nu presupune numai învățarea capitolelor și a versetelor din Biblie, după cum fac frați noștri protestanți, ci și participarea la sfânta Liturghie zi de zi. De aceea, totul ține de ascultare. Amin

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?