Gen 9,8-15
1Pt 3,18-22
Mc 1,12-15
O mamă cămilă și copilul ei vorbeau într-o zi. La un moment dat copilul cămilă a întrebat-o pe mama lui cămilă, Mamă, de ce am primit aceste picioare cu trei degete? Mama a răspuns că, pentru a ne putea ajuta să mergem pe nisipul moale din deșert fără a ne scufunda. Și de ce avem aceste gene lungi și grele la ochi? Pentru a ține nisipul departe de ochi noștri în timpul călătoriilor prin deșert, a răspuns mama cămilă. Și, mamă, de ce avem aceste cocoașe mari pe spatele nostru? Mama, acum un pic supărată de atâtea întrebări din partea bebelușului ei a răspuns, sunt acolo pentru a ne ajuta să depozităm grăsime pentru a putea reuși să călătorim mult prin deșert fără să bem apă. Bine, am înțeles, a răspuns bebelușul cămilă. Avem picioare mari pentru a nu ne scufunda, gene lungi pentru a ține nisipul departe de ochi noștri și cocoașe pentru a depozita apa. Atunci, mamă de ce ne aflăm aici la zoo?
Viața modernă ne face adesea să ne simțim asemenea unei cămile de la grădina zoologică. Și asemenea cămilei de la zoo, suntem nevoiți ca uneori să mergem în deșert pentru a putea fi capabili să descoperim cine suntem noi cu adevărat. Postul Mare ne invită să intrăm în acest tip de experiență a deșertului.
Textul evangheliei de astăzi, ne vorbește despre un timp de singurătate pentru Isus, din deșert, imediat după ce a fost botezat. El a fost condus de către Duhul în pustiu. Isus a rămas timp de patruzeci de zile fără a mânca, trăind printre animalele sălbatice și cu îngeri care îl slujeau, fiind ispitit și de către diavol.
Isus a fost în pustiu timp de patruzeci de zile. Patruzeci este un număr, care este asociat adesea cu o experiență spirituală intensă. Dumnezeu a făcut să plouă timp de 40 de zile și 40 de nopți pentru a curăța pământul. Poporul evreu a stat în pustiu timp de 40 de ani. Moise a stat 40 de zile și 40 de nopți pe Muntele Sinai iar Ilie a călătorit timp de 40 de zile și 40 de nopți pentru a ajunge la Muntele Horeb.
Deșertul a fost școala în care Isus a ajuns să distingă vocea lui Dumnezeu pe care trebuia să o urmeze de vocea diavolului care îl ispitea. Tot în deșert am reușit și noi să ne cunoaștem pe noi înșine, puterea noastră și slăbiciunile noastre precum și chemarea noastră divină. Poate nu ne permitem cu toți să cumpărăm o cămilă și să pornim în deșert, însă cu toți putem crea un spațiu asemenea deșertului, în cadrul vieților noastre, extrem de aglomerate. Putem și trebuie să rezervăm un loc și un timp, în fiecare zi, în care să fim singuri cu Dumnezeu, un timp în care să ne distanțăm pe noi înșine de nenumăratele zgomoturi și voci care ne bombardează viața zilnică, un timp în care să auzim cuvântul lui Dumnezeu, un timp în care să redescoperim cine suntem noi înaintea lui Dumnezeu, un timp pentru a spune da lui Dumnezeu și nu diavolului după cum a făcut și Isus. Cât de multe voci auzim noi din momentul în care ne trezim dimineața, până în clipa în care mergem la somn, noaptea? Precum, nenumăratele voci din ziare, solicitantele voci de la radio și de la Televiziune, vocile celor care trăiesc și care lucrează cu noi, plus vocea noastre lăuntrică care nu încetează niciodată. În deșert, lăsăm majoritatea acestor voci în urmă pentru a ne putea concentra asupra distingerii între vocea ce ne ghidează a lui Dumnezeu de vocea care ne ispitește a diavolului. Spiritualitatea ignațiană ne cheamă la acest tip de discernământ sufletelor.
Isus este ispitit de către diavol în deșert. Cu toți avem ispite. Cu toți avem slăbiciuni. Este nevoie de un adevărat eroism pentru a putea învinge ispitele din viața noastră, însă mai ușor este să ne rugăm și să fugim de ele. Este mai ușor să fii laș și să fugi decât să încerci să fii un erou și să cazi.
În deșert, Isus s-a întâlnit cu animale sălbatice. În deșert sunt destul de multe tipuri de specii de animale care fac din deșert casa lor, însă acestea în loc să fie reptile au tendința să fie mai mult mamifere. Reptilele sunt tăcute, ascunse și discrete. Deșertul pare pustiu și gol. De ce oare se menționează și de animalele sălbatice? Conform unui mare autor, animalele sălbatice au scopul de a mări, de a amplifica caracterul de sălbăticie a deșertului. Isus se confruntă cu oroarea, singurătatea și pericolul cu care este plină această sălbăticie. Afinitatea animalelor sălbatice în acest context nu este cu paradisul ci cu tărâmul diavolului.
În timp ce Isus a fost în deșert printre animale sălbatice, îngeri erau acolo pentru a-i sluji. Ce fel de slujire ar fi putut face îngeri pentru Isus? Dacă slujirea lor a venit abia la finalul acestui timp pe care Isus la petrecut în deșert, atunci cel mai probabil ei i-au adus lui Isus mâncare, băutură, îmbrăcăminte și apă pentru a se curăța. În orice caz, versetul 13 din evanghelia de astăzi, sună ca și cum îngeri ar fi stat cu Isus în întregul timp petrecut în deșert. Dacă acesta este cazul, îngeri au fost acolo pentru a-l susține pe Isus în conflictul său cu Satana, asemenea animalelor sălbatice care i s-au opus.
Cât de liniștitor este să știm că Dumnezeu nu ne-a abandonat, că nu ne-a lăsat singuri, în această călătorie a noastră, prin aceste suișuri și coborâșuri din viețile noastre. Adevărata noastră problemă este aceea că noi refuzăm ajutorul său exact atunci când avem mai mare nevoie de el. Când suntem ispitiți, nu trebuie să uităm că ne putem întoarce oricând la Domnul și să ne rugăm, însă, cel mai adesea, se întâmplă că în loc să ne întoarcem la el, îl excludem, exact în acel moment în care avem mai mare nevoie de el. Să nu uităm, dragi credincioși, că atunci când va veni ispita, să ne rugăm și să fugim.
Dacă dorim să fim credincioși și ascultători față de Dumnezeu, să ne rezervăm un loc și un timp, asemenea deșertului, în care să fim singuri cu Dumnezeu, în mijlocul vieților noastre aglomerate și haotice, dezordonate. Avem nevoie de un loc de deșert dacă dorim să fim capabili să auzim vocea lui Dumnezeu și să redescoperim cine suntem noi înaintea lui, înaintea lui Dumnezeu. Amin.
