Search
Close this search box.

Luni din săptămâna a 11-a de peste an – 4

Mt 5,38-42

Despre răzbunare

De foarte multe ori ajungem să fim răniți, să ni se greșească dar mai ales să simțim nevoia de a avea grijă personal ca și cel care ne-a greșit să sufere. Însă, în acest proces de căutare a răzbunării, ne privăm pe noi înșine de propria libertate și bucurie a vieții prin a-i refuza iertarea. Ce este mai dureros e faptul că cealaltă persoană nu e conștientă de sentimentele și atitudinea noastră, de cât de mult suferim. De aceea îmi și place mult un proverb spaniol care sună cam așa, A întoarce cu rău binelui este diavolesca întoarce bine pentru bine e omenesc. Însă a întoarce bine pentru rău este dumnezeiesc.

Cu toți știm că există foarte multe filme create pe această temă a răzbunării. În ciuda profitului financiar, motivul pentru care există atât de multe filme e fiindcă face apel la instinctele noastre primare, mai ales că adesea gândim că răzbunarea este atât de normală. Și totuși, Isus în textul evangheliei de astăzi, ne interzice complet aceasta, iar asta fiindcă răzbunarea e ne-naturală, spontană, instinctivă și mecanică. Dacă răzbunarea ar fi normală atunci ar trebui să ne ajute să fim mai umani. Însă răzbunarea ne face mai puțini deschiși la o relație iubitoare cu ceilalți, dar mai ales stă împotriva a tot ceea ce suntem, adică oameni creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, care este iubire prin natură. Isus ne invită astăzi să devenim mai umani prin a transforma acest reflex automat al răzbunării și de a trăi conform demnității noastre de copii ai lui Dumnezeu. Cineva a spus că, acesta este, fără îndoială un lucru destul de greu. Însă este singurul drum ce duce spre viață și fericire.

Isus ne oferă noile sale standarde bazându-se nu doar pe nevoia de dreptate, adică de a da celuilalt ce i se cuvine, ci bazându-se pe legea harului și a iubirii. Isus mai spune destul de clar că răzbunarea nu trebuie să existe. Nu doar că trebuie să evităm să întoarcem răului cu rău ci va trebui să căutăm binele celor care ne doresc răul.

Așa că apare întrebarea, Ce face un creștin să fie diferit de oricine altcineva?

Unu, un creștin practică virtuțile iar toate virtuțile necesită negarea de sine. Da, urmarea lui Cristos nu este una ușoară mai ales într-o lume care încurajează persoana să caute răzbunare într-un mod agresiv înaintea dreptății. Însă Cristos ne poruncește să îl imităm în iubirea dușmanilor noștri. El ne spune să îi iubim chiar și pe cei care ne jignesc, ne acuza fals, ne persecută și ne manipulează. Ne-a spus, Prin aceasta vor recunoaște toți că sunteți discipolii mei: dacă aveți dragoste unii față de alții” (In 13,35).

Doi, un creștin mereu dorește să acționeze. Asta înseamnă mai mult decât a nu vorbi de rău, ci a vorbi pozitiv de ceilalți. Mai mult decât a nu dori să vezi eșecul sau greșelile celuilalt, ci de a acționa să îi vezi pe ceilalți reușind. Mai mult decât doar a simți părere de rău pentru săraci, bolnavi și sufletele pierdute păcatului, ci de a face pași concreți de a-i vedea mai bine, de a-i alina, de a-i aduce pe calea cea dreaptă.

 Trei, un creștin practică caritatea. Caritatea nu înseamnă să dai resturile noastre pe care ceilalți ni le cer. Ci înseamnă să trăim unul pentru altul, oferindu-ne continuu lor, oferindu-le ceea ce ne doare să le dăm. Un adevărat discipol al lui Cristos trebuie să facă o ruptură radicală cu egoismul său pentru a putea fi mai mult asemenea stăpânului.

Epictetus spusese: Iertarea e mai bună decât răzbunarea, fiindcă iertarea este un semn al unei naturi blânde, însă răzbunarea este semnul unei naturi sălbatice. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?