Sf. Alfons M. de Liguori, ep. înv. **
Culoare: alb
Psaltire: P
Liturghie proprie,
prefaţă pentru sfinți
Rom 8,1-4
Ps 118
Mt 5,13-19
Ant. la intrare Cf. Sir 50,1; 44,16.22
Dumnezeu şi l-a ales ca mare preot şi, deschizându-şi vistieria, l-a copleşit cu tot binele
Rugăciunea Zilei
Dumnezeule, care îi dăruieşti mereu Bisericii tale exemple de virtute, dă-ne harul, ca, astfel să-l imităm pe sfântul Alfons Maria de Liguori în râvna pentru mântuirea fraţilor noştri, încât să avem şi noi parte, împreună cu el, de răsplata cerească. Prin Domnul nostru Isus Cristos.
LECTURA I
Legea Duhului vieții în Cristos Isus te-a
eliberat de legea păcatului și a morții.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 8,1-4
Fraților, acum deci nu este nicio condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus, 2căci legea Duhului vieții în Cristos Isus te-a eliberat de legea păcatului și a morții. 3De fapt, ceea ce Legea nu putea, întrucât era slabă din cauza trupului, a fost posibil la Dumnezeu: Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său într-un trup asemănător cu cel al păcatului, iar cât privește păcatul, a condamnat păcatul în trup, 4pentru ca dreptatea Legii să se împlinească în noi, cei care umblăm nu după trup, ci după Duh.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 118(119),9.10.11.12.13.14 (R.:12b)
R. Învață-mă, Doamne, hotărârile tale!
9Cum va putea un tânăr să rămână curat pe cale?
Numai păzind cuvintele talc. R.
10Te caut din toată inima;
nu lăsa să mă abat de la poruncile tale! R.
11Păstrez în inimă cuvintele tale,
ca să nu păcătuiesc împotriva ta. R.
12Binecuvântat ești, Doamne;
învață-mă hotărârile tale! R.
13Vestesc cu buzele mele
toate judecățile gurii tale. R.
14Mă bucur pe calea mărturiilor tale,
mai mult decât de orice bogăție. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 5,16
(Aleluia) Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune și să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri! (Aleluia)
EVANGHELIA
Voi sunteți lumina lumii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,13-19
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: 13„Voi sunteți sarea pământului. Dacă sarea își pierde gustul, cu ce sc va săra? Nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni. 14Voi sunteți lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate așezată pe munte. 15Nici nu se aprinde o candela si se pune sub obroc, ci pe candelabru, ca să lumineze pentru toți cei care sunt în casă. 16Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei sa vadă faptele voastre bune și să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri! 17Să nu socotiți că am venit să desființez Legea sau Profeții! Nu am venit să desființez, ci să împlinesc. 18Căci, adevăr vă spun, mai înainte de a trece cerul și pământul, nicio iotă și nicio linioară nu vor trece din Lege, până ce nu se vor împlini toate. 19Așadar, cel care va încălca una dintre aceste porunci mai mici și-i va învăța astfel pe oameni va fi numit cel mai mic în împărăția cerurilor. Dar dacă cineva le va împlini și va învăța astfel, acesta va fi numit mare în împărăția cerurilor”.
Cuvântul Domnului
RUGĂCIUNEA CREDINCIOȘILOR
Fraților preaiubiți, în textul evangheliei de astăzi am văzut cum Isus Cristos ne este revelat ca cel care satisface foamea oamenilor de dreptate și caritate. Să spunem împreună:
R. Ascultă-ne Doamne!
- Ne rugăm ca odată cu continuarea pandemiei de covid de pe glob, cei care lucrează în spitale și clinici să primească toată susținerea de care au nevoie. R.
- Ne rugăm ca Biserica să fie o voce profetică pentru adevăr și compasiune, confruntând vocile profeților falși care fac numai promisiuni goale ce duc la disperare. R.
- Ne rugăm ca noi să ne asigurăm mereu că îi vom trata cum trebuie pe cei fără adăposturi, cu respect, și nu cu judecată dură sau condamnări. R.
- Ne rugăm ca sfântul Alfons Maria de Liguori să mijlocească pentru teologi și preoți care ascultă spovezile, ca ei să fie înțelepți și plini de milostivire asemenea Domnului însuși. R.
- Ne rugăm ca sfântul Alfons Maria de Liguori să fie un adevărat exemplu de curaj și răbdare pentru cei care, asemenea lui, suferă de reumatisme și dizabilități care le restricționează activitățile. R.
- Ne rugăm ca toți răposați noștri să fie primiți în casa Tatălui Veșnic. R.
Dumnezeule, Tatăl și Regele nostru, prin lege și profeți tu ai pregătit poporul tău tu ai pregătit un popor pentru Fiul tău. Fă te rugăm ca noi cei care ne-am dedicat viețile lui Isus Cristos, să oferim această masă Euharistică cu inimi pline de bucurie. Prin Cristos Domnul nostru. Amin
Asupra Darurilor
Te rugăm, Doamne, dă-ne harul, ca inimile noastre să fie mistuite de focul Duhului ceresc, tu, care i-ai dat sfântului Alfons Maria harul să celebreze aceste taine şi, prin ele, să se ofere pe sine însuşi ţie ca jertfă sfântă. Prin Cristos, Domnul nostru.
Ant. la Împărtăşanie Cf. In 10,11
Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oile sale
După Împărtășanie
Dumnezeule, care l-ai rânduit pe sfântul Alfons Maria să fie crainic şi împărţitor credincios al negrăitei tale taine, dă-le credincioşilor tăi harul, ca, împărtăşindu-se din ea adeseori, să te laude fără încetare, într-un singur glas. Prin Cristos, Domnul nostru.
1 august – Sf. Alfons M. de Liguori, ep. înv. – 3
Mt 5,13-19
Ce înseamnă să trăiești o viață bună, o viață virtuoasă? Ce distinge o alegere morală de una imorală? Ce înseamnă să folosești cu responsabilitate libertatea noastră umană? Ce este păcatul? Ce înseamnă să iei o decizie prudentă? Ce înseamnă să ai o conștiință formată? Ce înseamnă să fii perfect?
Acestea sunt întrebările teologiei morale. Iar sfântul pe care îl comemorăm astăzi, adică sfântul Alfons Maria de Liguori, este sfântul patron al teologilor morali și al confesorilor. El a fost un avocat, un scriitor iscusit, un artist înzestrat și un muzician, ba chiar și-a folosit mâna și în arhitectura ecleziastică. A fost un confesor înțelept, un păstor iubitor, un preot sărac, un doctor al rugăciunii, un episcop care a fost considerat un sfânt cu mult înainte să moară.
A fost preot doar 17 ani de zile când în ziua de 9 noiembrie 1732 a adunat un mic grup de frați preoți pentru a-și dedica viața predicării evangheliei celor abandonați și săraci, fondând astfel ordinul care astăzi se numește Redemptoriști, sau Congregația Preasfântului Mântuitor.
El a scris una dintre cele mai mari tomuri de teologie morală într-un timp de mari dezbateri teologice, între dominicani și iezuiți. Învățăturile morale ale lui Alfons au ales drumul de mijloc dintre rigorism și delăsare subliniind atât marea milostivire a lui Dumnezeu cât și responsabilitatea noastră de a trăi într-o relație dreaptă cu Dumnezeu.
În marea întrebare morală, a fi bun, a fi moral, a fi sfânt, a fi perfect, a fi liber, vedem răspunsul în Isus Cristos, care ne cheamă de la sclavie și de la înjosirea naturii umane decăzute, la libertatea copiilor lui Dumnezeu și plinătatea vieții. Alfons a spus, Toată sfințenia și perfecțiunea sufletului stă în iubirea noastră pentru Isus Cristos Domnul nostru. Cel a cărui iubire pentru Isus Cristos este autentică va căuta să scape de viața sa de păcat, ne-așteptând să îl supere pe Domnul sau să rupă comuniunea cu el, și să crească în virtute pentru a-l mulțumi.
1 august – Sf. Alfons Maria de Liguori – 3
Ce înseamnă să trăiești o viață bună, o viață virtuoasă? Ce distinge o alegere morală de una imorală? Ce înseamnă să folosești cu responsabilitate libertatea noastră umană?...
1 august – Sf. Alfons Maria de Liguori – 2
Astăzi Biserica îl comemorează pe un mare sfânt Marian, pe un sfânt care a iubit-o enorm pe Fecioara Maria, mama noastră cerească, pe sfântul Alfons Maria de Liguori, care după ce a strălucit timp de câțiva ani ca avocat Italian în orașul Napoli din Italia, acesta a devenit preot...
1 august – Sf. Alfons Maria de Liguori – 1
În textul evangheliei pe care îl vom auzi astăzi, vom avea ocazia să îl ascultăm pe Isus spunându-le...