Fap 6,1-7
1Pt 2,4-9;
In 14,1-12
Cum fac să ajung acolo?
Cum fac să ajung acolo? Această întrebare de obicei era folosită în cadrul oricărei călătorii cu mașina către un loc necunoscut. Aproximativ cu 20 de ani în urmă, un cuplu proaspăt căsătorit a invitat la cină pe parohul comunității lor. Preotul a luat adresa lor, și a început să o caute, însă fără sistemele de navigație din ziua de astăzi și fără telefon mobil, acesta s-a rătăcit, plimbându-se prin zonă timp de o oră, o oră și jumătate, dezamăgindu-i totodată și pe cei doi soți.
În ziua de azi, cu toți avem GPS-uri, telefoane așa că nu mai adresăm întrebarea, Cum fac să ajung acolo?, cel puțin nu atunci când conducem. Însă aceasta întrebare ne-o adresăm, cu siguranță atunci când vine vorba de viața spirituală.
Isus ne-a promis cerul. El ne spune că acolo este un loc pregătit pentru fiecare dintre noi, în casa Tatălui său. Sfântul apostol Paul adaugă că ochiul nu a văzut și urechea nu a auzit minunile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru noi. Unirea cu Dumnezeu, eternul vârtej al iubirii sale, se află acolo pentru noi. Unirea cu cei pe care îi iubim și care au plecat din mijlocul nostru, unirea cu persoanele cele mai proeminente din istorie, unirea cu Maria, cu sfinți, și cu îngeri ne așteaptă.
Astfel, să ne alăturăm apostolului Toma în evanghelia de astăzi și să ne întrebăm, Cum fac să ajung acolo?. Iar Isus îi spune lui Toma dar și nouă tuturor, cunoști calea. Eu sunt calea, adevărul și viața.
Însă unde mai exact este acolo? Scopul final al cursei vieții noastre este cerul, însă acolo nu se află numai cerul. Acolo ne trăim întreaga viață spirituală. Acolo se revarsă prezența Domnului astfel încât noi să putem aduce în mod natural viața sa în lume.
Asta e ceea ce ne dorim. Însă noi, adesea o luăm pe scurtătură, pe calea cea mai scurtă spre țel. Distracțiile ne domină. Suntem mai preocupați de trecerea timpului vieții decât de motivul pentru care facem ceea ce facem.
Nu putem ajunge acolo, la locul unde dorim să fim, decât dacă îl lăsăm pe Cristos să ne arate calea, departe de distragerii. Nu putem ajunge în acel loc în care dorim să fim decât dacă ne concentrăm asupra lui Cristos, asemenea modului în care ne îndeplinim sarcinile de fiecare zi. Nu putem îndruma pe alți spre locul în care trebuie să ajungă și ei decât dacă viețile noastre se îndreaptă spre Domnul.
Isus este calea. Când ne concentrăm asupra lui, el ne atrage spre el însuși. El ne îndepărtează de distrageri, departe de zgomot. Cel care ne-a iubit până la moarte, acum ne iubește până la viață. El ne iubește atât de mult încât ne atrage spre viața sa, însă doar dacă noi îl lăsăm în viețile noastre.
Acesta este motivul pentru care avem nevoie ca rugăciunea să fie activă în viața noastră. O viață de rugăciune activă include și conversațiile cu Domnul, de-a lungul zile, însă aceasta tot nu e de ajuns. Trebuie să lăsăm un timp anume pentru rugăciune. Trebuie să fim un pic precauți atunci când luăm în considerare cum ar arăta o viață de rugăciune activă. O viață de rugăciune activă nu înseamnă să simți rugăciunile, să simți căldura ca atunci când ne aflăm în timpul concediilor sau a pauzelor, sau în timpul săptămânii sfinte. Toate acestea sunt bune, însă este pur și simplu una din multele manifestări ale unirii noastre cu Dumnezeu. O viață de rugăciune este activă chiar și atunci când ne concentrăm doar asupra a ceea ce facem și asupra a ceea ce spunem în rugăciune.
Isus este adevărul. Cristos a spus: Eu sunt adevărul. Când Cristos vorbește despre Dumnezeu, el spune adevărul. Adevărul că Dumnezeu ne iubește, adevărul că Dumnezeu vine la noi prin sacramente, adevărul că tot ceea ce ne facem uni altora îi facem și lui Cristos. Primul adevăr este că el ne învață că Dumnezeu este iubire, fiindcă îi vizitează pe cei bolnavi, îi hrănește pe cei înfometați și moare pe cruce din dragoste pentru noi. Ne învață că Dumnezeu este atotputernic, fiindcă umblă pe apă, vindecă bolnavi și fiindcă a înmulțit cele cinci pâini și cei doi pești. Ne învață că Dumnezeu este iertător, iar ca dovadă stă rugăciunea sa de pe cruce, adresată Tatălui său din ceruri: Tată iartă-i căci nu știu ce fac. Ne învață că Dumnezeu este pretutindeni, de exemplu, după înviere el a apărut în mijlocul apostolilor fără să treacă prin ușă. Ne învață că Dumnezeu este bun. Isus este întruchiparea tuturor acestor adevăruri.
Isus este viața. Cristos a înviat din morți din două motive. Primul, pentru a ne dărui viața veșnică, iar al doilea pentru a ne face pe deplin vii. Duhul său animă fiecare moment al vieții noastre. Pentru a fi pe deplin vii trebuie să fim în Dumnezeu. Sfântul apostol Paul a spus că un adevărat creștin este o persoană pe deplin vie. Gloria lui Dumnezeu este omul pe deplin viu.
Isus a spus că el este viața. Viața veșnică. Sfinți au viață veșnică. Însă știm că sfinți sunt în ceruri prin miracolele pe care le primim. Când pierdem ceva, ne întoarcem către sfântul Anton, sau când trebuie să facem ceva imposibil, îl avem pe sfântul Iuda și tot așa. Sfinți sunt aproape de Dumnezeu, ei mijlocesc la bunul Dumnezeu pentru noi, și cer favoruri de la pentru noi.
Într-o zi un misionar a vizitat o familie într-un sat îndepărtat de pe dealurile Americii de Sud. Într-o seară, stătea și se gândea asupra a cât de departe se aflau ei de restul lumii, mile întregi de drum noroios, fără instalații interioare, fără curent electric. Apoi bărbatul din casă s-a uitat în sus la cerul nopții, și a spus: Eu, adesea mă gândesc la cât de norocos sunt. Când suntem în Cristos, suntem pe deplini vii, când nu ne aflăm în Cristos, ne facem o listă cu toate lucrurile ce nu le avem, lucruri pe care le au alți și care ne fac geloși.
Dacă dorim să îl imităm pe Cristos, trebuie mai întâi să fim pentru alți, calea către Tatăl pentru ca și ei să îl cunoască pe Dumnezeu, trebuie să trăim adevărul lui Dumnezeu și să vestim adevărul lui Dumnezeu. Prin ființa noastră pe deplin vie în Cristos va trebui să îl arătăm altora pe Cristos. Trebuie să fim pentru alți, calea, adevărul și viața. Amin
