Fap 6,1-7
1Pt 2,4-9;
In 14,1-12
Cum fac să ajung acolo?
Cum fac să ajung acolo de aici? Această întrebare de obicei era folosită în cadrul oricărei călătorii cu mașina către un loc necunoscut, cel puțin când soția conducea mașina iar soțul cerea direcții. Aproximativ cu 20 de ani în urmă, un cuplu proaspăt căsătorit a invitat la cină pe parohul comunității lor. Preotul a luat adresa lor, și a început să o caute, însă fără sistemele de navigație din ziua de astăzi și fără telefon mobil, acesta s-a rătăcit, plimbându-se prin zonă timp de o oră, o oră și jumătate, dezamăgindu-i totodată și pe cei doi soți.
În ziua de azi, cu toți avem GPS-uri, telefoane așa că nu mai adresăm întrebarea, Cum fac să ajung acolo de aici?, cel puțin nu atunci când conducem. Însă aceasta întrebare ne-o adresăm, cu siguranță atunci când vine vorba de viața spirituală.
Isus ne-a promis cerul. El ne spune că acolo este un loc pregătit pentru fiecare dintre noi, în casa Tatălui său. Sfântul apostol Paul adaugă că ochiul nu a văzut și urechea nu a auzit minunile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru noi. Unirea cu Dumnezeu, eternul vârtej al iubirii sale, se află acolo pentru noi. Unirea cu cei pe care îi iubim și care au plecat din mijlocul nostru, unirea cu persoanele cele mai proeminente din istorie, unirea cu Maria, cu sfinți, și cu îngeri ne așteaptă.
Astfel, să ne alăturăm apostolului Toma în evanghelie și să întrebăm, Cum fac să ajung acolo de aici?. Iar Isus îi spune lui Toma dar și nouă tuturor, cunoști calea. Eu sunt calea, adevărul și viața.
Însă unde mai exact este acolo? Scopul final al cursei vieții noastre este cerul, însă acolo nu se află numai cerul. Acolo ne trăim viața noastră spirituală întreagă. Acolo se revarsă prezența Domnului astfel încât noi să putem aduce în mod natural viața sa în lume.
Asta e ceea ce doresc. Aceasta e ceea ce vrei tu. Însă eu, noi, adesea o luăm pe scurtătură, pe calea cea mai scurtă spre țel. Distracțiile ne domină. Suntem mai mult preocupați de trecerea timpului vieții decât de motivul pentru care facem ceea ce facem. Tineri ar putea fi mult mai preocupați cu mersul la școală fiindcă motivul pentru care ei se află acolo e pentru a dezvolta abilitățile pe care le-au primit de la Dumnezeu pentru a-l sluji pe Cristos. Părinți ar putea fi atât de preocupați cu treburile de zi cu zi de creștere a copilului încât uită motivul pentru care lucrează atât de greu, pentru care fac atât de multe. Ei ar putea să uite că ei cresc un copil al lui Dumnezeu și pentru Dumnezeu. Preoți ajung să se implice atât de mult în a-și face datoriile cât mai bine înaintea lui Dumnezeu, încât, asemenea preoților din templu și a leviților din parabola bunului samaritean, adesea treac pe lângă oportunitățile de a-l sluji pe Domnul în omul aflat pe marginea drumului.
Iar apoi, mai găsim și zgomotul constant al societății noastre care ne ține mintea departe de misiunea noastră. Certurile și bârfa vieții noastre zilnice este nimic altceva decât pur zgomot, distrăgându-ne, rănindu-i pe ceilalți. Filme și seriale tv sunt adesea scrise de oameni determinati de a promova ateismul, avortul, și imoralitatea căutând metode prin care să atace creștinismul, în special catolici. Ei ne distrag de la a sta fermi pentru ceea ce suntem noi și ne forțează să ne aplecăm pentru a putea accepta minciunile lor. Iar internetul cu lumea lui virtuală, prin rețelele de socializare, jocurile extrem de complexe, sau lucrurile pe care oameni morali trebuie să le evite, nu doar că ne fac să pierdem multe ore pe zi, ci ne duc acolo unde nu ar trebui să mergem.
Nu putem ajunge acolo, la locul unde dorim să fim, decât dacă îl lăsăm pe Cristos să ne arate calea departe de distragerii. Nu putem ajunge în acel loc în care dorim să fim decât dacă ne concentrăm asupra lui Cristos, asemenea modului în care ne îndeplinim sarcinile de fiecare zi. Nu putem îndruma pe alți spre locul în care trebuie să ajungă și ei decât dacă viețile noastre îndreaptă spre Domnul.
Isus este calea. Când ne concentrăm asupra lui, el ne atrage spre el însuși. El ne îndepărtează de distrageri, departe de zgomot. Cel care ne-a iubit până la moarte, acum ne iubește până la viață. El ne iubește atât de mult încât ne atrage spre viața sa, însă doar dacă noi îl lăsăm în viețile noastre.
Acesta este motivul pentru care avem nevoie ca rugăciunea să fie activă în viața noastră. O viață de rugăciune activă include și conversațiile cu Domnul, de-a lungul zile, însă aceasta tot nu e de ajuns. Trebuie să lăsăm un timp anume pentru rugăciune. Trebuie să fim un pic precauți atunci când luăm în considerare cum ar arăta o viață de rugăciune activă. O viață de rugăciune activă nu înseamnă să simți rugăciunile, să simți căldura ca atunci când ne aflăm în timpul concediilor sau a pauzelor, sau în timpul săptămânii sfinte. Toate acestea sunt bune, însă este pur și simplu una din multele manifestări ale unirii noastre cu Dumnezeu. O viață de rugăciune este activă chiar și atunci când deși ne concentrăm adesea doar asupra a ceea ce facem și spunem în rugăciune.
Mulți din maratoniști pe distanțe lungi stau un pic în spate în timpul cursei și se concentrează pe cel care aleargă în fața lui sau al ei. Ei lasă acel alergător să îi tragă, apoi îl depășesc și se concentrează asupra următorului alergător până ce singurul alergător rămas este cel care conduce cursa. Cu ochii și mintea lor concentrată asupra liderului, ei se aproprie și își folosesc energia pe care o păstraseră pentru a ajunge primul la linia de final.
Viața spirituală este o cursă de distanță. Ochi noștri sunt fixați asupra liderului cursei. El ne atrage la el însuși. Ne dă energia pentru a ajunge primi la linia de final. El ne dă puterea de a ajunge acolo. Amin
