In 16, 23-28
Ziua sosirii
Nu știu dacă ați observat dar rugăciunea zilei de la această sfântă Liturghie, este adresată lui Dumnezeu Tatăl. Însă spre finalul ei noi spunem, Cerem aceasta prin Cristos Domnul nostru… Cu alte cuvinte, când ne rugăm, ar trebui să adresăm rugăciunile noastre lui Dumnezeu Tatăl prin Isus Cristos.
În evanghelia de astăzi, Isus spune: orice veți cere de la Tatăl în numele meu, el vă va da. (v.23). Isus spune că rugăciunea noastră ar trebui să fie adresată Tatălui, însă în numele lui, adică în prezența lui Isus și prin Isus. În cadrul celebrării liturgice aceasta e modelul rugăciunii. Rugăciunea euharistică este adresată în mod invariabil Tatălui, prin Isus, cu Isus și în Isus, în unire cu Duhul Sfânt. Toate rugăciunile noastre au Preasfânta Treime întipărit în ele.
Cineva spunea că aceasta nu înseamnă că noi ar trebui să nu ne rugăm niciodată nimănui altcuiva decât Tatălui. Noi catolici, avem libertatea de a ne ruga lui Isus, Mariei, și sfinților, însă mereu conștienți că Tatăl este destinația ultimă al tuturor rugăciunilor, asemenea râurilor, ba chiar a picăturilor de ploaie ce curg în jos pe geamul caselor, făcându-și loc către mare.
În legătură cu aceasta. David Jeremiah în cartea sa, Marea Aventură (pp. 89-90) spune că John F. Kennedy a fost președintele Statelor Unite. Într-o zi revista Life a publicat poze cu copii lui, John Jr. și Caroline, jucându-se cu jucăriile lor pe podeaua Biroului Oval. Aceste imagini au captat inimile oamenilor americani ca niciodată. De ce? D. Jeremiah a crezut că din cauză că a creat un decalaj între două concepții: Kennedy era președintele Statelor Unite, însă era și un tată. El a deținut suprema putere politică din lumea liberă, însă la picioarele sale se juca cei doi copii ai lui care îl strigau Tată. Nu cred că copiilor voștri li s-au permis să facă la fel. Însă copii lui puteau. De ce? Fiindcă el era tatăl lor. El nu era doar președintele Statelor Unite, el era și tatăl lor.
În același mod, Dumnezeu este atât Tatăl cât și Domnul gloriei. Noi ne putem apropria de el în mod intim prin rugăciune fiindcă suntem copii lui dragi, preaiubiți, însă nu trebuie să uităm niciodată că el este și suveranul universului.
La încheiere, aș dori să reflectăm asupra acestei anecdote pe care am citit-o într-un ziar. Un om sosește în ceruri, iar Sfântul Petru îi arăta împrejurimile. După un timp, trec pe lângă un depozit imens, iar bărbatul întreabă ce se află înăuntru. Oh, nu ai vrea să vezi ce se află înăuntru. A protestat sfântul Petru. Curiozitatea omului fiind stârnită acesta cere să vadă ce se află înăuntru. Sfântul Petru deschide ușile, iar ei văd un depozit plin cu lucruri minunate, așezate pe rafturi. De ce nu ai vrut ca eu să văd aceasta? A întrebat omul. Toate arată minunat! Ei bine, spune sfântul Petru am crezut că te-ar fi putut întrista. Vezi tu, toate acestea sunt lucruri pe care Dumnezeu era gată să ți le ofere, dacă le-ai fi cerut în rugăciune.
Dumnezeu știe unde suntem. Așa că, să ne abandonăm cu totul în mâinile sale, concentrându-ne mai mult asupra realizării voinței sale în viețile noastre iar el nu ne va uita niciodată. Amin
