Is 55,6-9;
Fil 1,20c-24.27a;
Mt 20,1-16a
Astăzi profetul Isaia, în prima lectură de la această sfântă liturghie ne amintește de căile lui Dumnezeu care nu sunt și căile noastre ci că cerurile sunt căile noastre și ale lui Dumnezeu. Chiar dacă am reușit să cucerim gravitația, și am reușit să călătorim spre ceruri, distanța dintre calea acestei lumii și ale lui Dumnezeu rămân tot la fel de mari.
Acest lucru este clar ilustrat de către parabola lucrătorilor în vie din pasajul evanghelic de astăzi. Nu există nici o posibilitate, indiferent de câte ori am auzi această poveste, ca noi să ne abținem să nu reacționăm atunci când auzim că ultimul sosit care a lucrat o singură oră a fost plătit în același mod ca și restul. Este aproape imposibil pentru noi, cu toate că cunoaștem morala acestei povești, să nu ne gândim în mințile noastre că Nu este corect ca să plătești la fel pentru o muncă inegală.
Această parabolă este o minunată demonstrație a distanței căilor lui Dumnezeu față de căile noastre. Și totuși, noi nu suntem necunoscători ai acestei practici de a da ceea ce este necesar fără a lua în considerare ceea ce merită de fapt. Ca și părinți sau ca și copii, am avut parte de experiența acestui fenomen. Cu toți ne-am auzit pe noi înșine, sau pe frați noștri sau pe proprii copii plângându-se asemenea primilor lucrători sosiți în vie. De ce primește desert? El nu a făcut nimic, eu singur am făcut curat în toată camera. Doar pentru a i se spune sau i se zice, depinde de nivelul din viață la care se află în acel moment că, Ești de două ori mai mare decât fratele tău. Când erai de vârsta lui nici tu nu făceai mai mult decât el acuma și tot primeai desert.
Acum, ne dăm seama că există mult mai multe lucruri pe care le putem învăța de la această parabolă decât faptul că Dumnezeu, asemenea unui părinte, ne iubește, pe noi copii săi, necondiționat și că mântuirea vine doar într-o singură mărime, că nu există premiu cel mereu sau mântuire cu onoruri. Dacă aceste aspecte sunt ambele adevărate, dacă noi rămânem doar cu această parte a mesajului evangheliei de astăzi, atunci nu vom crește prea mult. Există alte aspecte mult mai importante în parabola de astăzi. Aspecte care ne pot duce spre o mai profundă înțelegere a motivului pentru care ne-am adunat aici cu toți împreună.
Din moment ce doar puțini dintre noi e posibil să fi avut experiența lucrătorilor din vie, să punem această parabolă în termeni la care putem face referință cu ușurință. Să spunem că murim și că ne ducem în rai, acolo stăm întinși pe paturile noastre de flori. În fața casei noastre din cer îl vedem în depărtare pe cineva, care știm cu siguranță că nu a participat niciodată la o sfântă liturghie, niciodată nu a avut de-a face cu copii lui adolescenți în privința mersului la biserică, a avut șase căsătorii în afara bisericii și că niciodată nu și-a plătit taxele cum trebuie până să facă cel de-al doilea infarct, când s-a convertit și a trăit o viață bună cu un an înainte să facă cel de-al treilea infarct. Stăm și ne mirăm supărați în timp ce ne spunem: Cum de a obținut o casă în ceruri pe aceiași stradă ca și mine? Eu am umblat la sfânta liturghie în fiecare Duminică și în toate zilele din cursul săptămânii. Am păstrat și am trăit poruncile încă din momentul în care le-am memorat pentru prima mea sfântă împărtășanie. Am fost fidel soției mele întreaga mea viață. Și totuși, cum se face că el locuiește aici, chiar lângă mine? Ce am primit eu pentru toată aceea strădanie?
Răspunsul la această întrebare este însăși punctul principal al parabolei de astăzi. Ce am primit eu pentru faptul că am venit să lucrez mai devreme în vie decât că sunt în vie mai devreme. Acesta este darul cel minunat, marele bonus. Pentru faptul că am venit în vie mai devreme, avem ocazia să trăim în relație cu Dumnezeu acum, înainte de a muri. Avem ocazia să experimentăm cerul aici pe pământ.
Însă vedem cu adevărat viața creștină de a merge la biserică, participând la sacramente, și slujind pe alți dar și de a ține poruncile ca pe o recompensă proprie sau vedem viața noastră creștină, asemenea primilor lucrători în vie, ca o lungă și plină zi de muncă pentru care trebuie să fim recompensați?
Dacă suntem sinceri cu noi înșine, am putea vedea că noi ne asemănăm cu primi lucrători din vie mult mai mult decât suntem dispuși să admitem.
Dar dacă cerul este asemenea momentelor de la sfânta liturghie continuu, o veșnică sfântă liturghie? Eu unul știu că nu aș găsi aceasta o idee prea confortabilă mai ales când eram tânăr și o imploram pe mama să mă lase afară din biserică în zilele fierbinți de vară. Însă trebuie să ne maturizăm în credința proprie dincolo de a vedea practicile și observațiile zilnice ale credinței noastre ca muncă ce trebuie să fie recompensată mai târziu, sau ne vom trezi că suntem nefericiți, împovărați și plini de resentimente asemenea celor care au intrat în vie primi și au început să se plângă de ultimi sosiți. Noi vom începe să ne plângem în privința banilor primiți fiindcă vom pierde adevărata recompensă de a fi cu Dumnezeu și înainte de a muri.
A lucra în vie este deja o recompensă fiindcă atunci când suntem în vie stăm cu Dumnezeu. Sacramentele, slujirea aproapelui, viața creștină implică sacrificiul, însă asemenea tuturor muncilor semnificative, produce propriile recompense. În cazul acesta ne creează raiul aici pe pământ. Fiindcă a fi în cer trebuie să înceapă, mai întâi cu a fi ceresc.
Plângerile din partea primilor lucrători din vie, dovedește faptul că până și ei îl cunoșteau pe Dumnezeu, însă nu îl înțelegeau. Nemulțumirile lor le dezvăluie egoismul mai degrabă decât adevăratul devotament de ucenici ai lui Cristos care se bucură că și alți au găsit calea Domnului. Nemulțumirile lor îi oprește din a se bucura de privilegiul de a fi în prezența lui Dumnezeu în acele momente în care lucra cu el în vie.
Acest aspect este unul foarte bun, la care trebuie să medităm în timp ce ne pregătim să îl avem pe Isus cu noi în Euharistie. Ceea ce facem noi aici, astăzi, nu e doar pentru mâine, ci este un gust al astăzi de mâine.
Dacă avem atitudinea corectă vom fi bucuroși să observăm că raiul pe pământ este creat în special de iubire și de slujirea Domnului în via sa. Amin
