Is 5,1-7
Fil 4,6-9;
Mt 21,33-43
Întâlnim atât de des becul astăzi încât nici măcar nu ne mai dăm seama de existența ei, nu ne mai dăm seama de ea. Dacă m-aș apucat să schimb un bec și de-odată l-aș scăpa pe jos și l-aș sparge, nu m-aș îngrijora, fiindcă becuri găsim la orice pas, și m-aș duce să cumpăr altul. Însă această ușurință nu a fost mereu aceiași.
Am auzit o poveste din vremurile în care Tomas Edison lucra neîncetat ca să inventeze această chestie nebunească numită bec. A fost nevoie de o întreagă echipă de oameni care au fost nevoiți să lucreze 24 de ore pentru a putea realiza un singur bec, care să funcționeze. Povestea spune că în momentul în care echipa lui Edison a terminat primul bec, el l-a dat unui băiețel pentru a-l duce sus, la etaj. Treaptă cu treaptă, acest băiețel îl căra sus, temându-se că l-ar putea scăpa pe jos, că ar putea scăpa pe jos această piesă de artă neprețuită. Cu siguranță că puteți ghici ce s-a întâmplat, sărăcuțul băiețel a scăpat becul pe ultima treaptă de sus. Astfel, echipei i-au mai trebuit încă 24 de ore de muncă pentru a putea realiza alt bec. Într-un final, obosit și pregătit pentru a lua o pauză, Edison era gata să ducă acest bec sus la etaj. Însă spre surprinderea tuturor a dat becul aceluiași băiețel care a scăpat pe scări primul bec. Acesta, dragi copii iubiți credincioși este un exemplu de iertare, de iertare adevărată. Domnul Edison i-a dat băiatului încă o șansă.
Dumnezeu ne oferă același tip de iertare. Dumnezeu oferă omului a doua șansă, a treia șansă, a patra șansă…..
Isus, în evanghelia de astăzi, a spus o poveste despre un om care deținea mult pământ. A plantat niște viță de vie pe acel pământ după care a dat-o în chirie, în arendă unor oameni pentru a avea grijă de ea în locul lui, în timpul în care el era plecat.
Când a sosit timpul culesului, proprietarul a trimis niște servitori ca să îi aducă partea lui din recoltă, ceea ce i se cuvenea. Oameni care s-au îngrijit de pământ, i-au bătut pe servitori stăpânului și chiar l-a ucis pe unul dintre ei. Ei refuzaseră să de-a proprietarului ceea ce i se cuvenea.
Proprietarul și-a trimis servitorii, pentru a doua oară să colecteze ceea ce i se cuvenea. Dar și de această dată servitorii au fost tratați în același mod.
Într-un final, proprietarul și-a trimis propriul fiu, la acești chiriași. El credea, ba chiar spera că îl va asculta cu siguranță pe fiul lui. Însă atunci când i-au văzut fiul, chiriași au spus, acesta este fiul stăpânului, haideți să îl ucidem și să luăm noi partea lui de moștenire.
Isus i-a întrebat pe cei care îi ascultau povestea, când va veni stăpânul viei, ce le va face acelor viticultori?
Pe acei răi îi va ucide fără milă, iar via o va da în arendă altor viticultori, care îi vor da roadele la timpul cuvenit, i-au răspuns ascultătorii.
În această poveste pe care a spus-o Isus, proprietarul era Dumnezeu. Mai întâi Dumnezeu a trimis oameni precum Noe, Moise, David, pe profetul Isaia, și mulți alți pentru a le spune oamenilor despre iubirea pe care el o are pentru ei, și pentru ai chema să se întoarcă de la căile lor rele, însă mulți nu au ascultat. Într-un final, Dumnezeu și-a trimis propriul fiu, pe Isus. Și știți ce i-au făcut lui Isus? Corect, l-au crucificat. Dumnezeu le-a dat o șansă nouă. Ba chiar le-a mai dat încă o șansă nouă. Și alta… Însă ei l-au respins pe propriul său fiu, care a fost ultima lor șansă. El este și ultima noastră șansă, Isus este singura noastră șansă.
La încheiere să îi mulțumim Tatălui nostru din ceruri pentru că ni l-a trimis pe Isus, pe singurul tău fiu. Ajută-ne te rugăm, Tată să ne reamintim că el este singura noastră șansă prin care putem dobândi viața veșnică. Amin.
