Ez 34,11-12.15-17; Ps 22;
1Cor 15,20-26.28;
Mt 25,31-46
Lev Tolstoy are o povestioară foarte frumoasă intitulată, Cel care își vede aproapele l-a văzut pe Dumnezeu. În această poveste este vorba despre un cizmar bătrân și foarte pios care visase că Isus Cristos va veni să îl viziteze în ziua următoare, așa că atunci când se trezise din somn mersese direct la fereastră și se uita cu un mare interes la cei care treceau pe drum. A văzut o femeie săracă și disperată care mergea să se sinucidă împreună cu fiul ei. A chemat-o să intre în casă, a alinat-o și a ajutat-o atât de bine pe cât a putut el. Apoi a trecut un om care rănea zăpada, și care era înghețat bocnă, iar cizmarul l-a chemat la el, să intre în micuța lui încăpere pentru a se încălzi și pentru a mânca ceva.
Cizmarul a așteptat până la miezul nopții însă Isus tot nu era nicăieri de văzut. Oarecum dezamăgit, s-a pregătit să se pună la somn însă mai întâi a dorit să citească după cum îi era obiceiul un pasaj din Biblie. A deschis Biblia și s-a nimerit să citească exact aceste cuvinte: tot ce ați făcut unuia dintre aceștia, cei mai mici, mie mi-ați făcut. În acel moment inima cizmarului s-a încălzit și a realizat că Cristos l-a vizitat cu adevărat, și încă nu odată ci de mai multe ori în persoana fraților nevoiași.
Câți dintre noi și-au dorit să fie vizitați de către Cristos însă nu au reușit să îi recunoască prezența în frați noștri mai puțini norocoși. Câți dintre oamenii susțin că îl cunosc pe Cristos, însă îl înlătură prin faptele lor? Câți dintre noi se roagă cu mare fast însă trăiesc cu vicii și în fapte lipsite de iubire? Câți creștini cred că Cristos este judecătorul celor vii și al celor morți dar tot continuă să trăiască ca și cum ei nu vor fi judecați?
Astăzi încheiem anul liturgic cu sărbătoarea lui Cristos regele Universului. Deși Cristos mereu a fost recunoscut de către Biserica Catolică ca regele regilor, sărbătoarea lui Cristos regele Universului nu a primit recunoaștere oficială decât la instituirea ei în anul 1925 de către papa Pius al XI-lea. La început a fost celebrată în luna octombrie însă după Conciliul al II-lea din Vatican sărbătoarea a fost mutată în ultima Duminică a anului liturgic calendaristic. Schimbarea a fost făcută pentru a sublinia faptul că Cristos va revela omenirii plinătatea gloriei sale ca singurul rege la sfârșitul timpurilor.
Ce înseamnă, sau ce vrea să reprezinte Isus ca rege? Evanghelia din această duminică ne oferă o imagine a ceea ce să ne așteptăm de la Cristos ca rege.
În primul rând că el judecă. Textul evangheliei de astăzi ne vorbește despre judecata finală, de momentul în care Cristos ne va separa în funcțiile de faptele noastre. Un lucru e clar, că va fi o judecată pentru toți la sfârșitul timpurilor. Dumnezeu nu ne va cere socoteală de cunoștințele noastre sau de câte diplome am obținut, de faima sau de influența noastră, de sănătatea și bunurile noastre, de numărul de rugăciuni pe care le-am recitat și de cât de bine am păstrat normelor exterioare ci de gesturile concrete de caritate, de iubire față de frați și surorile noastre nevoiașe. Sper că, cu toți vom fi în regulă și că ne vom regăsi pe partea dreaptă fiindcă orice am făcut fraților noștri nevoiași, i-am făcut și lui Cristos. Nimeni nu va scăpa de judecata finală a regelui care știe totul despre noi.
În al doilea dând că el recompensează. Dumnezeu este drept. El nu uită, nici măcar cele mai mici fapte de bunătate pe care le-a făcut fiecare dintre noi. El îi va răsplăti pe cei care se uită pe ei înșiși și care îi ajută pe ceilalți, pe cei aflați în nevoie fiindcă Isus se identifică pe el însuși cu ceilalți oameni.
Acesta este minunatul ideal creștin pe care îl avem în fața noastră, de a-l vedea pe Isus în persoana aproapelui nostru. Isus este persoana care se află lângă mine, Isus este persoana care se află în spatele meu, în fața mea, în persoana cu care trăiesc. Cu care lucrez și pentru care lucrez. Un exemplu în această privință, de persoană care a pus în practică această iubire este sfânta maică Tereza de Calcutta. Acest text era un text important în meditația ei zilnică, mai ales atunci când se afla în spitale pentru îngrijirea celor bolnavi.
Isus este cel înfometat ce trebuie hrănit. Isus este cel însetat ce trebuie săturat. Isus este cel gol ce trebuie îmbrăcat. Isus este cel fără casă ce trebuie adăpostit. Isus este cel bolnav ce trebuie vindecat. Isus este cel singuratic ce trebuie iubit. Isus este cel nedorit ce trebuie dorit. Isus este leprosul ale cărui răni trebuiesc curățate. Isus este cerșetorul căruia trebuie să îi dăm un zâmbet. Isus este bețivul ce trebuie ascultat. Isus este cel bolnav mintal ce trebuie protejat. Isus este cel mic ce trebuie îmbrățișat. Isus este cel orb ce trebuie ghidat. Isus este cel naiv în locul căruia trebuie să vorbești. Isus este cel șchiop alături de care trebuie să mergi. Isus este dependentul de droguri cu care trebuie să te împrietenești. Isus este prostituata care trebuie ferită de pericol și cu care să te împrietenești. Isus este prizonierul care trebuie vizitat. Isus este cel bolnav care trebuie slujit.
În al treilea rând că el pedepsește. Din nou spun că Dumnezeu este drept. El ne-a permis nouă să fim în slujirea, în serviciul celorlalți. El ne-a binecuvântat să fim capabili de a împărtăși cu ceilalți. Nu ne lipsesc oportunitățile de a-i ajuta pe ceilalți, după cum ne-a spus și Isus: Cei săraci mereu vor fi cu voi. El se identifică pe el însuși cu cei nevoiași. De aceea Tobit l-a sfătuit pe fiul său Tobias dar și pe noi cu aceste cuvinte: Iar celor care săvârșesc dreptatea dă-le pomană din bunurile tale și ochiul tău să nu ezite când dai de pomană! Nu-ți întoarce fața de la niciun sărac și nici fața lui Dumnezeu nu se va întoarce de la tine! După cum ai, după mulțimea bunurilor, dă de pomană: dacă ai puțin, după puținul acela nu te teme să dai de pomană! Căci îți vei aduna o frumoasă comoară pentru ziua strâmtorării. Căci pomana te scapă de la moarte și nu te lasă să intri în întuneric. Pomana este un dar bun pentru cei care o fac în fața Celui Preaînalt (Tob. 4,7-11).
În încheiere să ne oprim pentru un moment, să reflectăm asupra unor cuvinte pe care le-a spus un mare jucător de baseball, conform unuia dintre biografi săi. Acest biograf povestea la un moment dat că el întotdeauna îl vedea pe acest jucător vorbind cu câte un băiețel în parcare după fiecare joc pe care îl ținea în acel oraș. Așa că l-a întrebat la un moment dat: De ce îți rezervi mereu timp pentru a vorbi cu acei băieți?
Jucătorul a răspuns că: Vorbitul cu ei necesită un efort atât de mic din partea mea însă înseamnă atât de mult pentru ei. Micile noastre fapte de bunătate față de cei de lângă noi înseamnă atât de mult pentru Dumnezeu.
Practicați bunătatea întâmplătoare și faptele de frumusețe lipsite de sens. Amin
