Iosif a fost aruncat în închisoare pe nedrept de fostul său stăpân, Putifar. În închisoare, Iosif a fost ascultător și supus. Mai marele temniței a avut încredere în Iosif că va organiza viața celor întemnițați. Pentru că Dumnezeu era cu Iosif, închisoarea a devenit un loc mai bun pentru toți.
Mai marele paharnicilor şi mai marele pitarilor regelui erau în închisoare. „De ce sunteți atât de triști?” i-a întrebat Iosif într-o zi.
„Nimeni nu ne poate spune ce înseamnă visele noastre,” au spus oamenii necăjiți. „Dumnezeu poate” a spus Iosif. „Povestiți-mi visele”.
„Visul tău înseamnă că în trei zile vei fi înapoi în serviciul lui Faraon” i-a spus Iosif mai marelui paharnicilor. „Adu-ți aminte de mine și roagă-l pe Faraon să mă elibereze.” Visul pitarului însă aducea vești rele. „Vei muri în trei zile,” a spus Iosif. Amândouă visele au devenit realitate.
Numai că mai marele paharnicilor a uitat de Iosif până când Faraon s-a trezit necăjit într-o zi. „Am avut un vis,” s-a plâns el. Nici unul din înțelepții de la curte nu i-au putut spune ce înseamnă. Mai marele paharnicilor și-a adus aminte de Iosif din închisoare. I-a spus lui Faraon despre Iosif.
Faraon a trimis după Iosif imediat. „Visul tău e un mesaj de la Dumnezeu” i-a spus Iosif regelui. „Egiptul va avea șapte ani de bogății, și apoi șapte ani de foamete.”
„Plănuiește acum să faci provizii în timpul celor șapte ani de recolte bogate,” l-a sfătuit Iosif pe Faraon „sau poporul tău va muri în timpul foametei ce va veni.” „Dumnezeu este cu tine,” a spus Faraon. „Tu vei fii mâna mea dreaptă în Egipt.”
Șapte ani de recolte bogate au trecut. Apoi șapte ani de foamete au venit. Mâncare nu se găsea nicăieri decât în Egipt unde aveau provizii. În tărâmul său natal familia lui Iosif suferea de foame.
Oameni din toate țările s-au îndreptat către Egipt să cumpere porumb. „Și voi trebuie să va duceți,” le-a poruncit Iacob fiilor săi, „sau vom muri de foame.” Ajungând în Egipt, aceștia s-au pregătit să meargă să cumpere mâncare.
Fiii lui Iacob s-au închinat în fața mai marelui stăpân în Egipt. Nu și-au recunoscut fratele, pe Iosif. Numai că Iosif i-a recunoscut. Iosif și-a adus aminte de visul avut în copilărie. Dumnezeu l-a mărit așa cum merita.
Iosif era foarte înțelept. A vorbit răutăcios și l-a ținut ostatic pe fratele Simeon. „Ia mâncarea, du-te acasă și întoarce-te cu fratele tău cel mai mic” a ordonat el. „Atunci voi știi că nu sunteți spioni.”
Frații au crezut că Dumnezeu îi pedepsește pentru că și-au vândut fratele cu mulți ani în urmă.
Iacob și fii lui erau derutați. „Nu ne-au luat bani pentru porumb. Dar stăpânul a spus că trebuie să îl ducem pe Beniamin în Egipt.” Însă Iacob nu l-a lăsat pe Beniamin să plece.
Numai că mâncarea s-a terminat repede și astfel frații au trebuit să se întoarcă în Egipt după provizii. Beniamin a plecat cu dânșii.
Când Iosif l-a văzut pe Beniamin a ordonat servitorilor să pregătească un mare banchet. Frații lui au fost invitați. „Trăiește tatăl tău?” La întrebat Iosif pe Beniamin. Poate se gândea la o modalitate să reunească familia.
Iosif a vrut să știe dacă frații săi regretau ceea ce au făcut cu mult timp în urmă. După ce banchetul s-a terminat Iosif și-a acuzat frații de furt. „Ca să vă pedepsesc, îl voi ține pe Beniamin ca sclavul meu,” a spus Iosif.
„Stăpâne, ia-mi viața în locul lui Beniamin” l-a implorat Iuda. Iosif știa că Iuda care a sugerat vânzarea lui, cu mulți ani în urmă, se schimbase cu adevărat.
Pentru că Iosif nu își mai putea ascunde dragostea față de frații săi, aceasta a ordonat ca toată lumea din sala de banchet să plece. Apoi a început a plânge.
„Eu sunt Iosif, fratele vostru, pe care l-ați vândut.” Uimit și înfricoșați, frații nu au spus nimic. Iosif și-a încurajat frații „Dumnezeu m-a făcut stăpân în Egipt ca să vă pot salva viața în timpul foametei. Mergeți și aduce-ți la mine pe tatăl meu. Voi avea grijă de voi.
Iacob și Iosif s-au reîntâlnit în Egipt și toată familia a trăit în armonie și bogăție.
