Is 63,16b-17.19b; 64,2b-7;
1Cor 1,3-9;
Mc 13,33-37
Am auzit zilele acestea o poveste despre o femeie care s-a dus la un preot pentru a se spovedi. După ce și-a mărturisit toate păcatele, preotul i-a spus pocăința însă nu a mai dat-o pe ce-a obișnuită de a se ruga de trei ori Tatăl nostru, de trei ori Bucură-te Marie, și de trei ori Slavă Tatălui. Pocăința pe care i-a dat-o preotul a constat în, ea trebuia să se oprească la piață pentru a cumpăra un pui cu pene albe, iar pe drumul spre casă trebuia să ia câte o pană și să o arunce în aer. Femeia a făcut astfel până a ajuns la Biserică.
Când a ajuns din nou în fața preotului, preotul i-a spus să adune din nou toate penele pe care le aruncase în aer. Femeia i-a spus: Părinte, dar nu mai am cum să le adun. Preotul a răspuns: Da, este adevărat. Tot așa este și atunci când distrugi reputația altora, nu mai ai cum să retragi ceea ce ai spus împotriva unei persoane. Dauna a fost făcută, iar tu ai adăugat sare pe rană.
De aceea o zicală sună astfel: limba ar trebui folosită pentru a binecuvânta și nu pentru a blestema, pentru a face un compliment și nu pentru a critica, pentru a evidenția calitățile bune și nu pentru a ne concentra asupra celor rele.
Astăzi, iubiți frați și surori în Cristos, este prima Duminică din advent. Cuvântul advent provine din cuvântul latinesc Adventum care tradus înseamnă vine, însă întrebarea este cine va veni? Mulți dintre noi vor răspunde la această întrebare că va veni nașterea lui Isus în ziua de Crăciun. Însă Isus deja s-a născut acum 2000 de ani la Betleem. Acest advent nu constă doar în venirea lui Isus în ziua de crăciun ci și în venirea ultimei zile, a sfârșitului lumii sau după cum îi mai spunem noi al celei de-a doua sosirii a mântuitorului nostru aici pe pământ, moment în care nu ne va mai mântui ci va veni să ne judece.
În momentul în care așteptăm sosirea unei persoane foarte importante, o realitate particulară numită așteptare este foarte iminentă. Când așteptăm, ne simțim nerăbdători, neliniștiți, nesiguri dacă acea persoană va veni sau nu. Victor Frankl în cartea sa intitulată, Căutarea omului după înțeles, a spus o poveste despre modul în care a supraviețuit atrocităților câmpului de concentrare de la Auschwitz. Frankl a spus că unul din cele mai rele suferințe de la Auschwitz a fost așteptarea: așteptarea ca războiul să se încheie, așteptarea unei zile nesigur de eliberare și așteptarea ca moartea să încheie agonia.
Așteptarea este una din cele mai largi realități ale vieții. Avem atât de multe lucruri pentru care să așteptăm în viață. Există așteptarea la masă pentru ca mâncarea să ne fie servită, există așteptarea ca noaptea să vină mai repede. Există așteptarea ca soarele să răsară, așteptarea absolvirii, a zilei de salar și a afișării rezultatelor examenelor, apoi așteptarea vindecării, sau ca durerea să se oprească și multe altele.
În textul evangheliei de astăzi, această realitate este accentuată de către Isus însuși, prin momentul în care el va veni din nou. Isus a spus: Aveți grijă! Vegheați, pentru că nu știți când va fi timpul. Cu alte cuvinte, fiți întotdeauna pregătiți și aveți grijă în timp ce așteptați a doua lui venire ce va avea loc la o dată necunoscută.
Ca parte din așteptare, acel moto al băieților din Scoutul american, Fi pregătit poate deveni și sloganul nostru. Acești băieți încă din clasele mici, intră în grupul băieților scoutiști, unde se pregătesc pe ei înșiși pentru supraviețuirea în situațiile de urgență precum momentul în care te rătăcești în junglă, sau când scapi dintr-o clădire în flăcări, sau voluntariatul pentru salvarea și ușurarea operațiunilor din timpul calamităților naturale.
Înainte de a fi sfințit preot, acest moto, fi pregătit era folosit foarte des și în seminar. Ca seminariști, am avut parte de o formare destul de riguroasă pentru a ne pregăti pe noi înșine pentru munca pastorală din viitor, când vom fi în parohii, învățând, sfătuind, celebrând liturghii și multe altele. Din moment ce cred că nu există un preot instant, să devii instant preot sau să devii instant creștin, vom fi nevoiți să începe un proces de formare cu noi înșine. Sunt lucruri care nu pot aștepta ultimul minut, ultima clipă. Caracterul, de exemplu, este ceva ce nu avem cum să îl cumpărăm sau împrumuta, asemenea unei rochii pentru ocazii speciale. Trebuie să îl învățăm singuri.
Așa că, în timp ce așteptăm să ne pregătim pe noi înșine pentru venirea lui Isus. Însă cum? Cum să ne pregătim pentru sosirea mântuitorului nostru preaiubit?
În primul rând prin a ne reînnoi modul în care vorbim, asemenea povestioarei cu care am început această predică.
În al doilea rând, prin reînnoirea modului în care acționăm. Un proverb spune că: acțiunile vorbesc mult mai tare decât cuvintele. Acțiunile sunt foarte importante. Papa Paul al VI-lea într-o enciclică de-a sa a spus că astăzi nu avem nevoie de profesori buni, de ceea ce avem noi nevoie sunt profesori martori, care dau mărturie de ceea ce învață prin persoana lor.
În al treilea rând, prin reînnoirea atitudinii noastre. Avem atât de multe atitudini ce trebuiesc reînnoite precum, timiditatea, comportamentul rău sau greșit și posesiv, lăudăroșenia, înșelătoria.
Și în ultimul rând, prin reînnoirea nevoilor noastre.
Ca și încheiere să reflectăm asupra acestor cuvinte: dacă un copil trăiește în critici, atunci va învăța să condamne. Dacă un copil trăiește în ostilitate, atunci va învăța să se lupte. Dacă un copil trăiește în batjocuri atunci va fi timid. Dar dacă un copil trăiește cu toleranță, atunci va învăța să fie răbdător. Dacă un copil va trăi cu încurajări atunci va învăța să fie încrezător. Dacă un copil va trăi cu laude atunci va învăța să aprecieze. Amin
