Ex 20,1-17
1Cor 1,22-25
In 2,13-25
Astăzi, ne aflăm în cea de-a treia duminică din timpul Postului Mare. Astăzi biserica ne invită să continuăm să reflectăm asupra suferințelor lui Cristos, a morții și a învierii sale pe care le împărtășim în acest mister pascal. Dacă ne întoarcem la textele care s-au citit în ultimele două Duminici, în special la textul evangheliei, vom observa că sunt legate una de cealaltă. În prima Duminică din Postul Mare, după ce Isus a fost botezat în râul Iordan de către Ioan Botezătorul, Duhul l-a condus în deșert. În deșert Isus a rămas timp de 40 de zile și 40 de nopți, în rugăciune și post, fiind ispitit de către diavol. Însă Dumnezeu a venit în ajutorul lui Isus prin intermediul îngerilor săi. Acest fapt îl voi numi experiența deșertului a lui Isus cu Dumnezeu. În cea dea doua Duminică din timpul Postului Mare, Isus a luat cu sine trei dintre discipoli săi, sus pe munte, după care și-a schimbat înfățișarea înaintea lor, în timp ce se ruga Tatălui său ceresc. Acest fapt îl voi numi ca experiența muntelui lui Isus în întâlnirea sa cu Dumnezeu. Textul evangheliei de astăzi ne vorbește despre alungarea negustorilor din templu de către Isus. Templul este un loc special de întâlnire cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, deșertul, muntele și templul sunt locuri speciale de întâlnire cu Dumnezeu.
Însă astăzi, nu vom vedea fața glorioasă a lui Isus, ci vom vedea fața sa mânioasă, fața supărată și nervoasă a lui Isus. Isus nu era fericit cu ceea ce vedea, fiindcă modul în care se închinau cei care se aflau în templu nu mai reprezenta ideea originală a lui Dumnezeu de adorare. Modul în care era organizat templu nu mai era conform modului pe care îl dictase Dumnezeu lui Moise. Isus găsise în templu oameni care vindeau animale și care schimbau bani. Când a văzut toate acestea Isus a făcut un bici din funii cu care a alungat animalele afară din templu după care a răsturnat mesele celor care schimbau bani. Isus își pierde pentru un moment calmul. Isus pierzându-și calmul era un lucru de neimaginat. Nu avea cum să se întâmple din moment ce noi îl știam pe Isus ca fiind umil, milostiv, plin de compasiune, blând și iubitor. Pentru noi, Isus pierzându-și calmul era ceva ce nu avea de-a face cu caracterul său, cu firea sa.
Însă, Isus își pierde cumpătul, se enervează din două motive. Primul motiv pentru care se enervează Isus era asupra modului în care administratori religioși ai templului, administrau întreaga viață și activitate a templului. De fapt, dacă privim cu atenție, vom observa că nu exista nici un motiv pentru care Isus ar fi trebuit să se supere. Mai ales că caprele, oile și porumbei pe care îi vindeau negustori erau folosiți și destinați pentru a fi sacrificați în templu. Vinderea acestora în zona templului, era cu adevărat un lucru extrem de util pentru pelerini, mai ales că ei nu erau nevoiți să străbată o cale lungă pentru a schimba bani după care să străbată o altă cale lungă pentru a cumpăra aceste animale după care să piardă timpul mergând în templu. Însă Isus se enervează pe ceea ce făceau ei de aceea le-a și spus: Luați acestea de aici! Nu faceți casa Tatălui meu casă de negustorie. Motivul pentru care Isus a supus aceste cuvinte poate fi din cauza compasiunii sale pentru oameni săraci care erau exploatați de către acești negustori. Mulți din acești oameni veniseră de departe. Oameni își cărau miei pe care urmau să fie sacrificați pe proprii umeri, femeile cărau porumbeii care urmau să fie sacrificați în cuști mici. De asemenea, mai era și nerespectarea cultului din templu și abuzurile care erau tolerate de către autoritățile religioase. Pentru ei, a-l mulțumi pe Dumnezeu devenise un fapt pe care îl faci în ritualurile de la templu și nu în relația ta personală cu oameni. Acest tip de religiozitate a fost cea care l-a supărat foarte tare pe Isus.
Se aseamănă cu următoarea poveste despre un preot care se întorcea de la casa sa parohială într-o seară, pe întuneric, moment în care a fost acostat de către un hoț, care a scos o armă spre el, după care i-a cerut, Bani sau viața! În momentul în care preotul a dus mâna la buzunarul de la haină, hoțul i-a văzut colar-ul roman de la cămașă și i-a spus: Deci ești un preot! În acest caz poți merge mai departe. Preotul a rămas un pic surprins la această întorsătură neașteptată a evenimentului, la această pietate neașteptată pe care o arătase hoțul așa că a încercat să îi ofere hoțului pachetul său de țigări, la care hoțul a replicat, Nu părinte, Eu nu fumez în timpul Postului Mare. Ați observat, iubiți credincioși, cum acest hoț încerca să păstreze una din practicile postului mare, în timp ce uitase una dintre cele mai fundamentale porunci ale lui Dumnezeu, aceea de a nu fura.
Cel de-al doilea motiv pentru care se enervează Isus pe preoți din templu era asupra practici exclusivității templului. Zilele acestea am citit într-o carte că vechiul templu din Ierusalim avea cinci curți sau cinci secțiuni importante, prima era Sfânta Sfintelor sau sanctuarul, apoi era curtea preoților, după care curtea lui Israel, apoi curtea femeilor și într-un final era curtea popoarelor. Cu toate că aceste cinci secțiuni erau văzute ca cinci cercuri concentrice de sfințenie, această împărțire nu făcea nimic altceva decât să facă loc pentru toți în casa Domnului. Templul era o casă universală a Domnului, pentru toate națiunile, în care orice bărbat și femeie de pe pământ avea să găsească un loc în care să se roage. Însă preoți templului au uitat aceasta și credeau că era rezervat exclusiv evreilor. Așa că au decis să transforme curtea popoarelor într-o piață sfântă în care să se vândă animalele necesare pentru sacrificiu și pentru schimbarea banilor necesari. Puteai veni cu bani romani până în curtea popoarelor însă nu aveai acces cu aceștia în celelalte patru curți. Curtea Popoarelor încetase a mai fi privită ca fiind parte componentă a casei lui Dumnezeu, devenise pur și simplu un loc de comerț. Această curte a popoarelor a fost cea pe care a curățat-o Isus. Prin acest gest Isus dorea să scoată în evidență faptul că secțiunea popoarelor din templu era la fel de sfântă precum celelalte secțiuni destinate evreilor. Dumnezeu este al tuturor și nu doar al unui grup anume. Asemenea evreilor din timpul lui Isus, uni creștini de astăzi încă sunt de părere că Dumnezeu le aparține, că este numai al lor și nu și al tuturor celorlalți.
Însă textul evangheliei de astăzi ne amintește că este bine să ne enervăm când e vorba de un lucru bun și drept pentru cei din jurul nostru. Da, trebuie să ne enervăm, să ne supărăm când ne confruntăm cu nedreptăți evidente și exploatări care au loc chiar în mijlocul nostru. Dacă acestea sunt motivele, atunci e bine să ne enervăm. Însă a te enerva doar pentru a-i plăti celuilalt cu aceiași monedă sau pentru unele insecurăți ale noastre sau în privința acelei probleme atunci nu avem nici un drept să ne enervăm.
Iată de ce trebuie să ne controlăm mânia. În cartea Proverbelor, se spune că: Este mai bun cel încet la mânie decât cel viteaz și cel care își stăpânește duhul decât cel care capturează o cetate.
Un autor scria într-o carte de a sa o metodă prin care să ne controlăm mânia, o metodă care include cinci aspecte importante.
În primul rând este admiterea, recunoașterea că nici noi nu suntem perfecți. Adesea ne enervăm din cauza faptului că standardele noastre pentru alți sunt atât de ridicate, și totuși, când vine vorba despre noi înșine devenim subit atât de blânzi și iertători. Însă, să nu uităm că nici unul dintre noi nu este perfect și că trebuie să ținem mereu pe noi haina răbdării față de cei din jurul nostru.
Al doilea aspect este că, înainte de a izbucni, verifică dacă tu ai contribuit cu vreo ceva la acea problemă care te-a enervat. Isus ne spune că mai întâi trebuie să ne scoatem bârna din ochiul nostru. Înainte de a ne enerva pe alte persoane, să nu uităm să ne verificăm pe noi înșine și să analizăm bine ca nu cumva și noi să fi contribuit la acea problemă, că poate și noi facem parte din ea.
Al treilea aspect este controlul emoțiilor și a vocii. Dacă chiar trebuie să ne vărsăm mânia atunci important este să o vărsăm asupra a ceva și nu asupra unei persoane. Iar asta fiindcă în momentul în care ne vărsăm nervi pe cineva nu facem nimic altceva decât să ne alegem cu o problemă în plus. Mai degrabă ne vărsăm nervi asupra a ceva precum, exercițiile, alergatul sau scrierea gândurilor într-un jurnal sau în scris, sau multe altele asemenea.
Al patrulea este decizia de a nu păcătui în timpul mâniei. Nervi nu sunt un motiv de a comite un păcat chiar dacă am avut dreptate, chiar dacă noi nu am fost și nu am contribuit la problemă. Mânia, nervi nu sunt niciodată un motiv pentru a păcătui. Până și biblia recunoaște aceasta. Însă Biblia ne descurajează din a păcătui în momentele în care suntem mânioși, nervoși, supărați, prin urmare să nu ne permitem, nouă înșine să rămânem supărați mai ales pentru faptul că supărarea, nervi întotdeauna au distrus numeroase relații, căsătorii. Să decidem mereu să nu comitem păcat în momentele de supărare, de nervi.
Al cincilea aspect este acela de a învăța să respirăm. Un lucru foarte simplu, practic și la fel de util. Să învățăm să respirăm, adică să tragem aer în noi iar apoi să îl dăm afară. Și în același timp să spunem și o rugăciune lui Dumnezeu.
Iată o astfel de rugăciune simplă, pentru cei care se enervează des, dar și pentru noi toți. Liniștește mânia din inima mea, Doamne. Ajută-mă să ți-o ofer ție. Liniștește mânia din inima mea. Arată-mi speranța că tu ești acolo. Tu ești singurul care schimbi inimile. Ajută-mă să te las pe tine să o schimbi pe a mea, Doamne. Amin.
