Ex 20,1-17
1Cor 1,22-25
In 2,13-25
Un preot s-a dus într-una din zile în vizită la una din clasele de religie din școala publică de pe teritoriul parohiei sale. Acolo a observat cât de bine au răspuns studenți la întrebarea Unde locuiește Dumnezeu, adresată de profesorul de religie. Unele dintre aceste răspunsuri sunau cam așa, că Dumnezeu locuiește, în parohie, în tabernacol, în întreaga lume, pretutindeni iar un singur student a răspuns că Dumnezeu locuiește în interiorul meu.
Textul evangheliei de astăzi de duce spre un eveniment mai deosebit ce a avut loc în 
timpul vieții pământești a lui Isus, acela în care Isus i-a alungat din templu pe oameni care vindeau animale și pe schimbători de bani. Isus se enervase fiindcă aceștia au făcut din casa Tatălui său o casă asemănătoare unui târg. Însă, un pic mai târziu el va fi cel care va fi alungat din templu de dușmani lui, care vor distruge apoi templul trupului său.
Acest pasaj evanghelic ne determină și pe noi să ne punem o întrebare asemănătoare. Întrebarea dacă și noi am făcut din casa Tatălui nostru sau din Biserică o casă de negustorie.
Am transformat-o într-o casă de negustorie dacă noi o facem să fie la fel de confortabilă precum cluburile sociale în loc să fie un loc de acțiune catolică sau un loc de încărcare spirituală în loc de o adevărată comunitate de iubire. Pe de altă parte apare întrebarea, l-am dat noi oare, vreodată pe Domnul, afară din templul inimii noastre? Iar un răspuns este că Da, l-am dat afară din templul inimii noastre în momentul în care am început să purtăm ranchiună, ciudă împotriva cuiva, sau când urăm o persoană, sau o judecăm cu asprime, sau îi ignorăm strigătul după ajutor.
Un preot, în cartea sa de omilii a scris că inima fiecărui creștin este un templu a lui Dumnezeu. Preasfânta Treime locuiește în profunzimea inimilor noastre. Dumnezeu dorește să primească omagii de rugăciune și adorare plină de iubire din partea fiecăruia, din partea tuturor celor pe care el i-a creat și îi iubește cu o intensitate nespusă. Și totuși, cât de des inimile noastre sunt pline de obiceiuri rele și păcate sau de toate tipurile de dorințe păcătoase și de proiecte lumești care de multe ori sunt mai mult păgâne decât creștine. Suprimări asupra celor săracii, neonestitate în afaceri, lăcomie în câștig, afaceri dubioase pline de scrupulozități, tratament rece față de aproapele, față de vecini, față de servitori sau de rude. Inima omului are nevoie de curățenie, de vindecare și de renovare. Are nevoie de transformare după imaginea lui Dumnezeu, după cum ar fi trebuit să și fie.
Prin urmare, această casă a lui Dumnezeu poate fi asemenea acelor copii de la ora de religie care au răspuns că Dumnezeu locuiește în biserică, sau în tabernacol sau în interiorul meu și tot așa.
Cineva a spus că biserica este o casă a lui Dumnezeu fiindcă în ea se află tabernacolul în care sunt ținute trupul și sângele lui Cristos, sub forma pâinii și a vinului. Biserica noastră nu este numai casa lui Dumnezeu ci este și un loc în care se adună oameni care vor să participe la celebrarea Ultimei cine a lui Cristos din sfânta Euharistie.
Biserica, până și capelele, sunt un scaun al prezenței euharistice a lui Dumnezeu. Această clădire vizibilă este asemenea unui semn, unui memorial al prezenței lui Dumnezeu în mijlocul nostru. Cu toți știm că acest loc este un loc de rugăciune și de adorare, nu un loc de întâlnire dintre doi îndrăgostiți sau un loc de băut, sau un club de distracții sau vreo sală de conferințe. Un lucru extrem de important pentru o rugăciune bună și adevărată este tăcerea. Pentru a te ruga cu devoțiune și cu o adorare sinceră, este nevoie și de concentrare, pe care nu o vom putea obține fără tăcere, liniște.
Însă acesta nu este singurul înțeles a ceea ce înseamnă casa lui Dumnezeu. Sfântul apostol Paul în scrisoarea sa către Corinteni a spus că Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu, și Dumnezeu îl va distruge pe el. Căci templul lui Dumnezeu, care sunteți voi, este sfânt. (1Cor 3,16-17).
Cu alte cuvinte, noi suntem templul lui Dumnezeu, propria sa casă. Prin urmare, această casă a lui Dumnezeu poate fi asemenea răspunsurilor acelor copii de la ora de religie, adică biserica, tabernacolul, în interiorul meu și tot așa. Adică, cu toți avem obligația de a ne păstra propria viață și sănătate. Ceea ce implică și curățenia sufletului, controlarea temperamentului și tot ceea ce este toxic.
Sunt atât de multe păcate, păcate care se împotrivesc complet lui Dumnezeu și templului său care este trupul nostru. Sinuciderea este una dintre ele, fiindcă cel care se sinucide păcătuiește împotriva lui însuși prin a se expune la o veșnicie dusă în iad, și pe deasupra păcătuiește împotriva familiei sale fiindcă o pune să ducă o viață plină de rușine și lipsită de suportul său.
Beția este tot un păcat împotriva trupului nostru și împotriva lui Dumnezeu fiindcă distruge sănătatea. Este o formă de sinucidere ușoară, înceată. Se sinucid puțin câte puțin, cu fiecare înghițitură. Alcoolici sau cum le mai spunem noi, bețivi, nu trăiesc mult, iar între timp își mai și neglijează familia și obligațiile pe care le au față de ei. Este un exemplu clar de scandal în public care adesea a dus și a promovat bătăile și chiar și omorul. Beția duce la alte păcate, la distrugerea vieții și nu numai.
Însă un alt păcat, mult mai rău este unul care face pagube enorme asupra sănătății trupului nostru și a minții noastre, daună care este provocată de consumul de droguri și de imoralitatea sexuală. Sfântul apostol Paul spune că, Nu vă înșelați: oameni care sunt imorali…sau adulteri sau homosexuali…sau bețivii…sau bârfitori…nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu. (1Cor , 9-10, 18-20)
Mai sunt și alte păcate care se împotrivesc trupului nostru, însă noi trebuie să ținem minte un lucru că noi încă mai avem timp și ocazie de a ne curăța sufletul, pe noi înșine, în acest timp al Postului Mare, încă îl putem asculta pe Domnul cu inima noastră în loc să îl ascultăm doar cu urechile noastre. Amin.
