Mc 12,28b-34
Porunca cea mare
Într-o zi, un preot, după ce a ieșit de la liturghia de dimineață, a fost oprit de o femeie care dorea sfatul său. Conform acesteia, ea comisese un păcat foarte mare, adică a încălcat cea dea treia poruncă a lui Dumnezeu, aceea de a sfinți ziua Domnului. Această femeie i-a spus preotului că ea a lipsit de la Liturghia din Duminica trecută fiindcă nu a avut cum să o lase pe fiica ei singură, care era grav bolnavă. Preotul i-a spus acestei femeii, Doamnă, ați fi făcut un păcat mare dacă ați fi lăsat-o pe fiica dumneavoastră bolnavă, singură și va-ți fi dus la sfânta liturghie fără a lăsa pe cineva să aibă grijă de ea.
În textul evangheliei de astăzi, unul dintre cărturari a venit la Isus și i-a adresat o întrebare sinceră, o întrebare care circula deja prin popor prin mulțimea care îl asculta mereu pe Isus, adică: Care este prima dintre toate poruncile? Această întrebare apăruse din cauza faptului că evrei aveau 630 de norme, legi, pe care cărturari le studiau și le practicau în întreaga lor viață, pe lângă alte numeroase comentarii rabinice. Ei au pus această întrebare probabil pentru a testa și pentru a vedea dacă Isus înțelegea corect legea, așa cum o înțelegeau ei. Sau probabil că cărturarul era sincer în întrebarea lui, din moment ce într-un final el primește cu bucurie răspunsul lui Isus și și-l însușește. Isus îi surprinde cu profunda sa simplitate și stăpânire a legii lui Dumnezeu și a scopului ei. Prin acest răspuns Isus vrea să ne spună, pur și simplu, modul în care ar trebui să ne trăim viețile, adică prin a-l iubi pe Dumnezeu din toată inima noastră și pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Iubirea față de Dumnezeu vine mereu pe primul loc iar iubirea față de aproapele își are fundamentul în iubirea față de Dumnezeu.
Prima parte a răspunsului lui Isus este luat din cartea Deuteronomului (6,4). Este luată dintr-o poruncă-rugăciune care se numește Shema sau Ascultă. Această poruncă-rugăciune era una foarte importantă pentru poporul evreu fiindcă era rugăciunea lor pe care trebuiau să o recite în fiecare dimineață și seară. Pentru ei, acestea erau cuvintele după care trebuiau să își ghideze întreaga viață și după care să și moară. Aceasta era prima propoziție pe care fiecare copil evreu trebuia să o rețină, să o învețe, și rugăciunea, propoziția pe care fiecare evreu spera să o aibă pe buze în momentul în care murea.
A doua parte a răspunsului lui Isus este luat din cartea Leviticului (19,18). Această poruncă este o manifestare a primei porunci. Există o legătură intimă între iubirea noastră față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele.
Cristos ne dă aceste două mari porunci ale iubirii și ne cheamă să le trăim, însă întrebarea este cum? O modalitate poate fi prin intermediul următoarelor trei căi prin care putem trăi zi de zi aceste două mari porunci.
Prima este aceea de a iubi prin ascultare. Dumnezeu dorește să ne supunem lui, să îl ascultăm. Marea oportunitate de a asculta de el se află aici, acum, prin a asculta ceea ce ne spune el cu toate suișurile și coborâșurile. Dumnezeu nu se uită la ceea fel de acțiuni, fapte putem îndeplini, ci mai degrabă se uită dacă suntem dispuși să ne supunem voința la voința sa divină. Adevărata iubire este arătată prin supunere, ascultare.
A doua este iubirea prin caritate. Noi creștini, suntem chemați să îl iubim pe Dumnezeu mai presus de orice și să îi iubim pe toți bărbați și pe toate femeile mai mult decât ne iubim pe noi înșine, complet și cu totul, fără jumătăți de măsură. Nu avem cum să spunem că îl iubim pe Dumnezeu dacă nu trăim și nu practicăm caritatea în afara limitelor zonei noastre de confort. Dumnezeu este radical și ne cheamă să îl iubim în alți. Tot ceea ce faceți unuia dintre aceștia mici, care sunt frați și surorile mele mie mi-ați făcut, spunea Isus. Adevărata iubire se arată prin caritate.
A treia este iubirea prin rugăciune. Catehismul Bisericii Catolice la numărul 2658 ne amintește că iubirea este sursa rugăciunii…. ne ajută să îi răspundem lui Dumnezeu prin ai iubi pe ceilalți așa cum ne iubește el. Ca să-l putem iubi pe Dumnezeu va trebui să ascultăm și să îi iubim pe cei din jurul nostru mult mai mult decât ne iubim pe noi înșine. Însă, de ținut minte e că aceasta este imposibilă fără rugăciune. Dacă rugăciunea ne face să răspundem, se datorează faptului că rugăciunea este cea care ne transformă voința. A deveni asemenea lui Cristos este scopul rugăciunii. Al iubi pe Cristos înseamnă a deveni asemenea lui Cristos. Dar pentru a face aceste schimbări este nevoie de rugăciune. Așa se roagă cei care iubesc cu adevărat. Amin
