Fap 3,13-15.17-19
1In 2,1-5a
Lc 24,35-48
Într-o zi sfântul Francisc de Assisi vorbea cu unul dintre membri nobilimii din Assisi. Contele îi spunea sfântului despre haosul și despre scandalurile care existau atunci în lume. Domnule, nu trebuie să plângeți pentru astfel de lucruri, i-a răspuns sfântul, fiindcă există un remediu pentru toate aceste probleme.
Contele l-a întrebat, Ce remediu poate exista pentru astfel de răutăți? Sfântul Francisc i-a răspuns că, Este simplu. Tu și cu mine trebuie să fim primi care sunt ceea ce dorim să fim și abia apoi vom reuși să obținem vindecarea interioară. Apoi să îi facem pe ceilalți să facă la fel și abia atunci reforma va avea loc efectiv. Ce e mai rău e faptul că cu toți vorbesc despre reformarea, schimbarea celorlalți, însă fără a încerca să își corecteze propriul haos și propriul scandal. Prin acest mod răul va rămâne mereu o dezordine a toate.
Motivul pentru care am început cu această povestioară este pentru a vă oferi o perspectivă diferită asupra păcatului și asupra căinței. Mai ales că subiectul păcatului și nevoia noastră de iertarea lui Dumnezeu și de convertire sunt prezente în fiecare din aceste trei lecturi pe care tocmai le-am auzit cu toți. În momentul în care vorbim despre păcat, de obicei vorbim în termeni negativi. De exemplu, într-un catehism se spune că: pe scurt, împreună cu Sfântul Augustin, putem defini păcatul ca o faptă, un gând sau o dorință contrară legii veșnice. Putem schița esența păcatului în câteva scurte expresii precum, refuzul de a urma propria chemare a conștiinței proprii spre bine, respingerea lui Dumnezeu ca creator și ca Domn, și propriul nostru sine și al altora prin a ne îndepărta de Dumnezeu, de adevăratul nostru țel, de ruperea alianței pline de iubire a lui Dumnezeu cu noi, alianță care a fost încheiată de către jertfa de pe cruce a Domnului nostru Isus Cristos, care a murit pentru păcatele noastre.
Vorbind despre păcat în termeni negativi, este un lucru destul de ușor de înțeles și destul de potrivit fiindcă păcatul este un lucru rău. Însă mai presus de toate aceste lucruri rele este de fapt un lucru cu adevărat pozitiv. Adevărul despre demnitatea noastră și despre vocația noastră ca persoane umane create după imaginea și asemănarea lui Dumnezeu. Cu toți avem o voință liberă fiindcă avem puterea de a lua decizii complet libere și raționale, atât bune cât și rele. Noi am fost creați pentru Dumnezeu, noi am fost creați pentru a cunoaște, pentru a iubi și pentru a-l sluji pe Domnul. Pentru a trăi într-o relație dinamică, puternică și personală cu creatorul universului, o relație care ar fi trebuit să înceapă aici pe pământ și să continue pentru totdeauna sus în ceruri. Păcatul intervine în împlinirea acestei vocații și prin urmare rănește propria noastră natură. Prin urmare, suntem chemați la convertire.
Așa că, a admite propriul nostru păcat nu poate fi o experiență chiar atât de plăcută, însă de fiecare dată când facem aceasta ne afirmăm propria noastră demnitate de ființe umane. Afirmăm vrednicia noastră în ochii lui Dumnezeu și confruntăm adevărul despre noi înșine. Convertirea este un rezultat natural al confruntării adevărului despre noi. Cele trei lecturi de astăzi, de la această sfântă Liturghie din cea de-a treia Duminică din timpul pascal, ne cheamă la convertire. Sfântul apostol Petru în prima lectură ne-a spus să ne convertim și să ne întoarcem pentru ca păcatele noastre să fie iertate. Sfântul apostol Ioan în cea de-a doua lectură luată din prima sa scrisoare ne-a amintit că El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru păcatele noastre, ci și pentru ale lumii întregi. Însă mai presus de toate, Isus ne-a poruncit în textul evangheliei de astăzi, să fie predicată convertirea în numele lui spre iertarea păcatelor la toate neamurile.
Convertirea este de o importanță absolută. Ea este punctul și scopul principal al evangheliei. Cu toți trebuie să ne schimbăm, fiindcă cu toți suntem răniți în interior, amari de oboseală și bolnavi în interior. Din moment ce noi nu suntem ceea ce am dori să fim, dacă noi nu suntem ceea ce dorim să fim și dacă noi nu suntem ceea ce ar trebui să fim, atunci haideți iubiți credincioși, să ne convertim, pentru ca să putem deveni ceva foarte diferit, măcar ceva mai diferit decât ceea ce am obișnuit să fim.
În același catehism am găsit că există mai multe tipuri de convertire.
Convertirea morală adică de a ne întoarce de la păcat spre iubirea adevărată. Apoi convertirea afectivă sau a pune ordine în imaginația noastră, în sentimente și emoții și a le îndrepta spre bine. Apoi convertirea intelectuală sau redirecționarea înțelesului și a judecății noastre, și în ultimul rând convertirea religioasă sau o îndrăgostirea de Dumnezeu.
Să îl rugăm pe Dumnezeu Tatăl să ne ajute să ne convertim inimile și viețile la o mai mare iubire față de el și față de toți cei care sunt în jurul nostru și care au nevoie de noi și de ajutorul nostru. Amin
