Fap 3,13-15.17-19
1In 2,1-5a;
Lc 24,35-48
Într-o zi obișnuită, din timpul unei săptămâni, un paznic al unei clădiri cu multe etaje pline cu birouri, s-a pornit să facă turul clădirii, pentru a verifica dacă a mai rămas cineva peste program la muncă și dacă totul este bine și frumos. La un moment dat a trecut pe lângă biroul unui fost angajat care făcuse infarct la locul de muncă, unde a și murit. Însă când s-a întors pe partea opusă a acelui birou a văzut un scaun care a fost ridicat de pe podea și pus pe masă. Uimit de ceea ce văzuse, s-a dus la scaun și la pus înapoi pe podea, în poziția lui normală. Însă spre surprinderea lui, scaunul iar a ajuns pe masă. Apoi iar a luat scaunul și l-a pus înapoi pe podea, după cum îi era locul. Însă scaunul a fost ridicat pe masă, în fața ochilor lui, pentru a treia oară. Însă de data aceasta paznicul a fugit spre ușa principală a clădirii. În urma acestei scurte istorioare apare o întrebare, care cu siguranță, dumneavoastră deja v-ați adresat-o, sunt oare fantomele adevărate?
În textul evangheliei de astăzi, Isus dorește să îi facă pe discipoli săi să realizeze că el a înviat cu adevărat din morți. El le permite să îl vadă și să îl atingă iar într-un final ba chiar și mănâncă în fața lor pentru a le putea demonstra că ei nu văd o simplă fantomă ci în fața lor se află o persoană reală, în carne și oase. Apoi, Isus le explică discipolilor lui că este scris în Biblie despre ceea ce sa întâmplat cu el, despre moartea și învierea sa. Și că acest eveniment a fost conform planului lui Dumnezeu, planului de mântuire a tuturor oamenilor din păcat. Acesta este motivul pentru care l-am auzit pe Isus spunând că, Așa este scris: Cristos trebuia să sufere și să învie din morți a treia zi.
Prin urmare, în continuare aș dori să vă invit să reflectăm împreună asupra a două lucruri.
În primul rând, sunt unele lucruri, fapte care pentru noi nu ar fi trebuit să se întâmple însă în decizia înțeleaptă a lui Dumnezeu acestea trebuiau să se întâmple. Sunt lucruri care noi dorim să se întâmple însă într-un final ne dăm seama că ele nu au avut loc așa cum am dorit noi să fie. Iar asta fiindcă Dumnezeu a avut un motiv ascuns pentru care a lăsat ca acest eveniment nedorit să aibă loc.
Un exemplu concret l-am găsit într-o carte de omilii intitulată, Vestea cea bună a Bisericii a unui episcop pe nume Teodoro Bacani care spunea că un pasager care trebuia să zboare cu un avion a început să se simtă foarte rău fiindcă nu a reușit să prindă acel avion, acel zbor. Însă ce fericit a fost probabil mai târziu, când și-a dat seama că dacă ar fi ajuns la timp, și ar fi zburat cu acel avion, acum ar fi fost mort asemenea restului pasagerilor din acel avion.
Episcopul Bacani a mai spus în cartea sa că în momentul în care a intervievat un cuplu ce urma să se căsătorească, el i-a rugat să îi povestească modul în care s-au întâlnit. Femeia i-a spus episcopului că ea conducea mașina spre casă dintr-un oraș alăturat cu o prietenă de-a ei. La un moment dat pe drum a făcut pană la unul din cauciucuri. A tot încercat să îl schimbe însă nu reușea să îl deșurubeze. Apoi a tot încercat să oprească alte mașini pentru a cere ajutor. Și într-un final o mașina a oprit. Un om a coborât din ea și s-a oferit să o ajute. Acesta a fost modul în care ea își întâlnise viitorul soț. Vedeți, iubiți credincioși, cum lucrează Dumnezeu? Această femeie probabil se simțise ghinionistă în momentul în care a făcut pană la roată, și probabil a început să se simtă și mai rău în momentul în care a observat că nu reușește să îl deșurubeze. Însă Dumnezeu s-a folosit de aceste eveniment nefericit pentru a-și atinge scopul, pentru a-și duce la îndeplinire planul pe care îl avea în privința ei. Acesta a fost modul în care Dumnezeu i-a adus pe ei împreună.
Al doilea lucru este faptul că noi suntem martorii învierii lui Isus până astăzi. În textul evangheliei de astăzi Isus îi instruiește pe discipoli săi să de-a mărturie despre el în toate națiunile. Isus le spune, Voi veți fi martori acestor lucruri. Aceasta este ceea ce am auzit în prima lectură de la această sfântă Liturghie, despre mărturisirea lui Petru.
A mărturisi sau a fi martor înseamnă mult mai mult decât simplu fapt de a spune oamenilor despre viața lui Isus, care a trăit acum mai bine de 2000 de ani. Iar asta fiindcă cu toți putem face aceasta. A fi martor, a da mărturie despre Isus înseamnă mult mai mult decât a spune tuturor că el a înviat. Soldați care păzeau mormântul lui Isus au făcut aceasta. A da mărturie despre Isus înseamnă a mărturisi cu propria noastră viață că puterea lui Isus înviat ne-a atins și ne-a transformat în cel mai remarcabil mod, într-un mod de neimaginat. A da mărturie despre Isus înseamnă a-l lăsa pe Isus să vorbească prin noi oamenilor din jurul nostru. Un martor e cel care spune mereu că, știu asta și ti-o voi și arăta. A da mărturie este și o provocare prin care Cristos ne poruncește, Du-te și arată oamenilor că tu mai întâlnit și că m-ai experimentat. Care sunt semnele despre care dăm mărturie? Un vestit predicator în cartea sa de omilii intitulată Urme prin deșert, a spus că nu e necesar ca noi să ne mutilăm corpurile sau să ne punem pioneze la genunchi în momentul în care îngenunchem pentru e ne ruga. Îndeplinirea datoriilor noastre, plini de credință, este cea care ne face să devenim niște martori foarte eficace. Rănile din inimile noastre, trupurile pline de dureri, mâinile noastre murdare, genunchi tremurând și picioarele dureroase, toate datorită iubirii și fidelității noastre față de oameni care se află în jurul nostru, toate acestea sunt dovezile de iubire. Însă una dintre cele mai puternice mărturii despre Isus are loc cel mai adesea fără ca oameni implicați să își de-a seama că a avut loc.
În timpul războiului civil american, președintele Abraham Lincoln a avut un tânăr atletic foarte robust, voinic ca secretar al său.
În acele zile, un astfel de om nu făcea nimic altceva decât să stea la birou și să împingă stiloul sau creionul pe foi.
Acest tânăr bărbat nu era prea fericit de munca pe care o desfășura. El dorea să iasă afară, acolo unde avea loc acțiunea, pe câmpul de luptă. El dorea să meargă să facă fapte mărețe pentru țara sa. Era pregătit să și moară dacă era necesar. Așa că se plângea zi de zi la Lincoln despre această muncă de femeie pe care o tot înfăptuia, în loc să iasă și să confrunte inamicul în uniformă asemenea tuturor celorlalți.
După obișnuita sa plângere, într-o bună zi, Lincoln sa oprit și a început să se uite la el, și-a dus mâna în barbă și i-a spus pe tonul lui filosofic, tinere, din câte văd eu, tu ești dornic să mori pentru țara ta însă nu ești dornic să trăiești pentru ea.
Martir este cuvântul grecesc pentru a da mărturie. Martiri sunt cei care și-au dat viața pentru Cristos, fie prin a muri pentru el fie prin a trăi.
În încheiere să reflectăm asupra acestor cuvinte pe care le-am găsit într-o scrisoare a episcopului Duval din Franța. El spunea despre mărturie, indiferent de cât de minunat sunt exprimate, ideile abstracte foarte rar au reușit să îi miște pe oameni. Însă dacă lași o persoană să pășească înainte, o persoană vie, capabilă să vorbească inimii; să lase adevărul să curgă din viața acelei persoane și să lase puterea persoanei să fie egalată de un dar la fel de măreț, de darul iubirii, abia atunci oameni vor începe să asculte și zori unei zile mai bune să lumineze cerul vieții noastre. Amin
