Ier 23,1-6
Ef 2,13-18
Mc 6,30-34
Am citit zilele acestea o poveste despre un copil care vorbea cu mama lui în acest mod, Mamă, te rog joacă-te cu mine. Nu pot i-a răspuns mama.
De ce nu te poți juca cu mine? Fiindcă nu am timp, i-a răspuns mama.
De ce nu ai timp? Fiindcă trebuie să merg la muncă.
Și de ce trebuie să mergi la muncă? Ca să pot câștiga bani.
De ce vrei să câștigi bani? Ca să îți pot da ceva ție de mâncare.
După o scurtă pauză copilul i-a spus mamei. Mamă dar mie nu mie foame.
Adevărul e că locurile de muncă, afacerile proprii sau altele ar trebui să ne ofere un trai mai bun și un înțeles vieții noastre. Însă cât de mulți dintre noi devin sclavi muncii dar mai ales dependenți de muncă? În loc ca noi să fim stăpâni muncii noastre, devenim acum sclavii ei. Munca devine bună numai dacă ne lasă timp pe care să îl petrecem împreună cu familia, prieteni noștri, Dumnezeu și altele. Din păcate, însă, în loc să ne închinăm lui Dumnezeu am ajuns să ne închinăm muncii. Devine tot mai dificil să ne odihnim în zilele de Duminică și să găsim timp să ne rugăm fiindcă acest timp îl folosim în scopul muncii. Astfel de lucruri nu fac nimic altceva decât să nu ne lase timp în care să căutăm iubirea lui Dumnezeu și negăm celor dragi ai noștri timp valoros, iar prin acest mod îl negăm și pe creatorul nostru.
Așa că, dragi mei prieteni, va trebui să ne odihnim. E important ca noi să avem parte de odihnă și recreație, sau de pauză și reculegere cu familia noastră, cu prieteni noștri. Eu unul, personal, nu recomand și aș prefera ca părinți să nu se despartă cu munca, unul să meargă în afara țării. Iar asta fiindcă familia lor este cea care e afectată din moment ce membri familiei, în special copii, le este răpit timpul pe care ar fi trebuit să îl petreacă cu ei. Din punct de vedere psihologic, un copil în creștere are nevoie în permanență de figura mamei și al tatălui.
Cu câțiva ani în urmă, într-o seară de iulie pe la ora 6, a existat o tentativă de jefuire a parohiei din Fatima, de către trei băieți tineri cu vârstele cuprinse între 12-14 ani. Acești copii au încercat să spargă geamul unui dormitor de la casa parohială, însă nu au reușit să spargă decât o bucățică din acesta. Înainte de a putea pătrunde înăuntru, au luat-o la fugă fiindcă cineva a strigat la ei. Soțul bucătăresei din acel convent a văzut și el și a luat-o la fugă după acești hoți.
Am ținut neapărat să vă spun această istorisire nu pentru a vă face cunoscut un jaf din multele care au loc în lume ci datorită părinților acestor trei băieți tineri. Sunt sigur că acești părinți nu au avut timp pentru a-i învăța ceea ce e binele și ce e rău. Însă cu siguranță am auzit și cunoaștem o altă situație mult mai dramatică la noi în țară și nu numai, acele cazuri în care părinți sunt cei care îi pun pe copii să fure.
În ziua de astăzi, am observat că multe din magazine, birouri si alte locuri sunt închise în special Duminica. Un lucru e clar, că sunt de apreciat, iar asta fiindcă prin acest gest, prin acest mod ei pot oferi mult mai mult timp familiei lor, lor înșine, dar mai ales lui Dumnezeu.
Regula sfântului Benedict, sfătuia societatea din timpul său dar și pe noi, să trăiască după un anumit ritm, după o regula scurtă ce cuprindea, rugăciunea, munca și recreerea.
În Roma, în Italia, există un obicei care e respectat cu strictețe, în fiecare zi între orele 14 și 16. Zilele de luni sunt zile de odihnă, zile în care și mai multe magazine și afaceri sunt închise. Am putea crede că acelor oameni nu le place munca sau că sunt leneși, însă ei vă vor răspunde Noi muncim ca să trăim și nu trăim ca să muncim.
Evanghelia din Duminica trecută ne-a vorbit despre provocare și despre munca grea. Isus i-a trimis pe cei 12 apostoli în prima lor călătorie misionară. Isus i-a trimis să predice dar mai ales să facă toate acele lucruri pe care el le făcea deja. Important de notat e faptul că El îi trimite să facă toate acestea bazându-se pe puterea altuia și nu pe credința lor proprie în Dumnezeu.
Textul evangheliei din duminica aceasta, însă, ne transmite concluzia logică a momentului în care Isus îi primisese înapoi pe discipoli săi, obosiți, din misiunea în care îi trimisese. Știind că cei 12 sunt din punct de vedere fizic extenuați, fiind nevoiți și având nevoie de odihnă, Isus le arată, odihna. El se arată plin de compasiune față de ei, oferindu-le odihnă. El este cu adevărat un Păstor bun. Odihna pe care el o oferă este cu mult mai presus decât toate celelalte, un timp în care apostoli își pot reîncărca spiritul prin rugăciune și reculegere. Asemenea bateriilor care sunt deja goale, slabe, și se trebuiesc reîncărcate.
Conform unui mare predicator, care spunea într-o carte de-a sa de omilii, există trei motive pentru care Isus cheamă la odihnă pentru un anumit timp. Primul motiv este cel practic. Discipoli săi sunt obosiți așa că au nevoie de odihnă fizică, a trupului pentru a putea căpăta, aduna mai multă energie. Ei trebuie să se oprească pentru a evita epuizarea totală, odată cu care, de obicei apare și boala, asemenea nouă. Al doilea motiv este cel psihologic. Cu toți avem nevoie de spațiu și timp pe care să îl petrecem cu noi înșine. Avem nevoie de pauza de la sunetul asurzitor al mulțimii. Apostoli aveau nevoie de odihnă și pentru a nu deveni mânioși și irascibili, atitudini care nu vor face nimic altceva decât să îi alunge pe oameni de la Isus, în loc să îi atragă.
Al treilea motiv este cel spiritual. Într-o atmosferă de tăcere și de rugăciune ne adunăm toate poverile și ne lăsăm din nou inspirați. Când ne cufundăm pe noi înșine în prezența lui Dumnezeu, ni se reamintește că suntem iubiți de Dumnezeu, îmbrățișați de el cu gingășie, fiindcă suntem importanți în ochii lui, în ciuda tuturor nevredniciilor noastre.
Invitația Domnului nostru Isus Cristos de a ne odihni, nu este numai un gest pios dat celor puțini aleși ci o indispensabilă chemare adresată tuturor de a găsi atât de necesara tăcere și singurătate. Cu alte cuvinte, un loc de deșert. Avem nevoie de timp în care să reflectăm și să ne vedem munca ca provenind, îndreptându-se și centrată pe relația noastră cu Dumnezeu prin Isus. Însă, va trebui să avem grijă să nu dăm în latura cealaltă, de a fi supra activi, mereu făcând câte ceva sau mai bine zis, obsedați de muncă. E important să existe un timp cu Dumnezeu, un timp în care să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, cu familia și prieteni noștri. După cum spunea și cunoscutul filosof, Blaiese Pascal Toate probleme vieții se abat asupra noastră fiindcă refuzăm să stăm liniștiți pentru un anumit timp în fiecare zi în camerele noastre. Altcineva spunea că Dacă munca ta este rugăciunea atunci nu te fă preot, ci mai degrabă, fi un muncitor ca toți ceilalți. Dacă doar te rogi și nu lucrezi, atunci acționezi asemenea unei fantome.
Îmi mai amintesc de un alt lucru, că înainte lumea obișnuia să folosească, iar unii încă folosesc numai instrumente mecanice în viața fiecăruia de zi cu zi, de exemplu căruța sau spălând la mână, cu peria, făcând foc cu lemne și multe altele asemenea, și tot ne rămânea timp pe care să îl petrecem cu familiile noastre și pentru Dumnezeu. Acum, avem aceste instrumente, mijloace de ultimă generație, precum mașinile de spălat, aparate de bucătărie, și altele, și tot, nu ne rămâne timp pentru Dumnezeu, pentru familiile noastre și pentru Biserică, după cum ne rămânea înainte. Un semn clar că suntem sclavii muncii.
Iată de ce Isus îi invită, astăzi, pe toți discipoli săi la un loc de deșert, datorită nevoii de a se odihni. Isus dorește ca ei să aibă grijă de trupul și sufletul lor. Ei au nevoie de mâncare, băutură și odihnă. Însă, mult mai important e că ei au nevoie de un timp al lor propriu, pe care să îl petreacă împreună, ca și comunitate, în care să împărtășească și să reflecte la slujirea lor. Ei eu nevoie de un timp în care să se roage și să se bucure de singurătate. Isus nu dorește să distrugă balanța dintre slujirea activă și partea contemplativă.
În încheiere să reflectăm la aceasta: La sfârșit Isus a dat odihnă discipolilor săi, cât de atenți suntem față de oameni care lucrează pentru noi? Ce înseamnă pentru noi odihnă? Cum petrecem această odihnă? Rezervăm anumite momente și pentru Dumnezeu? Cum reacționăm în momentul în care cineva ne cere ajutorul exact în acele clipele în care suntem extenuați și dornici de odihnă? Amin.
