Lc 8,4-15
În textul evangheliei pe care îl vom auzi astăzi, vom avea ocazia să îl ascultăm pe Isus spunându-ne parabola semănătorului. În primul secol, în Palestina, existau mai multe tipuri, metode de a planta. Unul dintre aceste metode ne este descris în textul evangheliei, aceea a semăna mai întâi și abia după se ară.
De fapt, această parabolă ne vorbește despre modul în care noi va trebui să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, cu propriile noastre inimi. Va trebui să reflectăm asupra a cât de departe suntem deschiși să înțelegem și să împărtășim cuvântul lui Dumnezeu, cu toți ceilalți din jurul nostru. Aceste tipuri de soluri ne ajută să înțelegem ce fel de inimi avem fiecare în ascultarea, trăirea și împărtășirea cuvântului său cu toți ceilalți.
Așa că apare întrebarea, cât de bună este ascultarea noastră, mai ales cea față de cuvântul lui Dumnezeu? Iar înainte de a răspunde să nu uităm că fără Dumnezeu noi nu vom reuși să facem absolut nimic. După cum spunea și Oswald Chambers nu încrederea noastră e cea care ne ține, ci Dumnezeu în care ne încredem e cel care ne păstrează. Viața creștină nu presupune numai învățarea capitolelor și a versetelor din Biblie, după cum fac frați noștri protestanți, ci și participarea la sfânta Liturghie zi de zi. De aceea, totul ține de ascultare.
