Ier 33,14-16
1Tes 3,12-4,2
Lc 21,25-28.34-36
Nu știu dacă dumneavoastră sunteți familiarizați cu motto-ul organizației scout, care se află și la noi în dieceză, dar acesta sună cam așa, Fi mereu gata. Acest motto se referă la a fi gata mereu, indiferent de timp dar mai ales peste tot, oriunde ne-am afla, indiferent de ceea ce se poate întâmpla în viitor.
Adventul, cuvânt care tradus înseamnă sosire, cuprinde atât nașterea lui Isus cât și Parusia, adică cea dea doua venire a lui Cristos. Însă mai există o altă sosire, care este la fel de importantă ca acestea două, adică sosirea lui Isus în viețile noastre. Adventul cuprinde sosirea, venirea lui Cristos la toți oameni, de toate vârstele, atât din trecut, din prezent cât și din viitor. Adventul este o chemare la veghere, o reamintire a faptului că viețile noastre trebuie să fie o continuă pregătire pentru cea de-a doua sosire a sa.
Astăzi celebrăm prima Duminică din Timpul Adventului, iar Biserica ne cheamă, pe toți, să ne pregătim pe noi înșine pentru sosirea celebrării Crăciunului, dar mai presus de toate pentru sosirea Domnului în viețile noastre. Această pregătire implică, în primul rând, o reînnoire spirituală a fiecăruia dintre noi, pentru ca să putem celebra sărbătoarea nașterii Domnului așa cum trebuie, mai ales în zilele de astăzi, timp în care Crăciunul a devenit atât de comercializat pierzându-și totodată adevăratul înțeles, evenimentul salvific.
Dacă mesajul evangheliei de astăzi este pregătirea, atunci, întrebarea este, în ce mod va trebui să ne pregătim?
Mai întâi va trebui să ne curățăm pe noi înșine de toate păcatele comise. Și după cum bine știm dar mai ales realizăm, cu toți suntem păcătoși. Cu toți facem fapte rele și nimeni nu este scutit. Până și cei mai mari sfinți susțineau că ei sunt cei mai mari păcătoși, iar unii chiar au și fost.
Am citit, zilele acestea o poveste despre o femeie care suferise un avort. Din cauza a ceea ce făcuse, sistemul ei reproductiv a fost profund afectat, a fost atât e mult afectat încât a făcut cancer la ovare. De-a lungul anilor a suferit enorm. Și în toate această perioadă, extrem de dureroasă, a cerut, la un moment dat, un preot căruia i s-a confesat, căruia s-a spovedit. Și-a mărturisit toate păcatele, renunțând la viața ei de până atunci devenind un om al rugăciunii. Pe scurt, înainte de a muri, ea se întorsese la Dumnezeu.
Autorul acestei povești, a spus că pentru el, această femeie este acum în cer. Că acea teribilă durere de care a avut parte când era bolnavă de cancer a avut rol de purificare, a fost procesul prin care și-a curățat, purificat sufletul, pregătindu-l pentru rai. Din moment ce ea a fost o mare păcătoasă, suferința ei afost o formă de pedeapsă, mai ales când aceasta a fost legată de căința ei, de vină.
În al doilea rând, întotdeauna va trebui să fim vigilenți, să veghem. Chiar dacă știm că Isus Cristos va veni din nou, însă ceea ce nu știm e când va avea loc această sosire a sa. Așa că Vegheați.
În al treilea rând, va trebui să facem ca viețile noastre să fie neconfortabile. Cineva îmi spusese odată că, exista o familie al cărui tată murise. După câteva zile murise și fiica cea mai mică, iar după câteva zile, când trupul fetiței încă nu fusese îngropat, mătușa, sora tatălui ei se îmbolnăvise grav. Probabil că această familie se întreba De ce? De ce a permis Dumnezeu toate acestea?
Dumnezeu, în înțelepciunea și în bunătatea sa, ne-a oferit mereu noi încercări, iar asta nu doar pentru a ne face mai buni și mai puternici ci și pentru a ne aminti mereu de el, ca să nu uităm de el niciodată. Dacă suntem confortabili cu viețile noastre acum, fără nici o problemă, vieți pașnice și cu tot ceea ce avem nevoie, vom ajunge, dacă nu am făcut-o deja, să îl uităm pe Dumnezeu, ajungem să uităm că această lume nu este casa noastră permanentă, definitivă. Ajungem să uităm că mai există o altă viață, o viață veșnică pe care trebuie să ne-o facem cât mai perfectă.
Și în ultimul rând, să ne rugăm. Adventul este un timp de rugăciune. Rugăciunea este o stare în care noi va trebui să fim alerți la cuvântul lui Dumnezeu. Uneori ne blocăm în rugăciune, mai ales fiindcă suntem ocupați cu propriile noastre griji și frici. De aceea începem să nu mai fim alerți la ceea ce dorește Dumnezeu de la noi, la faptul că Dumnezeu dorește să vorbească cu noi. Dacă am asculta, multe lucruri ar fi diferite în viețile noastre de zi cu zi.
Adventul este un timp ideal în care îl putem accepta pe Isus în viețile noastre. Un timp în care putem accepta, în care putem primi, plini de bucurie, eterna prietenie dar mai ales harul mântuirii pe care Isus dorește să ni le ofere, toate acestea în mod gratuit.
De aceea, important e să nu așteptăm în mod pasiv cea de-a doua venire a lui Isus. Ci mai degrabă să ne pregătim în mod activ, să ne umplem inimile cu speranță. Viața noastră este un amestec de speranță și frică, de durere și bucurie, de siguranță și nesiguranță. Să privim înainte la viața perfectă, care va fi a noastră, în momentul în care Cristos va sosi din nou. Amin.
