Mih 5,1-4a
Evr 10,5-10
Lc 1,39-45
Din câte se pare, Crăciunul ne cam bate la ușă, mai ales că peste două zile deja va fi crăciunul. Dacă începem să ne plimbăm zilele acestea prin magazine și supermarketuri vom observa foarte multă lume ce cumpără cadouri, și tot ceea ce au nevoie de crăciun. Cu siguranță toate aceste lucruri urmează să le dăruiască celor dragi lor și tuturor celor apropiați lor.
Însă cadoul pe care îl voi dărui eu de acest crăciun, tuturor celor cu care mă voi întâlni, este un cadou anume, unul special dar totodată și familiar tuturor, obișnuit. Acest cadou cuprinde patru lucruri.
Primul dintre ele e respectul. Cu toți trebuie respectați, toți merită respectul nostru, chiar și cei mici mai ales cei care sunt considerați nefolositori. Respect părerea lor fiindcă este a lor și nimeni nu îi poate contrazice. Respect ideea lor și tot ceea îi reprezintă. Îi respect.
Al doilea dintre aceste patru lucruri e deschiderea. Sunt deschis la toate posibilitățile. Cu alte cuvinte, de a deveni flexibil în toate lucrurile cu ajutorul credinței noastre în Cristos ca fundament solid în viață, mai ales în relația noastră cu cei din jur. Suntem deschiși la critici fiindcă asta ne determină și ne ajută să creștem mai puternici ca și persoane. Suntem deschiși la toate sfaturile și la ceea ce doresc alți ca noi să fac.
Al treilea lucru din acest cadou e sensibilitatea. Putem înțelege destul de ușor ceea ce simt ceilalți în aceste momente. Dacă ei sunt nervoși, atunci nu îi voi deranja.
Și ultimul lucru din acest cadou e empatia. Suntem dispuși să ne alăturăm celorlalți în ceea ce simțim. Când ceilalți sunt triști atunci vom alege să nu râdem de tristețea lor. Dacă plâng, atunci vom plânge și noi ca să curgă mai puține lacrimi din ochii lor.
Dacă stăm să punem împreună acest cadou, aceste patru lucruri, vom observa că formăm un minunat trandafir. O floare care simbolizează iubirea. Așa că, cadoul meu de acest crăciun dar și în celelalte momente din an va fi acest minunat trandafir, acest minunat cadou, iubirea, chiar dacă nimănui nu îi mai plac trandafiri.
În textul evangheliei de astăzi, am putut auzi cum Elisabeta, umplută cu Duhul Sfânt a strigat cu glas puternic, în momentul în care fecioara Maria a venit în vizită la ea, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu! (v.44) Maria a împărtășit viața ei prin a oferi bucurie verișoarei ei Elisabeta. Pentru Elisabeta aceasta reprezenta una dintre cele mai mari daruri pe care a putut-o primi în întreaga ei viață, darul de a fi salutată de mama Domnului. Bucuria a continuat în timp ce Elisabeta vede, atinge, are parte și aude lucrurile pe care le făcuse Maria. Isus, asemenea Mariei, și-a început viața prin a oferi bucurie. Până și înainte de a se naște, prezența lui Isus aduce bucurie oamenilor.
Motivul pentru care mamele au o demnitate foarte mare e pentru faptul că Isus a considerat că e vrednic să fie născut, crescut și iubit de către o mamă. Toate mamele sunt speciale în ochii lui Dumnezeu. Însă mama sa, în ciuda chemării ei speciale de a fi mama lui Isus, nu a fost una de o frumusețe desăvârșită nu a fost nici vreo matroană deosebită, de rang înalt din Nazaret. Timp de 30 de ani ea a făcut ceea ce a făcut și face toate mamele, adică gătea, făcea curățenie în casă, spăla hainele, lucra în grădină, căra apă și lemne de foc.
Dacă stăm să observăm toate aceste aspecte, ne vom da seama că Maria era o femeie obișnuită și totuși, este onorată ca fiind regina cerului și a pământului. Ea a fost zămislită fără de păcat devenind o femeie perfectă. De ce? Fiindcă în ochii lui Dumnezeu, acest tip de îndatorire ori poziție sau ocupație nu avea nici o valoare specială. Orice tip de loc de muncă este la fel de bun ca oricare altul. Ceea ce contează cu adevărat în ochii lui Dumnezeu e motivul pentru care facem aceea muncă. Maria a făcut această muncă, îndatorire pentru un singur motiv, pentru a putea fi în slujba fiului ei Isus Cristos. Cu toate că această muncă a ei a fost una normală, obișnuită, ea a îndeplinit-o într-un mod de-a dreptul extraordinar. Ea a îndeplinit-o într-un mod umil.
Această bucurie a Elisabetei, ar trebui să fie și o bucurie a noastră, mai ales și pentru faptul că creștinul este o persoană bucuroasă, fericită. Fericirea este un semn esențial al creștinismului și un semn al prezenței Duhului Sfânt în noi. Dacă nu suntem plini de fericire, atunci nu suntem cu adevărat creștini, atunci nu ne putem numi creștini cu adevărat. Ba chiar ne-am putea face vinovați de păcatul lipsei de credință și de încredere în Dumnezeu, mai ales că astfel îi vom descuraja pe cei din jurul nostru și îi vom face asemenea nouă, triști, fără credință.
Această bucurie, fericire, după cum am mai spus, trebuie să fie împărtășită. Dacă este împărtășită, devine dublă, această bucurie crește. De exemplu, dacă mă duc acum să împărtășesc bucuria mea cu ceilalți, ceilalți devin și ei fericiți, iar bucuria din mine crește și mai mult. O persoană fericită este foarte contagioasă, îi contaminează și pe cei din jurul ei. Dacă suntem fericiți, mulți vor ajunge să spună, îmi place de el, ea fiindcă are mereu o față zâmbitoare. Însă care este modul prin care putem deveni niște persoane fericite? Cum pot fi eu fericit când mă doare capul foarte tare sau când tocmai am primit o veste foarte rea sau când am fost insultați sau răniți? Când prietenul sau prietena s-a despărțit de mine? Există o bucurie în care zâmbim mereu și în care participăm la petreceri, partide de băut, sau diverse adunări și multe altele asemenea? Toate acestea sunt doar o bucurie falsă fiindcă rămâne doar pentru moment însă după ce trece momentul dispare.
Dacă dorim să facem ca bucuria noastră, ca zâmbetul nostru să nu fie unul fals, după cum mi-a spus odată cineva, motivul trebuie să fie unul mai profund decât acele tipuri de bucurie pe care le întâlnim zi de zi. Pentru mine dar cu siguranță și pentru unii dintre noi, adevărata bucurie o pot găsi doar în prezența sa din mijlocul nostru, prezența sa din creație, din sacramente și din ceilalți oameni. Prezența sa poate aduce pacea acolo unde există anxietate, împărtășire unde există egoism și vise unde există disperare, după cum spunea cineva. Cu alte cuvinte, este harul de a da bucurie, fericire altora după cum fecioara Maria i-a făcut verișoarei ei Elisabeta.
Și voi încheia cu ceea ce a spus Isaac Watts în momentul în care a scris cântecul Bucurie în lume. Că într-adevăr, există bucurie adevărată în acest timp al crăciunului, fiindcă Domnul a venit. El este Emmanuel, Dumnezeu cu noi. Amin
