Mc 6,34-44

Textul evangheliei de astăzi, ne va vorbi despre înmulțirea celor cinci pâini și a celor doi pești. Dacă stăm să ne gândim, e un lucru cam greu de crezut. Însă acesta este singurul miracol al lui Isus pe care îl întâlnim în toate cele patru evanghelii. O mulțime se adună pentru al asculta pe Isus, iar asta fiindcă probabil le era foame după cuvântul lui Dumnezeu. După ce Isus a terminat de predicat, discipoli săi au dorit să îi trimită la casele lor, fiindcă nu aveau cum să hrănească o mulțime atât de mare. Însă Isus a luat Imagini pentru jesus  loavespuținul pe care îl avea, adică cinci pâini și doi peștișori, după care i-a mulțumit Tatălui și le-a împărțit mulțimii până când toți s-au săturat și erau mulțumiți.

Care este semnificația acestui miracol? Înmulțirea ne arată generozitatea remarcabilă a lui Dumnezeu dar și marea sa bunătate față de noi. Prin urmare, putem spune, că semnificația este aceea că el dă mai mult decât avem nevoie pentru noi înșine, ca și noi să avem ceva de împărtășit cu cei din jurul nostru, mai ales cu cei cărora le lipsește ceea ce au nevoie. Dumnezeu i-a puținul pe care îl avem și îl înmulțește pentru binele celorlalți.

De aceea, va trebui să dăruim asemenea lui Isus, să privim la nevoile lor și nu la ale noastre.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

Anul II
Pr. Mihail-Andrei

8 ianuarie – 2

Un mare exeget pe nume William Barclay, într-unul din comentariile sale asupra textului evangheliei de astăzi a spus că această

Citeste mai multe
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?