Mc 2,1-12
Vindecarea paraliticului este una dintre cele mai dramatice miracole pe care le-a făcut Isus. Determinarea prietenilor acelui bărbat este impresionantă. Aceștia au riscat mult, au riscat să îl rănească pe prietenul lor, doar pentru a-l aduce mai aproape de Isus. Iar asta fiindcă, fără îndoială credeau că Isus îl putea vindeca.
Însă, întrebarea e, ce au crezut ei când Isus a răspuns credinței lor prin a spune, Fiule, păcatele îți sunt iertate. Erau ei oare fericiți sau dezamăgiți? În dorința lor de a-l ajuta pe prietenul lor, le-a trecut oare prin minte faptul că acesta avea o nevoie mult mai mare decât vindecarea trupului? Isus, însă, a privit în inima omului și a văzut dorința sa de iertare, dorință pe care, cel mai probabil nu reușea să și-o exprime. Indiferent de păcatele pe care le avea, acestea l-au împovărat atât de mult încât nu își mai dorea nici să umble. Toate acestea însă s-au schimbat odată cu noua viață pe care a primit-o în momentul în care Isus l-a asigurat că păcatele i-au fost iertate.
Când cei de lângă noi sunt bolnavi și lipsiți de ajutor, dorim să îi ajutăm enorm. Căutăm cei mai buni doctori, însă parcă tot nu e de ajuns. Tot ne simțim vinovați că nu reușim să facem mai mult pentru ei. Uneori ba chiar ne rugăm lui Dumnezeu să le redea înapoi puterea și tăria. Toate acestea sunt bune și minunate însă va trebui să nu uităm să îi cerem lui Dumnezeu să ne arate nouă, ceea ce au de fapt nevoie cei dragi ai noștri. Să aducem preotul în timp util pentru ca să aibă parte de sacramentul ungerii bolnavilor, care va fi o adevărată experiență de viață pentru aceste persoane bolnave. Dumnezeu întotdeauna va vindeca pe cei a căror inimă este deschisă însă va trebui să îi permitem să decidă în ce va consta acea vindecare.
