Rugăciunea Credincioșilor – Duminica a 2-a de peste an

Fraților și surorilor, asemenea Mariei la nunta din Cana, astăzi Biserica ne îndeamnă să ascultăm glasul lui Isus și să facem ceea ce ne va spune, pentru a participa cu vrednicie la banchetul euharistic. Cu încredere să-l invocăm spunând.

 

R. Doamne ascultă-ne!

 

  • Pentru sfântul nostru părinte Papa și pentru toți liderii Bisericii, ca ei să poată continua să susțină importanța căsătoriei creștine.

 

  • Pentru liderii civili, ca ei să poată da legi ce susțin căsătoria și familia și să servească spre binele societății.

 

  • Pentru tineri, ca ei să poată vedea importanța sacramentului căsătoriei, prin care primesc alte haruri de la Dumnezeu, pentru menținerea unității și a adevăratei iubiri dintre ei și cei dragi ai lor.

 

  • Pentru cei bolnavi, bătrâni dar mai ales pentru cei care și-au pierdut partenerul de viață iubit, ca ei să fie consolați de adevărata noastră iubire și grijă până când se vor uni, din nou, cu cei dragi ai lor în împărăția Tatălui.

 

  • Pentru toți răposații noștri, pentru ca prin rugăciunea noastră, să poată să ajungă în odihna veșnică a Domnului împreună cu toți cei plecați înaintea noastră cu semnul credinței.

 

Doamne Isuse Cristoase, privește cu îndurare la nevoile și lipsurile noastre și revarsă pacea de a trăi mereu în prezența ta. Tu care viețuiești și Domnești în veci vecilor. Amin

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?