1Sam 26,2.7-9.12-13. 22-23
1Cor 15,45-49
Lc 6,27-38
Corrie Ten Bloom era o creștină evreică ce trăia în Olanda în timpul ocupației naziste din acea țară. Ea e scriitoarea unor cărți destul de frumoase, pline de spiritul evangheliei creștine. Una dintre aceste cărți conține propria ei poveste. Poveste care conține ceea ce s-a petrecut cu ea și cu familia ei. Mărturisea că într-o noapte, un bărbat a venit la ușa lor terorizat și extrem de panicat. Acesta le-a spus că el însuși și familia sa aveau să fie luați de către naziști. Singura lor speranță era aceea ca el să reușească să mituiască poliția, pentru ca să fie lăsați în pace. Așa că le-a cerut, implorându-i unele obiecte de valoare pentru ca să aibă cu ce să îi mituiască. În acea clipă, i-au dat tot ceea ce au avut de valoare, după care bărbatul a plecat. De fapt, fusese o înșelătorie, fiindcă acesta s-a dus direct la poliția nazistă, și i-a raportat ca fiind cei care l-au ajutat în evadarea sa. Corrie și întreaga ei familie au fost arestați imediat, și au ajuns într-un lagăr de concentrare nazist. Întreaga ei familie a murit acolo, ea fiind singurul supraviețuitor. Mai târziu, când s-a întors acasă, a pierdut mult timp, în căutarea și găsirea acelui bărbat care i-a trădat. Într-un final a și reușit. Singurul ei motiv pentru care a așteptat să îl întâlnească a fost acela de a-și asigura propria pace a minții, avea nevoie să îl ierte. Simțea că numai prin iertare, și nu prin resentimente, va reuși să își continue viața în libertate.
Textul evangheliei de astăzi, este o continuare a temei din textul evangheliei din săptămâna trecută, aceea a predicii de pe munte a Mântuitorului. De menționat e mesajul principal al acestuia, cel al non-violenței și a iubirii față de dușmani. Acela de a ne căi de relele comise sau de ura din viețile noastre.
Am auzit de o anecdotă destul de interesantă despre Mahatma Gandhi. În timpul campaniei sale de pace, de non-violență pentru independența Indiei, un creștin i-a cerut să fie un pic mai militant. Cum rămâne cu întoarcerea celuilalt obraz, l-a întrebat Gandhi. Aaa, a răspuns creștinul, nu luăm acel îndemn chiar așa literar, la propriu. Creștinul găsise cuvintele lui Cristos mult prea provocatoare, însă Gandhi nu. În timpul războiului dintre India și Pakistan, Gandhi a făcut abstinență de la mâncare până când ambele tabere au încetat războiul. Un creștin non-violent, pacifist, a dat dovadă de faptul că calea lui Cristos, a non-violenței, poate pune capăt ciclului vicios al unui conflict. Violența mereu va atrage cu sine mai multă violență și singura cale sănătoasă, adevărată de a scăpa de ea e de a te da jos din ea, din acest tren al violenței. Prin botez, cu toți suntem chemați să facem tocmai aceasta, să iubim așa ziși dușmani și să răspândim pacea prin viețile noastre. Pacea în lume va începe odată cu pacea din inimile fiecărei persoane umane, înlocuind ura cu iertare și cu iubire.
Gandhi a găsit învățăturile lui Cristos din cadrul predicii de pe Munte incredibil de frumoase. Cu siguranță, valoarea non-violenței este un adevăr universal, inima omului trebuie să se convertească la pace. Fiindcă acesta este singurul mod prin care putem transforma lumea într-o împărăție fericită a lui Dumnezeu. Fericiți făcători de pace, spunea Cristos într-una din fericiri, îndemn care nu este o lege restrictivă ci o cale spre fericirea universală, întreaga omenire cu o inimă pașnică.
Însă acesta este mai mult decât un adevăr pasiv, este legat de iubirea activă în imaginea lui Dumnezeu. Un preot povestea, într-una din predicile sale, despre două persoane pe care le cunoscuse. Prima dintre acestea era un student tânăr de teologie. Acesta i-a spus că ceea ce l-a schimbat, să devină un creștin adevărat, a fost ajutorul dat de familia lui, care l-a tot dus la Biserică; a fost mesajul evangheliei, a iubirii necondiționate a lui Dumnezeu. Mergi, ca și preot, i-a spus acesta, cu acest mesaj, spunele tinerilor care tind să abandoneze biserica fiindcă cred că sunt păcătoși și că Dumnezeu îi va respinge, spunele că nu o va face, că îi iubește indiferent de ce vor face. Iar a doua persoană de care menționase acest preot era logodnica nepotului lui. Cu care se întâlnise să aibă o discuție înainte de nuntă. Ea i-a spus preotului despre o viziune pe care o avea. Dumnezeu a spus, spunele oamenilor cât de special e fiecare pentru Dumnezeu, că îi iubește indiferent de ce se va întâmpla. Pacea este iubire pură, nu ură.
Despre asta este vorba în predica lui Cristos de pe munte, despre iubirea necondiționată și despre pacea din inimi. A fi binecuvântat în a acționa asemenea lui Dumnezeu, a cărui soare strălucește asupra celor buni și răi de asemenea. A iubi pe dușmani, a întoarce celălalt obraz, aduce cu sine și sfârșitul violențelor, să ai compasiune în loc să începi imediat să judeci, să ierți gratuit și să dai cu generozitate tuturor celor care cer. Iar noi va trebui să facem aceasta nu pentru recompensa cerului ci pentru a fi fericiți și în această viață. Cristos ne-a spus că iubirea pe care o dăruim va fi mult mai multă decât vom și primi înapoi, o măsură bună, îndesată, scuturată şi cu vârf vi se va da în poală, căci cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura şi vouă!”
Aceasta este fericirea și din această lume, cu cât promovăm mai mult pacea cu atât aceasta va crește mai tare în inimile noastre. Vom fi copii binecuvântați ai noi împărății ai lui Cristos, ajutându-l să răscumpere o lume violentă, fiindcă lăcomia omenească și violența ne lasă goi, însă el este Domnul iubirii, a păcii, a harului și a fericirii, atât pentru lumea aceasta cât și pentru cea viitoare.
De aceea va trebui să nu uităm niciodată că noi suntem poporul lui Dumnezeu, chemat să trăiască calea lui Cristos, cea a iubirii, generozității, iertării și a păcii, cu care vor trebui să dăm mărturie în fața celorlalți. Amin
