Un lucru e clar, că noi toţi ne putem gândi la istoria noastră, la drumul nostru. Fiecare dintre noi are istoria sa; fiecare dintre noi are şi greşelile sale, păcatele sale, momentele sale fericite şi momentele sale întunecate. Uneori ne prinde bine să ne gândim la istoria noastră şi să-l privim pe Isus. Iar apoi din inimă să-i repetăm de multe ori, în tăcerea inimii noastre: „Aminteşte-ţi de mine, Doamne, acum când eşti în împărăţia ta! Isuse, aminteşte-ţi de mine, pentru că eu vreau să devin bun, vreau să devin bună, dar nu am putere, nu pot: sunt păcătos, sunt păcătos. Dar aminteşte-ţi de mine, Isuse! Tu poţi să-ţi aminteşti de mine, pentru că Tu eşti în centru, Tu eşti chiar în împărăţia ta!”.
Această rugăciune din inimă este un exemplu clar al faptului că papa Francisc este omul credinței. Iar asta ne-o dovedește nu doar parcursul său uman și creștin, botezul primit, răspunsul la chemarea lui Dumnezeu de a deveni preot iezuit, episcop, cardinal și apoi papă, ci și modul său de a fi, de a vorbi și de a acționa.
În cadrul predicii sale ținută în cadrul sfintei Liturghii de încheiere a anului credinței, an inițiat de papa emerit Benedict al XVI-lea, sfântul părinte ne-a vorbit despre centralitatea lui Cristos. Cristos care este în centrul a toate. Care este centrul creației, care este centrul poporului dar mai ales care este centrul istoriei. Tot despre această temă ne-a vorbit și sfântul apostol Paul, care ne-a vorbit despre centralitatea lui Cristos prin a-l numi primul născut din toată creația, că prin El, în El, și pentru el au fost create toate lucrurile. Că El este centrul tuturor lucrurilor, este începutul: Isus Cristos, Domnul.
Însă ce anume trebuie să înțelegem și să ne însușim de la acest lucru, de la Isus ca centru a-l creației. Va trebui să înțelegem faptul că tocmai aceasta trebuie să fie atitudinea care se cere de la noi, de la cei care credem, atitudinea de a recunoaște și de a primi în viața noastră centralitatea lui Cristos, atât în gânduri, cât și în cuvinte și fapte. Pentru ca toate gândurile, cuvintele și faptele noastre să devină gândurile, cuvintele și faptele lui Isus Cristos.
În afară de a fi centru al creației şi al reconcilierii, Cristos este și centru al poporului lui Dumnezeu. Și chiar astăzi este aici, în centrul nostru. Acum este aici în Cuvânt şi va fi aici pe altar, viu, prezent, în mijlocul nostru, în mijlocul poporului său.
Și în ultimul rând, Cristos este centrul istoriei omenirii şi centrul istoriei fiecărui om. Lui putem să-i prezentăm bucuriile şi speranţele, tristeţile şi neliniştile din care este țesută viața noastră. Când Isus este în centru, chiar şi momentele cele mai întunecate ale existenței noastre se luminează şi ne dă speranţă, aşa cum sa întâmplat și cu tâlharul cel bun din evanghelie.
Centralitatea lui Cristos din mesajele și omiliile papei este fără îndoială una dintre prioritățile sale pastorale. Totul se învârte în jurul lui Isus Cristos. Dumnezeu Tatăl creează prin Cuvânt, care este Cristos, mântuiește lumea prin Cristos și o poartă la plinătate prin același Cristos. Cine îl urmează pe Cristos împlinește promisiunea pe care chiar el a făcut-o tuturor celor care îl vor urma adică Eu sunt lumina lumii. Cine mă urmează nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieţii (In 8, 12).
Lumina despre care vorbește Isus este fără îndoială Duhul Sfânt, cel care îl poartă pe om la tot adevărul. Cine se lasă călăuzit de către Duhul Sfânt nu doar că descoperă iertarea lui Dumnezeu, iubirea și pacea lui, ci devine el însuși un om al iertării, al iubirii și al păcii.
În acest fel se explică gesturile, de multe ori eroice ale papei Francisc, de a se apropia de cei săraci cu multă compasiune, de emigranți cu preocupare, de cei care trăiesc la periferiile orașelor.
Preocuparea pentru omul care se află în suferință, pentru copii, pentru oameni cu handicap, pentru omul simplu, prin alegerile personale pe care le face, faptul că locuiește într-un apartament simplu de la Casa ”Sf. Marta” din Vatican, că nu folosește mașini luxoase, ci se deplasează în mașini simple și cere să se oprească de multe ori în dreptul oamenilor simpli, arată credința Papei că Isus a venit pentru toți, și că el, păstor al Bisericii fiind, în numele lui Cristos trebuie să se aplece asupra tuturor. Trebuie să îl ofere pe Cristos tuturor, chiar și celor din periferiile societății…
Însuși gestul pe care Papa îl face de fiecare dată la finalul unei intervenții de-ale sale de a cere ca Poporul lui Dumnezeu să se roage pentru el, arată angajamentul său în a crede și mai mult, în a-l sluji și mai mult pe Isus Cristos, ajutat de data aceasta de întreaga Biserică. Această cererea devine și o invitație adresată oamenilor de a crede. Mai ales că se roagă doar cel care crede și crede doar cel care se roagă. Amin
