
Adorații
Adorație Euharistică – 16 (Joia Sfântă – adulti)
Bune Isuse, Tu n-ai voit să ne lași orfani, ci, plin de iubire, ai orânduit Sf. Euharistie în timpul Cinei

Bune Isuse, Tu n-ai voit să ne lași orfani, ci, plin de iubire, ai orânduit Sf. Euharistie în timpul Cinei

Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, citind aceste rânduri despre trădarea lui Iuda, inima mi se înfioară. Mă gândesc la

Să revedem fiecare în particular, în gând, drumul nostru pe care l-am parcurs în acest timp al Postului Mare……

Viața în Palestina, de pe timpul lui Cristos, era una foarte dură. Principalul mijloc de transport erau picioarele. Oameni parcurgeau
