Cântec Isuse tu ne-ai chemat
† În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Amin
Pr. Din Evanghelia după sfântul Matei 26, 17-30
În prima zi a Azimelor, au venit discipolii la Isus și au zis: „Unde vrei să-ți pregătim, ca să mănânci Paștele?” El a spus: „Mergeți în cetate la cutare și spuneți: «învățătorul zice: timpul meu este aproape. La tine voi face Paștele cu discipolii mei»”. Discipolii au făcut cum le poruncise Isus și au pregătit Paștele.
Când s-a înserat, stătea la masă împreună cu cei doisprezece și, în timp ce mâncau, a zis: „Adevăr vă spun, unul dintre voi mă va trăda”. întristați peste măsură, ei au început să-i spună unul după altul: „Nu cumva sunt eu, Doamne?” El a răspuns: „Cel care și-a întins mâna cu mine în blid, acesta mă va trăda. Căci Fiul Omului merge după cum a fost scris despre el, dar vai omului aceluia prin care Fiul Omului este trădat! Mai bine ar fi fost pentru omul acela dacă nu s-ar fi născut!” Atunci Iuda, cel care avea să-l trădeze, l-a întrebat: „Nu cumva sunt eu, rabbi?” El i-a răspuns: „Tu ai zis!”
Și, în timp ce mâncau, Isus a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, a dat-o discipolilor și le-a spus: „Luați, mâncați; acesta este trupul meu!” Apoi, luând potirul, după ce a mulțumit, le-a dat lor, spunând: „Beți din acesta toți, căci acesta este sângele meu, al alianței, care se varsă pentru mulți spre iertarea păcatelor. Vă spun că nu voi mai bea din acest rod al viței până în ziua în care îl voi bea cu voi, nou, în împărăția Tatălui meu”. Și, după ce au cântat imnul, au plecat spre Muntele Măslinilor.
Cuvântul Domnului
*scurt moment de reflexie….cca. 1 minut….
Tânăr 1
Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, citind aceste rânduri despre trădarea lui Iuda, inima mi se înfioară. Mă gândesc la mâhnirea ce a cuprins ființa ta Preasfântă, prevăzând acțiunea lui nesăbuită, și te preamăresc pentru pacea și înțelepciunea cu care i-ai răspuns, oferindu-i șansa schimbării până în ultima clipă. Mă gândesc, apoi, la orbirea ce a cuprins mintea apostolului tău; aceasta se întrevede din întrebarea sa confuză: „Nu cumva sunt eu, Rabbi?”
Exemplul dureros, perdant, al lui Iuda mă face să meditez la slăbiciunea prin care adesea mă las prins în mrejele întunericului, devenind fără de veste, parcă, și eu, un trădător. Mai bine decât mine, ochii tăi limpezi văd viața mea și, în ei, eu văd mustrare: pentru lipsă de responsabilitate, pentru nerecunoștință, pentru gândurile șirete, pentru individualism, pentru carierism, pentru vanitate, pentru consumism, pentru hedo-nism, pentru nesaț, pentru dezordine, pentru perfecționism, pentru idealism, pentru frica de a-mi ridica Crucea. Toate acestea au rănit Trupul tău și sufletul meu. Și nu pot învinui societatea, colegii, trendul, sistemul, pentru că pe toate eu însumi le-am lăsat să mă traverseze, pustiindu-mă…
Astăzi, în genunchi înaintea ta, scot la lumină faptele mele vrednice de milă, vreau să ți le mărturisesc în act de reparare pentru fiecare clipă în care m-am făcut slujitor al lui Lucifer, rămânând închis în păcatul meu. Implor iertare, Părinte, pentru toate păcatele comise prin gând, cuvânt, faptă și omisiune, împotriva ta, a aproapelui meu și a trupului tău mistic, sfânta Biserică. Și precum la Botez au rostit părinții pentru mine, acum eu însumi mă lepăd de Satana și de toată lucrările lui, ca să pot sta împreună cu tine și apostolii în armonie la Masa Sfântă.
îndrăznesc să cer pentru noi, aici prezenți, și pentru tinerii din lumea întreagă harul întoarcerii fără rezerve la tine. Te rog, Doamne, înscrie adânc în inimile noastre adevărul tău și ocrotește-ne cu harul tău, pentru ca fiul întunericului, atât de activ și subtil în zilele noastre, să nu ne poată atinge. Binevoiește și îmbracă-ne cu armura rugăciunii, pune în mâinile noastre platoșa înfrânării, așează pe creștetul nostru coroana prețiosului discernământ, pentru ca, înăuntru, o inimă de carne, umilă, plină de dragoste și râvnă pentru sfințenie, să aibă viață și să îți fie casă.
îți mulțumesc pentru că, în ciuda încăpățânării mele și a numeroaselor căderi în păcat, încă ai răbdare și îmi veghezi creșterea, făcându-mă părtaș al milostivirii tale, cu fiecare act de mărturisire.
îți ofer ție, în mod conștient, toată viața mea, recunoscându-te al meu Stăpân, Răscumpărător și Părinte. Primește inima, mintea, voința și trupul meu. De la tine, Doamne, sunt aceste daruri și ție doresc să ți le înalț, ca să așezi pecetea ta asupra mea.
*scurt moment de reflexie….cca. 1 minut….
Tatăl Nostru…
Cântec: Tu ești viața noastră
Tânăr 2
Când ne apropiem de finalul vieții, noi, oamenii, obișnuim să ne scriem testamentul. Sau, dacă aflăm că avem o boală incurabilă cu un prognostic scăzut de supraviețuire, ne dorim să lăsăm totul în ordine în urma noastră, cât mai multe amintiri frumoase, cât mai multe sfaturi ce-i pot ajuta pe cei la care ținem. Cumva, să le rămânem alături, chiar dacă fizic nu vom mai fi.
Tu, Doamne, ai știut încă de la început care este prognosticul vieții tale, precum și care este „boala” ta. Intreaga-ti viață a fost un testament viu, lăsându-ne comori care să ne ajute să o descoperim și dobândim pe cea med mare dintre toate: împărăția Cerului. Iar desăvârșirea „testamentului” tău ai dorit să fie lângă oameni dragi ție, cărora aveai să le-o încredințezi mai departe, purtându-ne în suflet pe fiecare dintre noi: cei care am fost, cei care suntem, cei care vom fi… Știind că se apropie ceasul trădării și pătimirii tale, ai ales, în ultimele clipe de liniște, să ne mai spui încă o dată cât de mult ne iubești… prin fapte. Ai frânt pâinea, așa cum era obiceiul la acea vreme, dar, mai mult decât atât, ai binecuvântat-o și i-ai transformat realitatea. Aceasta avea să devină Trupul tău. Iar vinul l-ai transformat în propriul Sânge. Deși sufletul îți era îngreunat de ceea ce știai că urmează, în iubirea ta nemărginită, nu ai uitat să te gândești la noi… și la câtă nevoie avem și vom avea de tine! Astfel, ai instituit sacramentul sfintei Euharistii. Sacrament prin care îmbraci sufletul nostru cu dumnezeirea ta. Sacrament prin care, deși fizic nu mai ești cu noi, totuși rămâi în cel mai intim mod.
Îți mulțumim, Doamne, pentru că te cobori din cer zilnic și nu ne aștepți Acasă ca un împărat care stă pe tron și își așteaptă armata să se întoarcă din patrulă! îți mulțumim, Doamne! Fii lăudat! Pentru delicatețea ta, pentru tandrețea ta! Pentru iubirea ce ne-o porți!
Și nu te-ai oprit aici! Mai mult, ai ales oameni, dintre oameni, cărora le-ai încredințat misiunea de a face „aceasta în amintirea” ta. Aceștia sunt preoții tăi. Cei în care îți pui toată încrederea! Cei prin intermediul cărora cobori la noi și ne ridici pe noi spre tine! Ei sunt „podul de legătură” între noi și tine. Prin glasul lor, ne spui: „Te-am iertat! Mergi în pace!” Prin ei ne oferi Botezul, ștergând păcatul de odinioară și devenind „cu acte” fiii tăi. Prin ei ne alini în suferință. Prin ei ne vorbești și ne explici Cuvântul tău și cât de viu și perpetuu este, indiferent unde ne aflăm pe axa timpului. Prin ei aduci liniște în sufletele tulburate și bucurie în cele triste. Prin ei continui să ne slujești, zilnic, în toate modurile posibile.
Iartă-ne! Te rugăm, iartă-ne! Pentru că adesea, așa cum te-am judecat și biciuit pe tine, îi judecăm și pe ei și le îngreunăm crucea! Iartă-ne pentru lipsa noastră de sensibilitate, de empatie. Pentru faptul că de multe ori vedem în preot doar „datoria lui”, fără a mai avea ochi pentru suferința lui, pentru neliniștea și întrebă-rile lui. Pentru apăsarea care rămâne în urma unei spovezi sau a unei împărtășiri în fața căreia preotul se simte neputincios. Pentru că nu le mulțumim aproape deloc pentru orele puține de somn, pentru preocuparea de a face cât mai bine și de a ajuta cât mai mult; pentru o predică frumoasă care poate a fost ca un balsam pentru sufletul nostru și pentru care preotul s-a pregătit și l-au trecut toate emoțiile – rămânând doar cu acestea și cu întrebarea: „Oare le-a folosit? A fost ceea ce aveau nevoie oamenii?”
Doamne, dă-ne, te rugăm, harul și sensibilitatea inimii de a te descoperi, de a te simți, de a ne dori să te întâlnim tot mai des și să te cunoaștem tot mai mult, căci tu niciodată nu ne-ai lăsat singuri, ci ești necontenit cu noi, mai ales prin sfintele sacramente!
*scurt moment de reflexie….cca. 1 minut….
Bucură-te Marie…
Cântec: Cum să-ți mulțumesc pentru atâta iubire!
Tânăr 3
La cina cea de Paște, în camera de sus,
înconjurat de-apostoli, S-a așezat Isus.
Se revărsa din sfeșnic o galbenă lumină
pe azimile calde, pe mielul… fără vină…
Era plăcut prilejul. Și toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o copila, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rând să le-o dezlege,
să le aline talpa de colbul de pe drum.
Și-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor ședea la rugă?
Sau cine își va pune ștergarul cel de slugă?
O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Și Duhul îi întreabă, cu șoapta Lui ușoară:
— N-ai vrea să-ți pui tu, Petre, ștergarul astă seară?
— Chiar eu?… Nu șade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
— Dar tu? Tu cel mai tânăr? — Eu stau lângă Stăpân…
— Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
— Chiar eu?… Sunt cel din urmă la Domnul între ei?
— Dar tu ce ții doar punga? — Eu am făcut de-ajuns.
Am cumpărat merinde. Și mielul l-am străpuns…
— Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?
— Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială…
— Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu…?
Și-n fiecare cuget răspunsul a fost: Nu.
Atunci, lăsându-Și brâul și haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer
Și-nfășurând ștergarul, S-a aplecat ușor
să-Și spele ucenicii, ca rob al tuturor.
De-atunci pe apa vremii, atâția ani s-au dus.
Și-acum — a câta oară? — Se-așază iar Isus
să-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoară:
— N-ai vrea să-ți pui tu, Gheorghe, ștergarul astă seară?…
Tu, soră Mărioară? Tu, Radu? Tu, Mihai?…
Frumos va fi odată acolo sus în Rai!
Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.
Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
E bun un vas de cinste, dar trebuie și-un ciob!
Nu vrei să fii tu, frate, al fraților tăi rob?
Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n care lacrimi în taină se preling,
sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,
sunt oameni singuratici, lipsiți de mângâiere,
sunt prunci rămași acasă, cu-o mamă în spital,
bolnavi care așteaptă-un salvator semnal.
Se cere osteneală și jertfă uneori.
Și nopți de priveghere și iarăși muncă-n zori.
Nu mânuind Cuvântul, când harul nu ți-e dat,
cât mătura și acul și rufa de spălat,
cât cratița, toporul și roata la fântână.
ciocanu-n tabla casei și-n gard la vreo bătrână.
Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,
să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi și să mângâi;
să-l scoți apoi la soare și să-i alini amarul.
… Nu vrei cu Mine, frate, să-ți înfășori ștergarul?
— Chiar eu?… Nu șade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
— Chiar eu?… Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă Stăpân…
— Chiar eu?… Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
— Chiar eu? — Chiar eu? Se-aude același trist răspuns.
Și-atunci, lăsând să-I cadă cununa Lui și haina,
iubirii fără margini trăindu-i iarăși taina,
încet — a câta oară? — Se-apleacă iar Isus
și, plin de-atâtea gânduri, ștergarul iar Și-a pus.
Și-așa cum o mlădiță se-apleacă lângă trunchi,
Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi.
La jugul fără slavă Isus iar Se-njugă,
El, Împăratul Vieții, din nou e rob și slugă.
Veniți, leproși ai lumii, murdari de-ai ei țărână!
Isus vă spală iarăși cu propria Sa mână!
Veniți, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Isus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!…
*
Voi, frați, goniți mândria, visările și somnul!
Luați cu drag ștergarul alăturea de Domnul!
Și nu uitați: pe cale, orice lucrare-i bună;
dar cine ia ștergarul, acela ia cunună!
*scurt moment de reflexie….cca. 1 minut….
Tatăl Nostru…
Cântec A bătut la ușa ta…
Tânăr 4
– N-ai vrea să-ți pui tu, Petre, ștergarul astă seară?
– Chiar eu?… Nu șade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
– Dar tu? Tu, cel mai tânăr? – Eu stau lângă Stăpân…
De câte ori nu ți s-a adresat această întrebare, de câte ori ți s-a ivit, tinere, ocazia să îți pui ștergarul, să te apleci, să îți ajuți aproapele și ai spus nu? Da, tu, de câte ori ai crezut că nu poți să faci nimic pentru Isus, pentru aproapele tău? Sunt sigură că au fost momente în care ai spus: dar de ce eu? Eu nu am timp, eu trebuie să învăț, am examene, eu nu am bani să îl ajut, eu nu am cum să fac acum ceva pentru el sau ea, plus de asta, sunt atâția care ar putea face ceva și nu fac, deși sunt mai în măsură ca mine. Eu nu pot să ajut, cel puțin nu acum, poate când voi avea timp și alte resurse, voi ajuta. De ce să îmi pun eu ștergarul, Isuse, eu sunt tânăr, să facă cei mai mari decât mine acest lucru, îl voi face și eu la rândul meu, dar nu acum. Lasă, am să fac mâine, am să ajut când voi avea, am să mă spovedesc luna viitoare, am să mă rog și am să merg mai des la biserică atunci când voi fi bătrân. Acum sunt tânăr, am alte preocupări, acum trebuie să mă gândesc la viitorul meu.
Te întreb: cum crezi că arată viitorul tău dacă Dumnezeu nu este acolo? Lași pe mâine ce poți face azi? Dar de ce nu respiri mâine și pentru azi, doar ești tânăr, nu? Ai tot timpul din lume! Delăsarea, amânarea: îți sunt cunoscute aceste două cuvinte? De câte ori nu ai amânat momentul în care să te reîntorci la Cristos? Câte momente nu au fost în care ti-ai lăsat sufletul să zacă în mocirla păcatului din lâncezeală spirituală? Trăim în secolul vitezei, în care tot accentul este pus pe aici și acum, să trăim clipa. De ce acest aici și acum nu poate fi valabil și pentru viața noastră spirituală? Hai să ne rugăm, aici și acum; hai să ajutăm, aici și acum; hai să regretăm răul făcut, aici și acum; să îi cerem Răstignitului iertare, aici și acum; să iertăm și noi, aici și acum; să facem și noi măcar un mic sacrificiu, aici și acum; să iubim mai mult începând din acest moment; să nu mai lăsăm pe mai târziu, nici pe mâine, nici pe când vom fi bătrâni. Cristos vrea tineri ai prezentului, vrea tineri dispuși să se jertfească cu el aici și acum. NIMIC NU SE PRETINDE, TOTUL SE MERITĂ! Fii tânărul prezentului care trăiește aici și acum pentru Cristos și care merită jertfa pe care Mântuitorul a facut-o și pentru tine.
*scurt moment de reflexie….cca. 2 minut….
Tânăr 5
Superficialitatea… îmi este teamă de ea, Domnul meu. îmi este teamă, pentru că, în multe circumstanțe, gândurile, acțiunile și vorbele mele tind să fie doar de suprafață, o simplă spumă a ceea ce ar trebui de fapt să izvorască din adâncul inimii mele într-o manieră mult mai profundă!
Știi de ce mi se întâmplă toate acestea, Doamne? Pentru că NU AM TIMP! Nu mai am timp de stat pe gânduri, nu mai am timp de „pierdut vremea” vizitând un prieten, nu mai am timp pentru ascultare și împărtășire a experiențelor proprii. Aud însă uneori șoapta ta, Doamne, care îmi spune: „Tu, copilul meu, ești cel care nu își face timp pentru toate acestea”. Ai dreptate, Domnul meu. Eu singur mi-am indus ideea lipsei timpului. Nu o dată, am realizat că toată graba aceasta zilnică mă dă peste cap, mă face să pierd din esența oamenilor și a minunilor care mă înconjoară, din bucuria momentelor poate unice în această viață.
Nu mi-e ușor, Doamne. E o luptă pe care o port zilnic cu acest inamic al sufletelor: superficialitatea.
Astăzi, scump Mântuitor, la picioarele crucii tale, îți mărturisesc că tânjesc după PROFUNZIME!!! Vreau să las la o parte jugul timpului, al aceluia care, de multe ori, din cauza mea, mă face să fiu superficial. Am nevoie de tine, căci singur nu pot. Ajută-mă, Domnul meu!
*scurt moment de reflexie….cca. 1 minut….
Bucură-te Marie…
Cântec: Iubirea
Tânăr 6
Isus pornește la drum cu lemnul crucii în spate și în acest an. O face, deși anul trecut poate că am promis că vom sări precum Iosif să îl ajutăm să o care; că vom vorbi noi cu Pilat și, cu puterea noastră de influență, vom reuși să îl scăpăm de chinurile suferite; că îl vom scăpa de osândire. Dar nu, asta nu se poate… însă am mai promis că ne vom schimba; ne-am regăsit în povara crucii sale de atunci și ne-am luat angajamentul să i-o ușurăm.
Pornește la drum din nou… de ce? Noi am promis…
Slabi suntem! Am reușit să îngreunăm crucea din nou.
El însă „o poartă cu resemnare”. Se uită la fiecare dintre noi și își spune: „Nu șade bine. El doar e mai bătrân”. Chiar el? „El e prea tânăr”. „El stă lângă Stăpân…” Chiar el?… „El nu are vreme. El a făcut de-ajuns”. „Chiar el? Chiar el?”
Da. Se uită la noi și nu ne imploră să îl scăpăm. Se uită la el și găsește în el puterea de a ne face acest „serviciu”. Se uită din nou la noi cu iubire și iar iubirea sa se răsfrânge asupra noastră. Da, pentru fiecare în parte poartă el crucea. Iubirea. Datorită ei, el poate să parcurgă drumul Calvarului an de an.
Iubirea. Datorită ei, el ne iartă, din nou și din nou. Iubirea. Datorită ei, noi ne regretăm greșelile de fiecare dată. Iubirea. Datorită ei dorim schimbare în bine. Din iubire am fost creați, cu iubire ne alimentăm viața de zi cu zi, iubirea este cea care vrem să ne înconjoare fără încetare.
Privește la cerul senin, la Soarele care luminează și încălzește, la florile colorate și parfumate, la libertatea păsărilor care pot străbate imensul văzduh, la frumusețea creației și încarcă-te cu ea, căci iubirea este trăsătura lor comună.
Privește în tine. De iubire ai nevoie. Dacă tu ai nevoie de iubire, atunci și cel de lângă tine are nevoie de iubire. De o iubire necondiționată! Poate fi „prea bătrân”, „prea tânăr”, cu o funcție prea înaltă sau un simplu cerșetor, vesel sau trist, curat sau murdar, artist sau sociolog, om sau… „neom” și împarte iubirea din tine cu fiecare în parte!
învață să te uiți în tine și să te iubești! Nu vei cădea în narcisism! De o iubire sinceră ai nevoie! Caută să-ți valorifici calitățile și să-ți îmbunătățești defectele. Caută să devii un om mai bun cu fiecare minut. Și fă asta cu sinceritate! Conștiința ta personală să-ți fie martor, nu a altcuiva. Oamenii din jurul tău a căror bucurie alimentează propria-ți bucurie au nevoie de o iubire curată, sinceră, neprefăcută.
Isus, deși a simțit cu adevărat spinii care i-au apăsat fruntea, loviturile bicelor, batjocura oamenilor, greutatea lemnului pe umerii săi, durerea pricinuită de cuiele care l-au fixat pe cruce, nu a încetat să iubească și să se gândească la mama sa, la ucenicii săi, la cei care îl înconjurau compătimindu-1 poate, la noi – „noi”, cei de acum 1000 de ani, de 100 de ani, noi, cei de astăzi, ne aflăm aici, și, cu siguranță, nu va obosi să ne iubească cu aceeași intensitate nici pe „noi, cei din viitor”. Exemplul cel mai evident de iubire el este! Să facem ca el, căci el este însuși Dumnezeu.
*scurt moment de reflexie….cca. 1 minut….
Tatăl Nostru…
Tânăr 7
Isus – ca un slujitor – spală picioarele lui Simon Petru și ale celorlalți unsprezece discipoli. Cu acest gest profetic, el exprimă sensul vieții și pătimirii sale, ca slujire adusă lui Dumnezeu și fraților: „Pentru că nici Fiul Omului nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească” (Mc 10,45). Umilința lui Isus este atât de simplă, dar presupune o încărcătură emoțională plină de dragoste și devotament.
Gândind mai profund, Isus ne-a spălat picioarele fiecăruia. Aceasta s-a întâmplat la Botezul nostru, când harul lui Dumnezeu ne-a spălat de păcat, ne-a șters cu „prosopul” dragostei lui și ne-am îmbrăcat în Cristos. „Și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. Căci v-am dat exemplu ca și voi să faceți așa cum v-am făcut eu”. „Aceste cuvinte îmi pătrund în adâncul sufletului. Umilința ta este pilonul pe care îmi construiesc viața. Așa cum tu ne arăți gestul tău de umilință, așa voi face și eu cu cei din jurul meu.
Ajută-mă, Doamne, să cunosc valoarea umilinței și să fiu statornic în credință și în cuvântul tău”.
*scurt moment de reflexie….cca. 1 minut….
Bucură-te Marie…
Cântec: Pe-a Golgotei culme….
Tânăr 8/Preot
Ce înseamnă, Doamne, a fi creștin? A veni duminica la biserică? A face parte din Acțiunea catolică? Sau a cânta poate la cor? A face parte dintr-o comunitate? A purta un nume? A figura într-un registru? Cu ce îmi schimbă mie viața faptul că sunt creștin? Cu ce mă schimbă pe mine faptul că tu exiști? Dacă tu n-ai fi, eu aș arăta altfel?
Cred că cea mai mare trădare de care dau dovadă azi oamenii nu e faptul că păcătuiesc, cum ne place să interpretăm mereu această scenă. Cred că e trădarea față de mesajul creștin de care dăm dovadă în fiecare zi. Îndulcirea Evangheliei. Respectarea doar a ceea ce-mi place mie. Interpretarea a tot ceea ce a spus Cristos. Justificarea a tot ceea ce fac. Conștiința că nimic nu mai e grav. Mentalitatea că iadul nu există. Că Dumnezeu, dacă e iubire, nu are cum să pedepsească. Că tu ești un prieten bun, blând, îngăduitor, care toate le înghiți, care pleci capul la toate, care taci mereu. Că ceva e greșit dacă simt eu lucrul acesta, și nu atunci când îmi spune Biserica sau alții.
Dacă așa ai arăta tu și dacă asta ar însemna a fi creștin, îți spun cu sinceritate Doamne că mâine mi-aș lua bagajul și te-aș căuta în altă parte. Știu însă că mesajul tău pentru noi oamenii e mult mai profund și că idealul de om pe care l-ai propus e infinit superior decât caricatura pe care încearcă oamenii de azi să ne-o impună. Eu știu, Doamne, că adevăratul nostru Dumnezeu arată așa cum ne lasă Scripturile să-l înțelegem. Și dacă eu susțin că tu exiști, dacă afirm că cred în tine, dacă mă numesc creștin, adică reprezint o comunitate, îl reprezint pe cel care mi-a dat numele, pe Cristos, atunci mă întreb:
– dacă tu exiști și ne-ai spus că desfrânații și adulterii nu vor intra în împărăția cerurilor, atunci îmi pot permite să mai tratez iubirea cu așa mare ușurință și să afirm fără sfială că totul este permis?
– dacă tu exiști și ne-ai spus să nu luăm în zadar numele tău și dacă știm că el în Vechiul Testament el putea fi pronunțat de un singur om, o singură dată și într-un singur lor de pe acest pământ, atât de sfânt era privit, oare nu ar trebui să mă înfiorez când te înjur direct și pun egal între numele tău și-un alt cuvânt de care-njură oamenii și care e atât de josnic încât nu aș putea vreodată să-l rostesc în fața ta?
– dacă tu mi-ai spus că mai ușor intră o ață într-un ac decât un bogat în împărăția ta, oare n-ar trebui să mă îngrijoreze goana oamenilor de a-și construi blocuri în loc de case, de a-i impresiona pe toți prin mașini luxoase și de a ne convinge pe toți că a avea bani e totul?
– dacă tu exiști și ne-ai spus să ne iubim aproapele ca pe noi înșine, atunci mai putem trece nepăsători pe lângă acel om beat din șanț, pe lângă soțul care-și bate nevasta, pe lângă copilul desculț de vizavi, pe lângă bătrâna care a terminat de mult lemnele de foc spunând calm și senin, asemenea lui Cain cel ucigaș „dar ce, sunt eu păzitorul fratelui meu?”
Și încă n-am spus totul. Dacă tot ne place să ne numim creștini, atunci am fi gata în acest moment să ne dăm viața pentru tine? Atunci avem curajul să suportăm orice persecuție din cauza ta? Avem nebunia să vindem tot, dar tot, pentru a te putea urma? Suntem în stare ca în cinci minute să ne luăm sandalele și Biblia și să mergem la capătul lumii pentru a te face cunoscut? Suntem capabili să întoarcem și celălalt obraz atunci când suntem pălmuiți? Suntem gata să-i binecuvântăm pe cei care ne blestemă? Să-i iubim pe cei care ne prigonesc?
Dacă răspunsul nostru e un nu hotărât la toate acestea, atunci nu am săvârșit cea mai mare trădare? Ce fel de creștinism trăiesc Doamne creștinii tăi? Tu ai murit pe cruce doar ca noi să reușim a ne stăpâni să nu furăm, să nu ne ucidem între noi și să venim duminica la Biserică? De mai consideri încă Doamne că merităm să ne mai numim creștini, atunci trezește-ne din amorțeala, prostia și autoamăgirea noastră. Iar dacă nu, dă-ne afară să nu mai facem de rușine Biserica ta, Evanghelia ta și Crucea pe care ai murit.
*scurt moment de reflexie….cca. 1 minut….
Tatăl Nostru…
Cântec Frați creștini…
Tânăr 9
Crucea lui Cristos, mântuirea noastră (Din Discursuri de s. Teodor Studitul, abate)
O, dar preaprețios al crucii! Ce strălucire apare privirii! Toată frumusețea și toată măreția. Copac frumos și plăcut la privit și la gust și nu imagine parțială a binelui și a răului ca acela din Eden. Este un copac care dă viața, nu moartea, luminează nu întunecă, deschide calea spre paradis, nu alungă din el. Pe acel lemn urcă Cristos, ca un rege pe carul său triumfal. Îl învinge pe diavol stăpânul morții și eliberează neamul omenesc de sclavia tiranului.
Pe acel lemn urcă Domnul, ca un luptător valoros. Este rănit în bătălie la mâini, la picioare și la coasta divină. Însă cu acel sânge vindecă vânătăile noastre, adică natura noastră rănită de șarpele veninos.
Mai înainte am fost uciși de lemn, acum însă prin lemn recuperăm viața. Mai întâi am fost înșelați de lemn, acum însă cu lemnul îl alungăm pe șarpele viclean. Schimbări noi și extraordinare! În locul morții ne este dată viața, în locul stricăciunii nemurirea, în locul necinstei gloria.
De aceea, nu fără motiv exclamă sfântul apostol: În ce mă privește, departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, iar eu pentru lume. Acea înțelepciune înaltă care a înflorit din cruce a făcut zadarnică înțelepciunea mândră a lumii și nebunia sa arogantă. Bunurile de orice fel, care ne-au venit din cruce, au eliminat germenii ticăloșiei și răutății.
La începutul lumii, numai figurile și semnele premergătoare ale acestui lemn aduceau la cunoștință și indicau marile evenimente ale lumii. Într-adevăr, fii atent, oricine ai fi tu, care ai dorință mare de a cunoaște. Oare Noe nu a evitat pentru sine, pentru toți cei din familia sa și chiar pentru animale catastrofa potopului, decretată de Dumnezeu, în virtutea unui lemn mic?
Gândește-te la bastonul lui Moise. Oare nu a fost un simbol al crucii? A schimbat apa în sânge, a devorat șerpii fictivi ai vrăjitorilor, a lovit marea și a împărțit-o în două părți, apoi a readus apele mării la cursul lor normal și i-a înecat pe dușmani, i-a salvat însă pe cei care erau poporul legitim.
Așa a fost și toiagul lui Aron, simbol al crurii, care a înflorit într-o singură zi și l-a revelat pe preotul legitim.
Și Abraham a prefigurat crucea atunci când l-a legat pe fiu pe grămada de lemne. Moartea a fost ucisă de cruce și Adam a fost readus la viață. Toți apostolii s-au preamărit cu crucea, fiecare martir a fost încoronat cu ea și fiecare sfânt a fost sfințit de ea. Prin cruce ne-am îmbrăcat în Cristos și ne-am despuiat de omul cel vechi. Prin intermediul crucii noi, oi ale lui Cristos, am fost adunați într-un unic staul și suntem destinați pentru lăcașurile veșnice.
† În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Amin
Cântec de final: Tu nu uiți să mă iubești
*material preluat și prelucrat din cartea Expuși iubirii lui Cristos sub coordonarea pr. Cristian Bârnat
