Gen 2,18-24
Ps 102
Mc 10,2-16
Majoritatea persoanelor tinere care se află încă în școală ori liceu sau facultate, au o singură dorință, adică aceea de a termina școala și de a se angaja, de a avea un loc de muncă. Însă mai există un alt sens, în care cu toți suntem la școală, pentru tot restul vieții noastre iar asta fiindcă ca oameni, ca persoane, niciodată nu încetăm să învățăm lucruri noi.
Unii oameni doresc să se întoarcă la această școală secundă iar asta fiindcă, după cum am auzit și în prima lectură de la această sfântă Liturghie, Nu este bine ca omul să fie singur (Gen 2,18). Uneori observăm băieți care stau și admiră unele fete, dar și invers, fete care admiră unii băieți, fapte care ne amintesc alte cuvinte pe care le putem citi în cartea Genezei, Dumnezeu a văzut că tot ceea ce a făcut era bun. Adesea, când fetele se uită la băieți ele văd că tot ceea ce a făcut Dumnezeu este într-adevăr foarte bun iar când băieți privesc fetele ei observă că tot ceea ce a făcut Dumnezeu este cu adevărat bun, iar după o perioadă de timp ajung să se căsătorească, după cum se întâmplă și cu ________ și __________.
O căsătorie ține doar o zi, însă viața de căsătorie ține pentru tot restul vieții. De fiecare dacă când cuplurile se căsătoresc, practic ele se întorc la școală, însă nu la oricare școală ci la școala vieții de căsătorie. Ei încep din nou să învețe, să învețe să se iubească reciproc în moduri mult mai profunde decât până acum. Ei se unesc pentru a deveni un singur trup după cum am auzit în prima lectură de astăzi, de aceea, va lăsa bărbatul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor deveni amândoi un singur trup (Gen 2,24), totul fără a-și pierde propria individualitate, unicitate. Însă a deveni un singur trup nu are loc peste noapte, subit, dintr-o dată. E ceva ce se învață iar cuplurile devin mai 
bune de-a lungul împărtășirii vieții de căsătorie. A deveni un singur trup înseamnă a te iubi unul pe altul, reciproc, a împărtăși viața unul cu altul, dar mai ales de a avea grijă unul de altul prin a-l lua pe celălalt mereu în considerare. A deveni un singur trup înseamnă și a scăpa de propriul egoism iar asta fiindcă în viața de căsătorie nu există loc pentru egoisme. Dacă egoismul nu este smuls din rădăcini, cu siguranță acesta va cauza multe probleme mai târziu. Dacă Dumnezeu binecuvântează căsătoria cu copii, atunci copii trebuie luați în considerare în tot ceea ce face cuplul. De aceea, pentru toate aceste motive și multe altele, am auzit că viața de căsătorie este o școală a iubirii.
Când doi oameni se căsătoresc, fiecare aduce cu sine în viața de căsătorie pe care o încep, toate slăbiciunile personale, dar mai ales descoperă slăbiciunile și defectele celuilalt, defecte și slăbiciuni care până în acel moment nu le observase ori nu aveau habar de ele. Acele momente sunt ocazii perfecte în care voi trebuie să vă iubiți unul pe altul, să vă ajutați să vă vindecați reciproc, dar mai ales de a vă ierta reciproc. Vor fi momente în care, asemenea nunții din Cana, va părea că vinul s-a terminat de tot, cu adevărat, momente în care vă veți ierta unul pe altul și o veți lua din nou de la capăt. Pentru acest motiv am auzit că viața de căsătorie este descrisă și ca o școală a iertării.
Toate aceste aspecte despre care am vorbit până acum sunt valabile în orice viață de căsătorie, indiferent de religia cuplurilor. Însă căsătoria în Biserică e mult mai frumoasă. Iar asta nu datorită faptului că cei doi sunt parteneri, sau că duc la îndeplinire unele dorințe umane naturale de a împărtăși viața unul cu celălalt, ci datorită faptului că în Biserică, căsătoria este și un sacrament. Și asemenea tuturor celorlalte sacramente, căsătoria unește cuplul cu Isus, dar mai ales obține pentru ei binecuvântarea lui Dumnezeu. Nu doar soțul și soția sunt cei care se unesc în căsătorie, ci e soțul și soția ce sunt uniți reciproc cu Isus în căsătorie.
Toate sacramentele cuprind și unele valori veșnice, astfel și sacramentul căsătoriei are o valoare ce durează. Adică, promisiunile cuplului ce urmează a se căsători vor fi până când moartea îi va despărți, de a fi fideli unul altuia mereu. Acesta este și motivul pentru care Isus, în textul evangheliei pe care l-am auzit astăzi, a introdus această regulă de interzicere a divorțului. Și l-am auzit spunând că despărțirea permisă până atunci nu a fost niciodată în planul lui Dumnezeu, ci fusese introdusă din cauza faptului că ei pierduse adevăratul scop și viziune asupra planului căsătoriei pe care o avusese Dumnezeu. De asemenea fidelitate cuplului, a unuia față de celălalt simbolizează și reflectă credința lui Dumnezeu în poporul său, credința lui Cristos în Biserica sa. Dumnezeu întotdeauna este credincios și fidel poporului său, Cristos mereu este credincios și fidel Bisericii sale, iar promisiunile cuplului va trebui să fie mereu fidele până la moarte. Fidelitate ce simbolizează și reflectă iubirea pe care Dumnezeu o are față de poporul său dar și iubirea pe care Cristos o are față de Biserică. Acesta este un alt mod prin care vedem căsătoria din Biserică ca fiind un sacrament.
Și voi încheia cu o întrebare asupra căruia vă invit pe toți să reflectăm, Există ceva mai frumos în viață decât un băiat și o fată ce își unesc mâinile curate și inimile pure pe drumul căsătoriei? Poate fi ceva mai frumos decât o iubire tânără? Iar răspunsul este Da. Există ceva mult mai frumos decât atât. Este un bărbat bătrân cu o femeie în vârstă ce au ajuns la finalul vieții lor împreună pe această cărare. Mâinile lor sunt acum zbârcite, dar încă sunt prinse, fețele lor sunt pline de riduri dar încă radiază. Inimile lor sunt obosite, dar sunt la fel de pline cu iubire și devoțiune reciprocă. Da, există ceva mult mai frumos decât iubirea tânără. Iubirea bătrână. Amin
