In 17, 11b-19
Astăzi Biserica celebrează doi sfinți, pe Corneliu și Ciprian, exemple ale dedicării față de slujirea pastorală și față de mărturia constantă față de Cristos. Amândoi sunt menționați în prima rugăciune euharistică datorită importanței lor pentru biserica primară a Romei.
Persecuția Bisericii a fost atât de mare în secolul 3 încât nu au avut un papă timp de 14 luni. După această pauză, Corneliu a fost cel care a fost ales papă.
În timpul persecuției lui Decius, mulți creștini au oferit jertfe zeilor pentru a-și salva viețile. Alți au mituit autoritățile și au obținut un document care afirma că ei oferise astfel de jertfe.
Controversa apare în momentul în care catolici lapși, care l-au negat public pe Cristos, au dorit să fie readmiși în Biserică și la comuniune.
În anul 251, Cornelius a adunat sinodul Romei, și a declarat că catolici puteau fi readuși în Biserică cu ceea ce numeau ei, medicamentele normale de reconciliere. Că prin pocăință și prin hotărâre fermă de îndreptare, un păcătos putea fi readmis din nou la comuniune. El a fost susținut în aceasta de către mulți episcopi, mai ales de către sfântul Ciprian, cel mai important episcop din Nordul Africii, care era unul dintre cei mai importanți teologi și scriitori ai timpului.
Persecuțiile au reapărut în anii următori iar Corneliu a fost arestat și deportat. Câțiva ani mai târziu la Cartagina, Ciprian a fost și el arestat și martirizat.
Ceea ce trebuie noi să ne însușim de la acești doi mari sfinți e tocmai abilitatea lor de a se ruga unul pentru celălalt, de a ne ruga ca și noi să rămânem fideli în toate Domnului, ori de câte ori acesta ne cheamă. De a ne dedica complet viețile în slujirea lui, totul pentru gloria lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor.
