Rugăciunea credincioșilor – Duminica a 30-a de peste an (C)

Vameșul se prezintă înaintea lui Dumnezeu cu multă umilință. Cu aceeași atitudine, să-i prezentăm și noi cererile noastre Tatălui ceresc, de la care ne vine tot binele. Să spunem împreună:

 

R. Doamne, ai milă de noi!

 

  • Pentru sfântul părinte papa, ca Dumnezeu să îl inspire în munca sa față de Biserică și lume, și să îl păstreze ca servitor umil al lui Dumnezeu ce aduce lumii iertarea sa atât de vitală.

 

  • Pentru lideri noștri civili, ca ei să slujească oameni și nu propriile lor interese.

 

  • Pentru tineri, ca evitând mândria să poată cunoaște nevoia de Dumnezeu și de Biserica sa, și să slujească atât cu umilință cât și cu fidelitate în bucuria Duhului Sfânt după cum au promis în momentul mirului lor.

 

  • Pentru noi înșine, ca asemenea vameșului să putem recunoaște zonele noastre de păcat și să le mărturisim cu umilință, pentru a fi acceptați de Dumnezeu și pentru a ne mântui sufletele.

 

  • Pentru cei bolnavi, ca prin grija noastră să poată cunoaște grija și iubirea lui Dumnezeu.

 

  • Pentru cei răposați, ca pedeapsa pentru păcatele deja iertate să fie ispășită pentru a ajunge mai repede în împărăția cerurilor.

 

 

Doamne, Dumnezeul nostru, ascultă rugăciunile noastre. Ai milă de noi, păcătoșii, și dă-ne capacitatea de a ne încrede întotdeauna în milostivirea ta nesfârșită. Așa te rugăm prin Cristos Domnul nostru Amin.

 

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?