Lc 13,31-35
Regretul lui Isus din prima parte a textului evangheliei de astăzi leagă unele imagini destul de greșite. În primul rând, de obicei ne imaginăm farisei ca fiind dușmani lui Isus. Majoritatea dintre ei sunt, însă sunt și alți care sunt preocupați de siguranța lui Isus. Iar aceștia au venit să îl avertizeze.
Apoi, de obicei ni-l imaginăm pe Isus ca fiind blând și slab. Astăzi însă auzim cum folosește cuvinte dure când îl face pe regele Irod Antipa, conducătorul Galilei o vulpe, expresie a vicleniei.
Stilul lui Isus e schimbător. Din mânie și apărare se întoarce în tristețe. Ca evreu pios, Isus trebuie să iubească Ierusalimul, cetatea sfântă, locul unde se află Tatăl său.
Însă din Istorie știm prea bine că Ierusalimul nu s-a ridicat niciodată la așteptările de cetate sfântă. Cât de mulți profeți nu au venit și i-au avertizat să se căiască însă au fost persecutați, precum Ieremia, ba chiar i-au și ucis? Ierusalimul și Templul fusese deja distruse odată, cu 500 de ani înainte de Isus, pedeapsă pentru păcatele idolatriei, ne-dreptății, corupției și opresării săracilor.
Isus își amintește de momentul când, asemenea profeților, a predicat în Ierusalim și a încercat să întoarcă oameni, însă în zadar. Imaginea găinii care își adună pui sub aripă este una destul de înduioșătoare, păcat că artistul nu a reușit să și realizeze această imagine.
Acum stau și mă întreb, oare ce ar spune Isus dacă ar vorbi despre noi? De câte ori nu ni s-a spus să ne schimbăm viețile, să ne căim? De câte ori nu ni s-a spus că rugăciunile și alte fapte de caritate nu sunt de ajuns? De câte ori nu ni s-a spus că nu ajunge să îl iubim pe Dumnezeu?
Regretul și plângerea lui Isus ar putea fi la fel de bine și plângerea asupra discipolilor săi de acum.
