Lc 17,20-25
Ca persoane care trăiesc într-o țară democratică precum România, cuvântul Împărăție ne reamintește cu siguranță de regi și de regine care trăiesc în palate mari, domni și cavaleri ce călăresc pe care și trăsuri, rochii lungi și haine bogat îmbrodate cu bijuterii și pietre prețioase cu sute de slujitori și sclavi.
Însă aceasta să fie oare imaginea împărăției despre care îl vom auzi pe Isus vorbindu-ne în textul evangheliei de astăzi? Să fie o împărăție condusă de regi și regine, de domni și cavaleri cu săbii, scuturi și cai? Să fie o împărăție plină cu slujitori și sclavi? Nu! Iar asta fiindcă Isus ne vorbește despre o împărăție complet diferită decât cele pe care le cunoaștem noi.
Isus vorbește despre împărăția Tatălui său. Care nu e un teritoriu, nu e o structură, nu e o posesie fizică și nici o instituție. El vorbește despre domnia și prezența lui Dumnezeu în inimile fiecăruia dintre noi. Este o realitate a unei armonii complete cu Dumnezeu. Este o realitate în care nu ne gândim la nimic altceva decât la Dumnezeu ca centru al vieții noastre. Este o realitate în care nu ne gândim la nimic altceva decât să trăim în modul în care a trăit și Isus, de a iubi în modul în care a iubit Isus, de a ierta în modul în care a iertat Isus. Iar această Împărăție ar putea fi a noastră.
