Lc 18,1-8
Sfântul Augustin a spus la un moment dat că prin rugăciune noi primim de la Dumnezeu ce are el să ne ofere. Ba chiar Isus a spus că Dumnezeu, Tatăl cunoaște nevoile noastre ba chiar înainte să le spunem. Astfel, legătura noastră cu Dumnezeu în rugăciune înseamnă a auzi de la el binele pe care el are să ni-l ofere. Rugăciunea noastră continuă este un adevărat act prin care ne spunem nouă înșine că suntem gata să primim binele pe care el dorește să ni-l ofere.
Cum vine asta? Când privim la viața noastră, realizăm că de obicei facem ceea ce putem iar când ne confruntăm cu ceva ce e mult peste resursele și puterea noastră, căutăm ajutorul celorlalți. Nu mergem la cineva din jur care ne poate ajuta. Ci căutăm pe cineva care știm sigur că ne poate ajuta.
Văduva din textul evangheliei de astăzi știa că doar judecătorul va putea să îi facă dreptatea de care avea nevoie. Deranjul ei persistent a devenit un indicator a ceea ce ea era pregătită să primească, judecata dreaptă care doar judecătorul putea să o ofere.
În viața noastră de rugăciune, știm că vom primi tot ceea ce vom cere, mai ales când ne amintim de acel cineva care ni-l oferă. Ne rugăm pentru că știm că acel cineva ne poate da ceea ce avem nevoie. Rugăciunea astfel devine o cale a credinței, o cale de reamintire a lucrurilor minunate pe care le-a făcut Domnul pentru noi, și pe care va continua să le facă.
