Mt 15,29-37
Chemat de mama lui pentru a-i lua locul la masă, un copil de 10 ani a și fugit să îi ia locul, a apucat repede mâncarea și a început să o consume cu lăcomie. Iritat de către manierele copilului, mama i-a reproșat, nu așa se mănâncă! Mănâncă ca și cum te-ai ruga fiindcă alimentele sunt semne că Dumnezeu încă coboară asupra noastră cu bunătatea și iubirea sa.
În aceste timpuri ale fast-food-ului, ale păcii rapide și a tehnologiei moderne, e aproape imposibil ca să ne mai și rămână puțin timp pentru reflecție. Adventul ne invită să vedem sosirea zilnică a Domnului din viețile noastre. Cel care va veni în lume, deja a veni la noi, adesea pe căi necunoscute. Adventul este o pregătire pentru venirea Domnului, dar poate fi celebrată și zi de zi cu ochi credinței și cu o inimă iubitoare. Ne-am întrebat noi oare cum de ne tot trezim și ne ridicăm din pat zi de zi? Nu suntem noi surprinși că mereu există mâncare pe masă chiar dacă uneori nu avem cum să o punem noi acolo? În momente dificile, nu suntem noi surprinși de faptul că tot ieșim din ele într-o bucată, probabil cu inima frântă însă tot în viață pentru a ne bucura de o nouă zi? Lectura de astăzi luată din Isaia, ne relatează profeția despre milostivirea Domnului care mereu are grijă de poporul său. Miracolul înmulțirii pâinilor și a peștilor ne spune că Domnul mereu face câte ceva pentru a-i satisface pe cei care îl urmau.
Adventul este un timp de așteptare a celei de-a doua veniri ale sale. Însă care ar fi cea mai bună cale prin care ne putem pregăti pentru această venire secundă a sa decât prin a reflecta și prin a recunoaște venirea sa zilnică prin harurile pe care le primim de la el? Cu alte cuvinte, îl putem recunoaște pe Domnul doar atunci când ne vom antrena ochii credinței pentru a-l vedea în fiecare zi a vieții noastre.
