Is 35,1-6a.10
Iac 5,7-10
Mt 11,2-11
Alban Goodier, un preot iezuit, într-una din cărțile sale intitulată Viața publică a Domnului nostru Isus Cristos, a scris despre premergătorul lui Isus adică Ioan Botezătorul că ne putem noi imagina acum, nouă înșine, prima apariție a lui Ioan Botezătorul? El a venit și a stat în deșert lângă un rău, la poarta ce ducea spre Iudea, în același loc, în care încă era extrem de vie prezența profetului Ilie, stând pe o stâncă tare la marginea drumului pe care trecea lumea atât de ocupată, o figură ciudată, nestăpânită, neîngrijită, teribilă, în armonie cu ceea ce îl înconjura, o minte unică, neclintită, ce nu se teme de nimeni, nerespectat de nimeni, care nu întreabă nimic, pentru care lumea cu judecățile ei nu conta cu nimic deși a arătat tuturor că o cunoaște mai bine decât oricine altcineva, toate culorile și categoriile ei. El a venit ca cenzor al oamenilor, și tot a reușit să câștige oameni prin sinceritatea lui directă, spunându-le adevărul în față despre ei și forțându-i să recunoască că are dreptate…
Textul evangheliei de astăzi ne spune că Ioan Botezătorul se afla în închisoare. Regele Irod îl închisese fiindcă sfântul Ioan i-a spus că unirea lui cu Irodiada, soția fratelui său Filip, era una adulteră. Însă, din celula lui, el își trimite mesageri la Isus Cristos pentru a-l întreba dacă într-adevăr el este cel a cărui cale Ioan a trebui să o pregătească. Dacă Isus este cel trimis de Dumnezeu, atunci cum de judecata sfântă încă nu a avut loc? De ce oameni răi încă scapă nepedepsiți? Ioan, chiar dacă se afla într-o închisoare fizică el tot aștepta asemenea poporului evreu, aștepta un rege puternic și măreț, un rege care va stabili împărăția sa și va da judecata asupra celor păcătoși prin a-i arunca în focul veșnic al iadului.
Răspunsul lui Isus însă este unul neașteptat fiindcă îl invită pe Ioan și pe toți discipoli lui să treacă dincolo de așteptările lor a unui Mesia triumfător, care să vină cu toată puterea și onoarea lui. Prin urmare, asupra a ceea ce vă invit să reflectăm în continuare este datoria lui Mesia, adică, în primul și nu în ultimul rând, de a nu da judecată ci de a aduce mesajul speranței și a iubirii, de a aduce vestea cea bună celor săraci și suferinzi.
Trist e faptul, după cum spunea și un predicator într-una din omiliile sale, că ori de câte ori avem de înfruntat judecăți sau dubii, devenim dezgustați fiindcă Dumnezeu nu se folosește de marea sa putere. Dumnezeu nu e capabil să facă magie sau să taie colțurile pentru a face lucrurile să fie mai ușoare pentru noi. Mai degrabă preferăm să credem că căile noastre sunt mai bune decât căile lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care ne încredem mai mult în puterile noastre fiindcă suntem capabili să facem minuni pentru alți și pentru noi imediat. Pe scurt, ne desemnăm pe noi înșine ca fiind propriul nostru Mântuitor.
În zilele noastre, pe internet, putem găsi enorm de multe informații și fapte, care sunt reale și care ne sunt disponibile ori de câte ori avem nevoie de ele și le dorim. Putem avea telefoane mobile cu care să contactăm imediat persoana cu care dorim să vorbim, doar în câteva secunde. Dacă stăm să observăm un pic, vom vedea că până și la sfânta Liturghie telefoanele noastre sunt deschise. Când cineva ne sună ori de trimite un mesaj, ne ridicăm și mergem afară pentru a-i răspunde. În acele momente putem vedea ce importanță mică a ajuns să aibă Dumnezeu și mesajul său. De asemenea, a te ruga lui Dumnezeu și a-i cere ceea ce dorești, necesită mai multe zile sau chiar luni ori ani, înainte ca el să ne ofere ceea ce dorim. E un fapt cei drept trist.
Un alt fapt e acela că uneori oameni ajung să creadă un ghicitor în palmă fiindcă acesta ar avea niște cunoștințe în plus ori permit ca deciziile lor să fie dictate de către ceea ce scrie în horoscopul zilei.
Cu mult timp în urmă, un rabin a spus că a bătut la ușa cerului și l-a confruntat pe Mesia, de ce îți i-a atât de mult timp? Nu știi că omenirea te așteaptă. Nu pe mine mă așteaptă ei, a răspuns Mesia. Unii așteaptă bogăția și averea, alți așteaptă puterea cu care să îi conducă pe ceilalți, sau un regat cu propriile lor fantezii. Nu, ei așteaptă realizările propriilor lor visuri nebunești și nu visul unul Mesia doar al lor.
Rabinul s-a întors pe pământ, a adunat discipoli săi și le-a interzis să mai dispere. Haideți să visăm visul lui Dumnezeu pentru noi, adevărata noastră așteptare abia acu începe.
Cineva a spus că dacă suntem creștini, atunci putem răspunde, plini de speranță, în exact același fel, Apoi veți putea vedea ce le facem oamenilor din jurul nostru: cei săraci vor fi binecuvântați fiindcă vom fi gata să avem grijă de ei, partenerul nostru de viață va fi fericit fiindcă vom fi gata să îl slujim, copii noștri vor cunoaște faptul că ei se pot încrede în noi și că găsesc siguranță în iubirea noastră părintească, aproapele nostru se va simți acceptat de grija și blândețea noastră, angajați noi de la birouri vor cunoaște faptul că mereu va exista o mână care să îi ajute iar prieteni noștri vor descoperi faptul că mereu va exista o ureche care să îi asculte.
În încheiere vă invit să reflectăm asupra următoarei fraze, Nu cuvântul e cel care contează, ci modul în care îl spui. Amin
