Sir 3,3-7.14-17a
Col 3,12-21
Mt 2,13-15.19-23
Pe un copac din pădure era un cuib de crenguţe şi paie. În cuib, se născuseră de puţin timp doi pui papagal; şi mama îi acoperea cu penele ei moi. Dar, într-o zi, în timp ce mama era plecată în căutare de mâncare pentru cei doi pui, iată că apar vânătorii: arme încărcate şi mişcări de bandiţi. Unul dintre ei s-a urcat pe copac ca să ia cei doi pui din cuib; unul dintre papagali a reuşit să scape, dar celălalt a fost prins şi acei braconieri l-au luat cu ei.
Mama, când s-a întors, a găsit cuibul gol; a început să plângă şi a umplut pădurea de jale. Sărmana mamă!…
Ce s-a întâmplat între timp cu cei doi pui? Cel prins a fost pus într-o cuşcă şi a învăţat să vorbească; celălalt, târându-se cum a putut, încoace şi încolo prin pădure, s-a întâmplat să ajungă aproape de coliba unui ascet bătrân, care l-a luat, l-a dus în chilia sa şi l-a crescut cu grijă. Şi când eremitul se ruga cu glas tare sau primea un călător, pasărea drăgălaşă repeta cuvintele sale, mai întâi bâlbâindu-se confuz, apoi cu o mai mare perfecţiune.
S-a întâmplat ca, într-o zi, regele, traversând cu calul pădurea, s-a rătăcit. A ajuns în apropierea locuinţei vânătorilor; şi papagalul, observându-l, a început să strige:
– Prinde-l! Hai! Ucide-l, omoară-l!
Regele, speriat, a sărit pe cal şi a fugit în galop.
Merge şi merge; a ajuns la chilia eremitului. Şi iată că un alt papagal, aşezat pe un copac din apropiere, observându-l, a început să spună:
– O, sărmanul! Cred că eşti obosit. Vino, vino. Intră, întăreşte-te şi odihneşte-te puţin. Aici eşti ca la tine acasă.
Uimit, regele a coborât de pe cal, în timp ce la uşa colibei s-a arătat eremitul. S-au salutat cu amabilitate.
– Nu foarte departe de aici, a spus regele, am găsit un alt papagal; dar acela avea un limbaj cu totul diferit de acesta: nu făcea decât să înjure şi să ameninţe. Acesta, însă, are numai cuvinte amabile.
– Totuşi, sunt fraţi, a spus eremitul.
– Atunci de unde diferența asta de limbaj?, a întrebat regele. De ce unul este bun, iar celălalt este rău?
– Papagalii nu sunt nici răi şi nici buni, a spus eremitul. Învaţă să repete cuvintele pe care le aud mai des. Şi… nu credeţi, Maiestate, că aşa se întâmplă, oarecum, şi cu oamenii?
În fiecare duminică de după celebrarea Crăciunului, noi sărbătorim solemnitatea sfintei Familii, a lui Isus, Maria și Iosif. De ce oare? Fiindcă această familie este un model al tuturor familiilor creștine, sau cel puțin așa ar trebui să fie. Această sărbătoare nu are nici o dată fixă. Este o zi pliabilă, asemenea sărbătorii Pascale, a Învierii Domnului, care și ea este mutată mereu.
Dar despre ce a fost vorba în textul evangheliei de astăzi? Ce povestioară am auzit? Am auzit despre fuga sfintei Familii în Egipt. Mai exact, am auzit ceea ce s-a întâmplat cu sfânta Familie, imediat după vizita magilor. Unde se afla sfânta Familie în acel moment în care au fost vizitați de magi? Ei încă se aflau în Betleem. După ce magi au plecat, în acea noaptea Iosif a primit, în vis, vizita unui înger al Domnului care, ce i-a spus să facă? Să ia copilul și pe mama lui și să fugă în Egipt, unde trebuiau să rămână până când regele Irod avea să moară. După câțiva ani, când a murit regele Irod, același înger al Domnului a apărut iar în vis lui Iosif și i-a spus că acum se poate întoarce acasă, însă nu s-a mai dus în cetatea lui natală ci a mers să locuiască în orașul numit…Cum? Nazaret! Aceasta este și motivul pentru care mai era numit Nazarineanul, mai ales în cadrul pătimirii, morții și învierii sale.
Iar fiindcă m-am cam lungit, o să vă invit să țineți minte o anumită expresie care sună cam așa familia care se roagă împreună stă și rămâne împreună. Sunteți de acord cu această expresie? Păi ia să vedem împreună. De rugat știu că mulți dintre voi, cel puțin cei care veniți la cateheze vă rugați înainte de culcare în felul vostru. Dar câți dintre voi faceți seara rozariul împreună, sau oricare altă rugăciune împreună? La masă de exemplu, vă rugați împreună sau fiecare pe rând?
Răspunsul la aceste întrebări îl țineți pentru voi, dar să țineți minte un lucru, că toate acele familii care se roagă împreună, rămân împreună și stau mereu împreună. Vreți un exemplu? Vă voi da unul care îmi este cel mai la îndemână. Adică eu. Familia mea. Încă de când eram mic, tata mereu ne punea, seară de seară să recităm rugăciunea rozariului tată familia împreună, în genunchi, în fața imaginii preasfintei fecioare Maria. După fiecare rozariu recitat, tata intona o litanie diferită. Apoi, la fiecare masă, nimeni nu se atingea de mâncare până nu se rosteau rugăciunile, împreună, adică Tatăl Nostru, Bucură-te Marie, Slavă Tatălui și Binecuvântează Doamne. După masă la fel. Care credeți că a fost efectul? Am rămas mereu împreună, uniți. Dacă mai apăreau ciondăneli se rezolvau imediat parcă de la sine. Cu alte cuvinte, am rămas împreună. Dar voi dragi copii, iubiți credincioși? Cât de des vă rugați acasă, singuri în familie? Cu cine vreți să vă asemănați din povestioara cu care am început, cu papagalul luat de hoți sau luat de eremit? Amin
