Lc 10, 38-42
Astăzi celebrăm sărbătoarea sfintei Scolastica, a surorii gemene a marelui sfânt Benedict.
Sora lui, Scolastica, a fost și ea chemată a viața de mănăstire, religioasă, urmând ca cei doi frați să se ajute reciproc în construirea de unei mănăstiri, dedicate pentru femei cam la 7-8 kilometri depărtare de mănăstirea în care se afla deja sfântul Benedict.
Datorită faptului că erau atât de dedicați modului lor sfânt de a trăi, au început să se viziteze doar o dată pe an, și atunci doar pentru o scurtă perioadă de timp, fiindcă trebuiau să se întoarcă repede la mănăstirile lor, datorită regulii de viață pe care o alesese.
În momentul în care Benedict a spus că trebuie să se întoarcă la mănăstire, Scolastica l-a implorat să mai rămână un pic pentru a sta de vorbă. Benedict a refuzat prin a-i spune că regula cere ca călugării să fie la mănăstirile lor când se lasă seara. Cu inima frântă, Scolastica și-a împreunat mâinile, și-a pus capul pe masă, și în tăcere a plâns și s-a rugat. În timp ce se ruga, o furtună teribilă a și început astfel încât nimeni nu se putea aventura afară. Ce ai făcut? A întrebat-o apoi sfântul Benedict pe sora lui. După care i-a spus că din moment ce ai refuzat să îmi faci o favoare, i-am cerut în schimb lui Dumnezeu una, iar Dumnezeu mi-a și acordat-o. Benedict și Scolastica și-au continuat conversația și s-au rugat până dimineața. După care amândoi s-au întors la mănăstirile lor.
Trei zile mai târziu, în timp ce se ruga în chilia lui, Benedict a avut o viziune în care văzuse că sora lui a murit. În această viziune a lui a văzut cum sufletul ei s-a urcat la ceruri sub formă de porumbel. Benedict și-a îngropat sora în mormântul pe care îl pregătise de fapt pentru el.
Sfânta Scolastica, l-a iubit enorm pe Dumnezeu, l-a iubit cu o inimă curată, pură, ce a și condus-o la experiența bucuriei prieteniei lui Dumnezeu. Această poveste a sfintei Scolastica și a lui Benedict, ilustrează puterea iubirii, credinței și a încrederii în Dumnezeu, la care suntem chemați cu toți.
