In 8,1-11
Nimeni nu e rău în esență. În adâncul inimilor noastre, viața noastră tânjește să fie bună. Această dorință e adesea pusă sub tăcere de către dezamăgiri și amărăciuni. Cât de tentant e să ne construim ziduri în jurul inimii pentru a ne face invincibili! Chiar dacă facem aceasta, uităm că inima nu pleacă nicăieri, ea tot rămâne acolo, încă există! Asemenea mugurilor de primăvară, dorința inimii are nevoie doar de soare pentru a înflori. Femeia prinsă în adulter din evanghelia de astăzi a avut parte de această experiență. Ea era înconjurată de acuzatori ei care vedeau doar indiscreția ei și modul în care ar fi trebuit să fie ea, iar conform legii lui Moise (Lev 20,10), ea trebuia condamnată la moartea cu pietre.
Ei au încercat să îl testeze pe Isus prin a-i încredința lui judecata, Dar tu, ce zici? Dar Isus nu a picat în plasa lor. El era convins că în inima acestei femei există această dorință a inimii de a fi bună. El i-a arătat bunătatea, iar această bunătate i-a permis să înflorească, să își trăiască viața, aproape irosită, o nouă viață! A existat apoi un nou început pentru ea, un timp determinat de onestitate, pace și integritate.
Cu toți am avut parte până acum de experiențe rele. Isus dorește ca noi să nu ne împotmolim în ele. Ci să permitem cuvintelor sale să ne vorbească, Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuiești!
