In 13,16-20
A mânca împreună era un semn al prieteniei în rândul poporului evreu dar și în multe alte culturi de astăzi. Cea mai scurtă cale spre inima unei persoane este prin stomacul ei, spune o vorbă. Prietenia e întărită de către o masă bună luată împreună. Acesta este motivul pentru care invităm viitori noștri prieteni și parteneri la masă. Acesta este motivul pentru care prieteniile și alianțele se încheie la mese. În Cartea a doua a lui Samuel citim cum David i-a oferit lui Mefibóşet pâine pe care să o mănânce la masă cu el, când ar fi putut să îl elimine, din moment ce era descendent al lui Saul. Însă, niciodată nu ne întoarcem împotriva celui care ne-a oferit o masă prietenoasă. Să faci contrariul e o adevărată trădare.
Trădarea lui Iuda este cu mult mai dureroasă și otrăvitoare fiindcă a fost făcută de către un prieten și un însoțitor. După cum spune și Psalmistul Chiar şi prietenul apropiat, în care mă încredeam şi care mânca pâinea mea, a ridicat împotriva mea călcâiul (41,10). Dacă lipsa de loialitate ar fi fost săvârșite de către un dușman ar fi fost mult mai suportabilă însă nu acesta e cazul când e vorba de un prieten. După cum citim și în cartea Psalmilor, Căci dacă un duşman m-ar fi făcut de ocară, l-aş fi suportat; dacă cel care mă urăşte s-ar fi ridicat [cu orgoliu] asupra mea, poate m-aş fi ascuns de el. Dar eşti tu om asemenea mie, prietenul meu şi omul meu de încredere, cu care mă înţelegeam aşa de bine şi mergeam cu însufleţire spre casa lui Dumnezeu! (55, 13-15).
Astăzi denunțăm mai mult ca oricând lipsa de credință a celor din locuri înalte, din funcții de încredere, indiferent că e din guvern sau biserică. Dacă ar fi fost făcută printre cei mici, ar fi fost suportabilă dar dacă e săvârșită de oameni în care ne încredeam, atunci e și mai dureros.
Așa că întrebarea la care doresc să vă invit să reflectați este, Ce suntem noi, trădători sau cei fideli?
