Rugăciunea credincioșilor – Înălțarea Domnului (A)

Suntem invitați de Isus să mergem o mie de mași în plus cu cei aflați în nevoie. În rugăciunea noastră de astăzi, să cerem un spirit de generozitate pentru ca și ceilalți să poată duce la împlinire această invitație. Să spunem împreună:

R. Ascultă-ne Doamne!

  • Pentru Biserică, poporul lui Dumnezeu, ca să putem ajunge la o mai mare înțelegere a ceea ce trebuie să fie botezul în familia lui Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, și să cunoaștem că prezența Domnului este mereu cu noi. R.
  • Pentru cei bolnavi și suferinzi, ca ei să fie întăriți în a realiza că sunt temple ale Duhului Sfânt al lui Dumnezeu și ca Domnul înviat să le umple inimile cu pace și curaj. R.
  • Înainte de înălțarea sa la Tatăl, Isus le-a cerut discipolilor săi, să fie martori săi până la marginile pământului. Fie ca viețile noastre să fie o mărturie a evangheliei lui Isus în toate acțiunile și faptele noastre. R.
  • Pentru toți elevi și studenți care se pregătesc de examene în acest timp, ca ei să primească duhul înțelepciunii și al cunoașterii și ca inimile și mințile lor să fie luminate de Cristos astfel încât să cunoască ce speranță are chemarea sa pentru ei și nemăsurabila măreție a puterii sale. R.
  • Pentru frumusețea creației, ca fiecare dintre noi să fie mai conștient de darul lui Dumnezeu și să își asume responsabilitatea de a trăi în recunoștință și armonie cu natura. R.
  • Pentru cei răposați, în această sărbătoare a Înălțării Domnului, care ne aduce mari speranțe, ca cei care au plecat înaintea noastră și au călcat pe urmele lui Cristos să se poată odihni în pace. R.

Doamne, ajută-ne să te imităm pe tine în unele căi mici pentru a aduce o mai mare armonie și pace între toți oameni pentru ca, trăind ca și copii ai lui Dumnezeu, această lume să devină un loc mai bun în care să putem trăim. Prin Cristos Domnul nostru. Amin

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?