Is 55,10-11
Rom 8,18-23
Mt 13,1-23
Există o vorbă care spune că Ignoranța față de lege nu scuză pe nimeni. Chiar dacă nu cunoaștem care este această lege, asta nu ne scuză ori iartă de la respectarea acelei legi fiindcă tot avem posibilitatea de a cerceta și de afla informațiile referitoare la această problemă. Asemenea textului evangheliei de astăzi care ne-a vorbit despre parabola semănătorului. Această parabolă ca și alte parabole ale lui Isus au fost spune și re-spuse pentru ca învățăturile sale să rămână veșnic în mințile și în inimile noastre. Așa că nu avem nici un motiv pentru care să îi spunem Nu.
Isus a fost un predicator și un învățător cu adevărat mare fiindcă el vorbea în limbajul oamenilor pentru ca oameni să îl înțeleagă perfect. El se folosea de povești, a făcut comparații, sa folosit de exemple, toate luate și extrase din viața de zi cu zi a oamenilor pe care îi avea în față.
Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu care cade în pământuri, sau soluri diferite. Semănătorul este Dumnezeu însuși. Unele soluri sunt bune, alte sunt prea spinoase, alte prea pietroase iar unele cad pe marginea drumului. Aceste soluri sau terenuri, spunea un preot într-o omilie de-a sa asupra acestui pasaj evanghelic, reprezintă patru tipuri de membri ai bisericii sau altfel spus patru tipuri de inimi.
Primul este pe marginea drumului. Pentru aceștia cuvântul lui Dumnezeu, Biserica și sacramentele sunt depășite, de modă veche, irelevante, ne-necesare, neimportante și nu au nimic de-a face cu viața lor. Aceasta e și motivul pentru care unii preferă să stea în casele lor, să privească la televizor sau să meargă la cinema, să se uite la filme sau să meargă la baruri și terase în timpul slujbei. Mai poate face referință și la cei care au fost prinși de înșelăciune. Pe aceștia îi numim creștini cu mintea-închisă.
Al doilea e cel căzut în loc pietros. Aceștia sunt acele persoane care au început să participe cu entuziasm, cu carismă însă în momentul în care au de-a face cu suferințe și dificultăți în viața lor, ei se îndepărtează și renunță de tot. Renunța la ceea ce au avut până atunci, la credința în Dumnezeu. De ce? Fiindcă nu au avut un angajament real.
Al treilea e cel căzut între spini. Acest tip de persoane sunt cei care sunt ocupați și preocupați de acumularea de bunuri materiale atât de tare încât ajung până în acel punct în care rugăciunile și iubirea sau slujirea celorlalți sunt uitate cu desăvârșire. Mersul la sfânta Liturghie în zi de Duminică e pentru ei o simplă rutină și o obligație, și nu pentru că doresc să îi fie recunoscători lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă că noi suntem împotriva bunurilor materiale ci mai degrabă avertizați că o dezvoltare și un progres complet uman ar trebui să includă și aspectul spiritual. Acest grup de oameni am putea să îi numim cocoșați fiindcă ei mereu se apleacă să privească spre bunăstarea materială și rareori ajung să privească spre cer pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu care este adevăratul stăpân al lucrurilor pe care ei le au.
Și într-un final e cel căzut în pământ bun. Îi simbolizează pe cei care atunci când aud cuvântul lui Dumnezeu și răspund la el prin a-l aplica la propria lor viață și prin a aduce rod de fapte bune.
Isus ne-a spus că unii au căzut în loc pietros….și s-au uscat din cauza lipsei rădăcinii. Rădăcinile sunt invizibile, de nerecunoscut și uitate. Cât de des nu ajungem să spunem Cât de buni sunt cireși, sau merele acestui copac? Însă câți dintre noi spun Acest copac de cireși sau această plantă sau această floare trebuie să aibă o rădăcină bună?
Rădăcinile însăși sunt destul de urâte. Ele sunt murdare, lungi, subțiri și răsucite. Însă paradoxal e că ele reproduc bucuria de deasupra pământului. Rădăcinile sunt puterea și viața copacului, planetei și a florilor.
Ce lecție putem noi învăța de la aceste rădăcini? Trei lecții:
Prima e aceea că noi mereu suntem preocupați de aparențe, cum ne văd alți sau de realitatea vizibilă. Încercăm diverse moduri prin care să ne facem pe noi înșine să arătăm bine. Însă asemenea copacilor, florilor și plantelor, valorile noastre reale și demnitatea vin de la rădăcini adică de la faptul că noi toți suntem copii ai lui Dumnezeu.
A doua e cumpătarea. Noi nu trebuie să facem ceea ce ne place nouă ci ceea ce îl mulțumește pe Dumnezeu. Asemenea rădăcinilor, cumpătarea este urâtă și grea. Însă asemenea rădăcinilor, ea produce cumpătare externă și altruism pe care îl admiră toți ceilalți.
Și într-un final rădăcina care ne dă putere este cunoașterea și iubirea lui Isus Cristos. Această cunoaștere și iubire a lui Cristos se pot vedea în toate faptele și cuvintele noastre.
În încheiere vă invit să reflectăm asupra propriei noastre vieți bazându-ne pe acest text evanghelic. Vă invit să ne adresăm următoarele întrebări, Cărui tip de sol aparțin? Suntem noi asemenea celor trei tipuri de sol, în care sămânța, care este cuvântul lui Dumnezeu, care nu are nici o șansă să ne influențeze și să prindă rădăcină solidă? Ne admirăm noi rădăcinile? Amin
