In 20,1-2.11-18

De-a lungul secolelor Maria Magdalena, pe care o sărbătorim astăzi, a fost numită apostolul apostolilor. Ea nu era unul dintre cei 12 apostoli, și nici nu a fost privită ca episcop în nici un moment al istoriei Bisericii, Însă ea este numită apostolul apostolilor fiindcă a fost primul martor care l-a văzut pe Cristos înviat, și primul mesager care a anunțat învierea Domnului celor doisprezece apostoli. În rugăciunea zilei de astăzi vom auzi spunându-se, Dumnezeule, Fiul tău unul-născut i-a încredinţat Mariei Magdalena, înaintea tuturor, vestirea bucuriei pascale.

Prin ridicarea în rang a sărbătorii ei, sfântul părinte a dorit cu siguranță ca această sărbătoare a sfintei Maria Magdalena să ne inspire în a considera rolul nostru ca și apostoli, evanghelizatori, proclamatori plin de bucurie a învierii Domnului. Scrisoarea de promulgare scoate în evidență acea identitate în dubla sa realizare, arătarea iubirii față de Cristos și a fi drag lui Cristos. După cum spune și cartea Cântarea Cântărilor, Aparțin iubitului meu iar iubitul meu aparține mie.

Pe de o parte, în această creștere în iubire a noastră față de Cristos, noi dorim să spunem oamenilor despre Isus, să le spunem oamenilor despre cel pe care îl iubim. Viața Mariei Magdalena a fost schimbată de Domnul, iar ea l-a iubit enorm de mult, cu o iubire profundă.

Pe de altă parte, ajungem să realizăm în viața creștină, că noi suntem profund iubiți de Cristos. Experiența de a fi iubit e cea care ne schimbă. Dorim să aderăm la viața morală, dorim să facem lucruri mărețe pentru Domnul fiindcă noi suntem iubiți.

Viața care este schimbată de iubire este cel mai puternic instrument al evanghelizării. Acesta e și motivul pentru care Maria Magdalena a fost ridicată la rangul de a fi una dintre cele mai mari sfinte a Bisericii, un adevărat model pentru noi toți.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?