Mt 16,24-28
Ceea ce vă voi spune în continuare e o poveste adevărată. Un tânăr profesionist s-a trezit într-o bună zi fără un loc de muncă. Având ultimi banii în buzunar, s-a dus la sfânta Liturghie de Duminică, pentru a implora ajutorul lui Dumnezeu. La ofertoriu nu a avut nici o intenție de a lăsa vreo monedă, însă corul a început să cânte un imn în care Domnul cerea tuturor tot ceea ce aveau. Dintr-un motiv anume, versurile cântecului a atins conștiința tânărului și, înainte de a-și da seama, el deja își golise buzunarul ce conținea ultimii săi bani. Pe drumul spre casă, sa simțit extrem de trist, fiindcă acum nu mai avea nimic din ce să trăiască. Spre uimirea lui, însă, o surpriză avea să îl aștepte acasă, o doamnă venită în vizită, cineva care îl mai ajutase înainte, care avea un plic gros în mână și cu vestea unei noi și bune angajări.
Cu alte cuvinte, creștinul trebuie să se golească complet pe sine pentru a putea fi umplut. Pentru că după cum spusese și Isus, oricine dorește să își salveze viața o va pierde, însă oricine își pierde viața de dragul meu o va salva. Aceasta este esența vieții noastre creștine. Dumnezeu vine, însă doar la cei care au nevoie de el, la cei care se află la margini, săraci, bolnavi și suferinzi. La cei care sunt sănătoși și care nu au nevoie de medic, și la cei care abundă de bogăție, aceștia nu sunt în nici o poziție de a căuta cu umilință ajutorul altuia.
Creștinul adevărat este caracterizat de sărăcia voluntară, mai ales de sărăcia în duh. Pentru că el știe că o persoană nu câștigă nimic dacă câștigă întreaga lume însă își pierde sufletul. Când trecem prin diverse și multele momente de încercare și zbucium, prioritățile noastre vor fi puse la încercare. Ce iubim mai mult, Dumnezeu sau bucuriile pământești? Ceea ce iubim dezvăluie tipul de persoană de care suntem, iar asta fiindcă noi suntem ceea ce iubim.
