Mt 1,1-16.18-23

Zori Mântuirii

Sărbătoarea de astăzi a Nașterii preasfintei Fecioare Maria, are loc la exact nouă luni de la o altă sărbătoare a preasfintei Mame, a Neprihănitei Zămislirii. Ca și sărbătoarea Crăciunului, a Nașteri Domnului nostru Isus Cristos, care are loc, în calendarul liturgic la exact nouă luni de la sărbătoarea Buneivestiri, a momentului în care Cuvântul s-a făcut trup în pântecul Mariei.

Ziua în care s-a născut Maria este una dintre cele mai frumoase din istoria omenirii. Și totuși, nimic explicit nu este trecut în sfânta Scriptură despre nașterea Mariei. De fapt, conform unor tradiții, nimeni din acel sătuc mic Nazaret, unde au trăit părinți Ioachim și Ana, nu au dat atenție nașterii ei. Cu toate că sângele lui David curgea prin venele ei, cu toate că ea era fecioara despre care profețise profetul Isaia, ea, asemenea fiului ei, a avut parte cu adevărat începuturi umile. Cu toate că nașterea ei a trecut neobservată de către ceilalți conaționali ai ei, un părinte al Bisericii a spus că îngeri nu au avut destule cuvinte adecvate de laudă pentru a-și exprima bucuria față de Preasfânta Treime pentru că a creat o creatură atât de minunată precum Maria.

Rugăciunea de după împărtășanie de astăzi spune Să tresalte de bucurie Biserica ta, Doamne…în sărbătoarea nașterii sfintei Fecioare Maria,  care este pentru întreaga lume speranța şi aurora mântuirii.

Profetul Malahia a profețit venirea lui Cristos, numindu-l Fiul Dreptății care se va ridica cu vindecare mare în zilele sale. Dacă Cristos este comparat cu Fiul strălucitor, Maria este aurora, zori perfecți ai mântuirii. În zori începem să vedem lumina Fiului la orizont, și vedem lumina lui Cristos cum deja începe să se ridice prin Maria, în credința ei perfectă, speranță și iubire, în virtutea ei frumoasă.

Sfântul Toma de Villanova explicase într-una din predicile sale că Maria este aurora cerească, nu doar pentru lume, ci mai ales pentru fiecare suflet în parte. Maria lucrează neîncetat, rugându-se pentru fiecare dintre noi, ca lumina lui Cristos să ne umple inimile tot mai mult.

Dacă există orice întuneric în sufletele și inimile noastre, orice fărâmă de egoism, răceală, sau lipsă de caritate, dacă inimile noastre sunt în nevoie de vindecare de orice tip, atunci am face bine să ne întoarcem spre preasfânta Fecioară Maria, și să o imploră să ne ajute în învingerea acelui întuneric.

După cum Dumnezeu l-a adus pe Cristos în lume prin Maria, tot la fel dorește să îl aducă pe Cristos și în inimile noastre, tot prin Maria.

Neprihănita Zămislire a venit în lume într-un moment în care mulți oameni ai lui Dumnezeu își pierduseră speranța în Mesia, după cum mulți dintre noi l-au pierdut pe Cristos, Soarele nostru strălucitor, din vedere în zilele noastre. Uneori Dumnezeu așteaptă până când ne aflăm pe marginea abisului, așteaptă până în ultima clipă înainte de a-și întinde mâinile milostivirii sale. Cunosc un preot care spune că noaptea mereu este cea mai întunecată, chiar înainte de zori. De aceea, va trebui să nu ne descurajăm niciodată în viețile noastre spirituale și în speranța noastră de mântuire. Să ne rugăm astăzi ca sărbătoarea nașterii preasfintei Fecioare Maria să ne umple inimile cu speranță și bucurie. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?