Lc 6,27-38
Iubirea față de dușmani
Există o poveste despre o văduvă care spune că soțul acesteia era pe punctul de a fi îngropat. Când sicriul era scos din casă, acesta a lovit ușa, iar soțul a revenit la viață. Câțiva ani mai târziu, soțul a murit din nou, și la fel ca data trecută, când sicriul era scos din casă, văduva a început să îi implore, Încet vă rog, nu loviți ușa din nou.
Există două atitudini iritante și tulburătoare care tot continuă să „învie” în viața noastră creștină, noi ca persoane ne-iertătoare și persoane extrem de critice. Oricât am încerca, o mică împotmolire e de ajuns ca să declanșeze mândria și furia noastră și să ne facă să alunecam din călătoria noastră spirituală. Ori de câte ori mânia este „înviată” noi va trebui să devenim conștienți de ea, și în renunțare, să ne rugăm din nou din toată inima acea puternică rugăciune, Vino, Duhule preasfânt! Ori de câte ori suntem ispitiți să criticăm, să calculăm sau să fim condenscenți va trebui să ne rostim rugăciunea sfântului Francisc, Doamne, fă-mă un instrument al păcii tale…
Însă în textul evangheliei de astăzi vedem cum Isus a spus că noi va trebui să ne iubim dușmani și să ne rugăm pentru cei care ne persecută. Ai dușmani? Bine, spunea Winston Churchill. Asta înseamnă că ai apărat ceva în viața ta. Cu toți avem dușmani. După cum spunea și un mare poet, Mediul înconjurător este plin de dușmani secreți.
Până și Isus a avut dușmani (Lc 19,27; Fil 3,18). Isus nu a dat nici o poruncă discipolilor săi să nu aibă dușmani, ci ce să facă când ei au dușmani. Adică, Iubiții pe dușmani voștri. În textul evangheliei de astăzi, el ne dă trei exemple practice prin care ne putem arăta iubirea față de dușmani (vv.29-30):
Prima, Isus a spus, întoarce și celălalt obraz. Lovirea unei persoane pe celălalt obraz era o formă de insultă, după cum e și în ziua de astăzi. O insultă e o palmă pe față. Pentru a-l face de rușine, soldați îi dădeau palme lui Isus (In 18,22). Întoarcerea celuilalt obraz este un semn dramatic și fizic al ne-răzbunării ce frânge ciclul violenței.
Al doilea, Isus a spus¸ nu-l împiedica să-ţi ia şi tunica! În acel timp, oameni de obicei purtau două rânduri de haine, un veșmânt interior și unul exterior. Cel exterior avea scop multiplu: pentru a indica statutul social al unei persoane, pentru a-și acoperi capul, folosit ca pătură pe timp de noapte, sau folosit ca garanție pentru datoriile cuiva și multe altele (Ex 22,25-24). În textul evangheliei de astăzi, a-ți iubi dușmanul înseamnă să fii gata să plătești datoriile persoanei, nu prin reținerea tunicii persoanei. Acesta e un sfat înțelept practic, mai ales pentru cei care au o mulțime de dușmani din cauză că nu își plătesc datoriile.
Al treilea, Isus a spus, Celui care îţi cere, dă-i. Cei care cer adesea sunt cei săraci, cerșetori în special. Iubirea față de dușmani înseamnă să îi iubești pe cerșetori. În acel timp, chiar și în ziua de astăzi, cerșetori sunt considerați ca fiind dușmani fiindcă ei sunt în afara cercului comunității și a prieteniei.
Acest fapt ne amintește de sfântul diacon Laurențiu. El era deținătorul averii Bisericii Romei, în secolul 3 d.Cr. Autoritățile Romane, crezând că Biserica era extrem de bogată, i-a poruncit lui Laurențiu să le aducă bogăția bisericii. Laurențiu s-a întors după trei zile. Unde este comoara? Au întrebat Romani. Laurențiu i-a condus la intrarea în hol și a deschis marile uși cu duceau spre curte. Afară era o adunare imensă de săraci, cerșetori, orbi, și șchiopi. Iată comoara Bisericii, a spus Laurențiu.
Astfel, în umilință, să îi cerem Domnului să ne de-a inimi iertătoare pentru că noi înșine am fost iertați mult. În umilință, să îi cerem Domnului să înlăture inimile noastre judecătoare și condamnatoare și să ne de-a inimi înțelegătoare și pline de compasiune. Amin
