Lc 6,43-49
Un copac este cunoscut după fructele sale: Cele două fundații
Există o zicală, pe care nu sunt sigur dacă o cunoașteți, dar care sună cam așa, Așa copac așa rod. Ceva asemănător a spus și Isus în textul evangheliei de astăzi, Nu este niciun pom bun care să facă fructe rele și, iarăși, niciun pom rău care să facă fructe bune, pentru că orice pom se cunoaște după fructele proprii.
Ideea principală din spatele acestei ilustrări a copacului de către Isus este aceea că o persoană va produce fructe rele sau bune, în funcție de ceea ce este semănat în inima lui. Charles Read a spus la un moment dat, Seamănă o acțiune și vei culege un obicei. Seamănă un obicei și vei culege un caracter. Seamănă un caracter și vei culege un destin. Asemenea fructelor, un caracter nu crește peste noapte. El trebuie să treacă printr-un proces lung de creștere. Isus leagă sănătatea de fructele bune, adică, când e liberă de defecte, degradare, și boală și când este sănătoasă. Fructele bune sunt rezultatul unei vieții bune și sănătoase care e o viață trăită în conformitate cu adevărul moral și cu caracterul drept. Dacă viețile noastre sunt exemple ale carității, credinței, răbdării și onestității, atunci știm sigur că ducem o viață cu adevărat bună. Dar dacă viețile noastre sunt exemple de mânie, invidie, pofte, egoism și lene, atunci știm că sunt unele fructe putrede în noi.
Cu alte cuvinte, tot ceea ce iese din gura noastră poate fi un indicator a ceea ce e în inimile noastre. Prin urmare, dacă dorim să spunem vreo ceva, va trebui să ne asigurăm că va ieși din stocul de bunătate din inimile noastre.
Isus ne-a spus o spus o parabolă care ne vorbește despre importanța construirii pe fundația corectă, sau despre ducerea unei vieții bune. Care este semnificația acestei parabole pentru noi? Tipul de fundație pe care ne construim viețile va determina dacă vom reuși sau nu să supraviețuim furtunii care va veni cu siguranță. Există doar un singur mod în care sinceritatea unei persoane poate fi dovedită adică prin punerea în practică a cuvintelor sale bune. Cuvintele bune nu pot niciodată să înlocuiască faptele bune. În acest sens, după cum spusese cineva, că credința noastră trebuie să fie activă pentru a fi o credință adevărată. Necesită un răspuns. Nu avem cum să sperăm că ne vom găsi mântuirea în simpla aprobare a ceea ce Dumnezeu ne-a revelat. Nici nu avem cum să așteptăm să facă el totul pentru noi. Va trebui să lucrăm spre el. Cristos ne spune aceasta în termeni ai acțiuni precum, vin-o, ascultă, și acționează. El compară acțiunea cu ne-acțiunea. Credința noastră cere acțiune. Viața noastră spirituală cere aceasta pentru a putea rămâne sănătoasă.
Sunt sigur că Dumnezeu este foarte fericit când vede fructe bune în viața noastră bună, precum, iubirea, bucuria, pacea, răbdarea, blândețea, bunătatea, fidelitatea, controlul de sine (Gal 5,22-23). Și cu siguranță va fi trist dacă vede că viețile noastre sunt caracterizate de fructe rele precum, imoralitatea, necurăția, nerușinarea, închinarea la idoli și magie, ura, gelozia și violența, mânia, ambiția, diviziunea, invidia, beția, orgiile și multe altele asemenea (Gal 5,19-21).
Astfel, dacă deja aducem roade bune în inimile noastre, atunci va trebui să fim fericiți. Dacă aducem roade rele precum imoralitatea și altele, atunci va trebui să îi cerem lui Dumnezeu o schimbare a inimii sau metanoia. Va trebui să schimbăm din interior, să mergem în profunzime la rădăcina defectelor noastre, și să ne vindecăm sufletul în sacramentul reconcilierii, lucrând necontenit la construirea unei vieți de virtute încă de la fundație. Iar asta fiindcă persoanele adevărate sunt oneste și de încredere înaintea lui Dumnezeu, a lor înșine și a aproapelui lor. Se poate conta pe cuvintele lor. Așa că întrebarea e, pe ce fundație e construită viața noastră? Amin.
