In 17, 11b-19
Purtători ai milostivirii
Persecuția Bisericii a fost atât de mare în secolul II încât biserica nu a avut un papă timp de 14 luni. După acel interval de scaun vacant, sfântul pe care îl comemorăm astăzi, adică Corneliu, fusese ales ca Papă.
Pentru a-și putea dovedi credința și fidelitatea față de Roma, creștini erau forțați să ofere jertfe față de zeii Romani. Unii creștini mituiau autoritățile pentru a putea obține acel document ce afirma că ei au făcut acea jertfă, alți cedau și cădeau în apostazie, negând-l pe Cristos prin participarea la cultul păgân.
Odată ce persecuția a încetat a și apărut o controversă, în acel moment în care acești apostați doreau să fie re-admiși la sfânta Euharistie. Ar trebui acești creștini lapși, care l-au negat pe Cristos în mod public, să fie re-admiși la sacramente?
Un preot pe nume Novatian a afirmat că Biserica nu are puterea de a împăca apostați, apostazia fiind considerată cea mai înaltă formă de trădare a lui Cristos. Novatian avea și susținere destul de puternică pentru această viziune rigoristă, fiind consacrat chiar și ca primul anti-papă a Bisericii.
În anul 251, papa Corneliu a convocat un sinod la Roma, și a declarat că creștini pot fi restaurați în Biserică cu ceea ce se numește pastilele uzuale ale căinței. Prin penitență și cu dorință puternică de îndreptare un păcătos putea fi readmis din nou la comuniune. Papa Corneliu a fost susținut în această privință de mulți episcopi, mai ales de către episcopul Nord-African Ciprian, care a și fost unul dintre cei mai importanți teologi și scriitori a acelui timp.
Persecuțiile au fost reluate în acel an. Corneliu a fost arestat și deportat. Iar câțiva ani mai târziu, în Cartagina, și Ciprian a fost arestat și martirizat.
Ambii sfinți, Corneliu și Ciprian sunt menționați în prima rugăciune Euharistică pentru importanța lor în cadrul Bisericii primare. Și totuși, nu sunt ei oare două exemple minunate de milostivire?
Nu există nici un păcat, destul de mare, care să nu poată fi iertat în sacramentul Reconcilierii. Dumnezeu ajunge la păcătos, la cei care l-au negat în mod public, la cei care au respins milostivirea sa în trecut. Cred că mulți atei care au afirmat public că nu cred în Dumnezeu au fost în trecut creștini, chiar catolici. Dintr-un oarecare motiv, mânia pe Dumnezeu, mândria, presiunea publică, aceștia au renunțat la credință. Însă Dumnezeu nu contenește să ajungă la ei.
Să nu încetăm să ne rugăm pentru acești apostați, iar asta fiindcă atâta timp cât ei încă respiră nu e prea târziu ca ei să se căiască. Poate că Domnul pregătește ca unii dintre noi să fie martori de credință pentru ei, poate că ne pregătește să fim apostoli ai milostivirii pentru ei, instrumente ale convertirii celor păcătoși. Iar noi trebuie să ne folosim de oportunitățile pe care ni le-a oferit Dumnezeu pentru a crește în milostivire și cunoașterea credinței noastre.
Prin mijlocirea sfinților Corneliu și Ciprian să fim și noi purtători ai milostivirii pentru toți cei aflați în nevoie. Amin
