Lc 9,43b-45
A doua prezicere a patimilor
În textul evangheliei de astăzi am auzit spunându-se că toți erau uimiți de măreția lui Dumnezeu. Cunoașteți măreția lui Dumnezeu? Ori de câte ori atribuim maiestatea cuiva, în același timp conștientizăm măreția din acea persoană și ne și prezentăm respectul pentru ea.
Asemenea următorului text pe care l-am găsit pe internet, intitulat Măreția lui Dumnezeu. Acest spune că,
În chimie, el schimbă apa în vin.
În biologie, dă naștere fără zămislire naturală.
În fizică, a dezaprobat legea gravitației când s-a înălțat la ceruri.
În economie, a dezaprobat legea întoarcerii diminuate prin hrănirea a 5000 de bărbați, fără a include femeile și copii, cu doar doi pești și cinci bucăți de pâine.
În medicină, a vindecat bolnavi și orbi fără să administreze nici măcar o singură doză de medicamente.
În istorie, el este începutul sfârșitului.
În guvernare, el ne spune că el va fi numit sfătuitor minunat, prințul păcii.
În religie, ne spune că nimeni nu vine la Tatăl decât prin el.
Însă cine este acest el? Este Isus! Așa că alăturați-vă mie în celebrarea lui fiindcă merită tot efortul.
Dumnezeu este infinit motiv și pentru care nu avem cum să spunem că îl cunoaștem pe Dumnezeu sau că îl înțelegem pe deplin. Noi suntem asemenea peștișorilor mici din mijlocul oceanului pacific care este Dumnezeu, în care înotăm zi de zi, dobândind noi experiențe în același ocean. În acest sens viața este o cale continuă de descoperiri iar Dumnezeu se revelează pe sine însuși în mod constant. Pentru a ne putea înălța mai presus de ceea ce există și pentru a putea începe să trăim cu adevărat, noi va trebui să fim mereu deschiși acelor revelații noi ale unui Dumnezeu al surprizelor.
Însă datorită păcatului, noi încercăm să ne declarăm independența de Dumnezeu. Acest păcat persistă până și în ziua de astăzi sub o mie de alte forme. Există o mândrie profund înrădăcinată în noi care este extrem de periculoasă și distructivă.
Legat de această mândrie, dădusem zilele acestea de o poveste despre o broască, care trăia într-o pădure însă care dorea să zboare și să vadă frumusețea pădurii de deasupra. Într-o bună zi această broască și-a convins cele două prietene gâște ale ei să o ducă în zbor de-asupra cerului. Așa că a legat capătul unei lungi ațe de fiecare gâscă, ea se ținea de mijlocul aței cu gura și au și plecat în zbor. Călătoria lor a decurs bine până când cineva de pe pământ a observat ceva ciudat ce tocmai trecea deasupra capului lui. Hei, privește acolo! A strigat acesta E fantastic. Mă întreb a cui idee a fost? În anxietatea lui de a-și asuma creditul pentru faptul că fusese înțelept, mândra broască a deschis gura și a strigat A mea! Astfel, ea a căzut pe pământ și a murit.
Umilința și recunoștința profundă sunt singurele două răspunsuri potrivite date maiestății lui Dumnezeu și iubirii sale pe care el ne-o oferă neîncetat. A încerca să conduci spectacolul sau să schimbi rolurile și să îl faci pe Dumnezeu să aibă o obligație față de noi fiindcă el este atât de bun, este o distorsiune patetică a planului său de mântuire față de noi toți.
În încheiere să ascultăm următorul sfat dat de o anumită persoană, Dacă Dumnezeu e co-pilotul tău, atunci schimbă locurile. Amin
